Energia produsă de centrala de la Brazi, oprită din cauza crizei apei de la Paltinu, suplimentată din alte surse. Se porneşte centrala de la Paroşeni

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Secretarul de stat Pavel Niţulescu din Ministerul Energiei a declarat marţi, la Ploieşti, că energia pe care o producea centrala de la Brazi, oprită din cauza crizei apei de la Paltinu, va fi suplimentată din alte surse, urmând să fie pornite centrala de la Paroşeni şi încă un grup la CEO Oltenia.

„În momentul de faţă, această energie pe care o producea centrala de la Brazi este suplimentată din alte surse de producţie de energie electrică, surse stabile. Avem energie produsă pe partea de cărbune, care în momentul de faţă este suficientă. Funcţionăm doar cu trei grupuri pe cărbune, de mâine o să pornim şi centrala de la Paroşeni, încă un grup la CEO Oltenia. Deci se va suplimenta cu cel puţin 300 de megawaţi, plus partea de energie hidroelectrică, care este suficientă. Rezerva în lacurile energetice, la nivel naţional, depăşeşte 72%, iar debitul Dunării, din fericire pentru noi, este destul de crescut, peste 5.000 de metri pe secundă, deci Porţile de Fier 1 şi 2 pot merge la capacitatea maximă prognozată în această perioadă. Deci, din punctul de vedere al sistemului energetic naţional, suntem stabili, avem chiar în anumite momente ale zilei şi excedent de energie produsă. Consumăm, într-adevăr, la vârful de seară, aproximativ 8.000 de megawaţi, dar energia este asigurată atât din producţia proprie, cât şi din import de energie, care este contractat comercial în această perioadă”, a precizat Pavel Niţulescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Ploieşti, citat de Agerpres.

Citește și: Celulă de urgenţă la Ministerul Sănătății. Cinci spitale din Bucureşti, pregătite să preia pacienţi din Prahova

Potrivit acestuia, centrala de la Brazi va fi oprită până săptămâna viitoare.

„Rafinăria de la Brazi va fi funcţională şi va funcţiona chiar în parametri normali, iar de săptămâna viitoare, de luni, cel târziu marţi dimineaţa, şi centrala de la Brazi va putea să funcţioneze în parametri normali şi să livreze în sistemul energetic 800 de MWh”, a explicat oficialul Ministerului Energiei.

Prefectura Prahova a anunţat, marţi, că primele posibile măsuri de remediere a situaţiei apărute la rafinăria Brazi din cauza crizei apei ar fi ca Termo Ploieşti şi Apa Nova să furnizeze apă ca sprijin în acest moment.

„În această dimineaţă, prefectul judeţului Prahova a luat legătura cu directorul OMV Petrom, identificând primele posibile măsuri de remediere, după cum urmează: 1. Societatea Termo Ploieşti să acorde sprijinul necesar, furnizând apă demineralizată în cantitate de 100 m3/h (începând din seara aceasta ora 24:00 sau cel mai târziu de mâine dimineaţă, ora 6:00). Respectiva cantitate poate suplini circa 30% din necesarul pentru funcţionarea Rafinăriei Brazi. 2. SC Apa Nova analizează acordarea unui sprijin prin care să se poată distribui o cantitate de încă 150 m3/h apă necesară funcţionării Rafinăriei Brazi”, se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a Prefecturii Prahova.

Citește și: Ministra Mediului trimite Corpul de Control după problemele de la acumularea Paltinu și criza de apă din județele Prahova și Dâmbovița

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Facebook / OMV Petrom)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Reacția generalului Gheorghiță Vlad, după ce a fost pus sub urmărire penală de DNA: „Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse”

Șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, respinge „categoric” acuzațiile...

Sezonul evaluărilor manageriale de la Ministerul Culturii împarte aleatoriu ploaie și soare

Ca de fiecare dată, evaluările managerilor instituțiilor publice de...

Timișoara sprijină Kievul cu generatoare pentru susținerea serviciilor esențiale

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu...