Am abordat problema aderării la zona Euro într-o analiză publicată recent (După NATO și UE, ce urmează? Aderarea la Euro ca proiect de țară). Nu a fost mare emoție pe acest subiect nici în mediul politic, nici în dezbaterile din spațiul virtual. Nici nu era de așteptat să apară brusc reacții față de o temă din care oamenii politici nu pot trage un folos imediat, iar analiza de politică externă nu este tocmai un atu al comunicatorilor care se afirmă în dezbaterile actuale din România.
Și totuși … Mare mi-a fost surprinderea să constat că, la 12 august, atunci când a răspuns la întrebări după prezentarea raportului trimestrial asupra inflației, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a abordat cu multe detalii și această problemă (a se vedea link https://www.bnr.ro/12051-rapoarte-asupra-inflatiei). Domnul Isărescu a primit o întrebare oarecum insolită privind capacitatea României de a tipări moneda euro – spun că este o idee insolită întrucât țara noastră nu se află în zona Euro și nu are perspectiva de a adera într-un interval scurt de timp –, la care s-a adăugat și întrebarea „dacă mai există vreun orizont realist la care România va adopta euro”.
Citește și: După NATO și UE, ce urmează? Aderarea la Euro ca proiect de țară
La cea de-a doua întrebare, răspunsul a fost neobișnuit, așa că el trebuie preluat in extenso. Domnul Isărescu a afirmat, deci, următoarele:
„S-a renunțat la orizont în momentul în care s-a renunțat la o țintă fiscal-bugetară. Atunci asta a fost o decizie politică, noi am îndeplinit condițiile prin 2013, 2014, 2015. (…) Președintele Băsescu chiar își stabilise această țintă. Pe urmă s-a considerat politic că avem datoria publică prea mică și că putem să ne folosim de acest avantaj. Mai toate partidele și guvernele care au fost nu au mai ținut la această țintă fiscală. Eu am trăit acest lucru, așa că pot să vorbesc liber. Nu a fost un singur partid, trebuie să se liniștească dezbaterea, pentru că toți au mers pe linia asta, mai mult sau mai puțin”.
Ce rezultă de aici? Să sintetizăm:
– Am aflat că a existat încă din 2018 o decizie politică privind renunțarea la stabilirea unui orizont pentru aderarea la zona Euro – reamintesc, obligație stabilită prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană –, deși îndeplineam criteriile de convergență stabilite în Tratatul Uniunii Europene. Important: această decizie nu a fost comunicată public niciodată până în prezent.
– Am înțeles că toate partidele au mers pe această linie, deși niciun partid nu a anunțat public o asemenea decizie.
– Am luat acum la cunoștință de faptul că, deși îndeplineam criteriile de convergență, autoritățile române nu au solicitat Comisiei Europene un calendar pentru aderarea la Eurozonă și, ca prim pas concret, intrarea monedei naționale în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM II), etapă obligatorie – de cel puțin doi ani – înainte de preluarea monedei unice europene.
– Am reținut informația că autoritățile au renunțat la aderarea la Euro pentru că au vrut să se folosească de datoria publică „prea mică” probabil pentru interese legate de creșterea economică. Rezultatul acelei decizii privind eventualele oportunități legate de o datorie publică „prea mică” este că acum avem un deficit prea mare și este nevoie, ca să îl cităm tot pe domnul guvernator, să trecem peste o perioadă de un an de „corecție și inflație mai ridicate”. De reținut că și datoria publică și deficitul și inflația sunt criterii de convergență pentru aderarea la Eurozonă.
– În sfârșit, am fost nedumerit de formula utilizată de domnul Isărescu: „trebuie să se liniștească dezbaterea”. Care dezbatere? Nimeni nu vorbește acum în România despre aderarea la Euro, acest obiectiv nici măcar nu este menționat în Programul de guvernare, iar singurul articol care face apel la stabilirea aderării la Euro în calitate de proiect de țară este acela menționat mai sus și care a fost scris de autorul acestor rânduri.
Dar aceasta nu a fost singura destăinuire a guvernatorului BNR. Domnia sa a adăugat:
„Din 2018 Banca Națională nu a mai putut să colaboreze. A fost ultima ședință, dacă îmi aduc aminte a fost la Academia Română, privind adoptarea monedei Euro. Și am renunțat și noi la toate comitetele. Am avut vreo trei comitete, inclusiv unul tehnic, legat de partea de numerar: cum se aduce numerarul în țară, cum se distribuie numerarul euro. Deci eram avansați. Acum, dacă corecția fiscală înseamnă cinci sau șapte ani, înseamnă că peste cinci sau șapte ani mai discutăm”.
Toate aceste afirmații nu fac decât să stârnească nedumeriri. Și, firesc, alte întrebări:
– Dacă în 2018 decidenții politici români au renunțat la opțiunea unui orizont de aderare la Euro, atunci cum se explică faptul că, potrivit unui comunicat oficial al Administrației Prezidențiale, la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie 2017 președintele României de la acea dată, Klaus Iohannis, a afirmat angajamentul puternic al statului român în mod special pentru aderarea la zona Euro. Astfel, Iohannis „a reiterat angajamentul ferm al României de a adera la zona euro cât mai curând posibil, arătând că, pentru țara noastră, adoptarea monedei unice este un obiectiv de importanță esențială, atât pentru economia națională și prosperitatea pe termen lung a cetățenilor români, cât și pentru poziționarea noastră în interiorul Uniunii”.
Să înțelegem că nu exista comunicare între BNR, Guvern și Președinție? Sau că în public se spunea ceva, iar în realitate se făcea altceva?
– Apoi, dacă în 2018 BNR „nu a mai putut să colaboreze” – înțeleg că era vorba de relația dintre BNR și guvern –, cum a fost posibil ca în același an guvernul Dăncilă să anunțe înființarea Comisiei Națională de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro, sens în care a fost aprobată Ordonanța de urgență nr. 24 din 21 martie 2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 273 din 28 martie 2018)?
– Mai mult, dacă BNR, potrivit domnului Isărescu, a „renunțat … la toate comitetele” constituite pentru trecerea la Euro, cum se face că la 19 februarie 2021 premierul de la acea dată Florin Cîțu insista tocmai asupra obiectivului de aderare la Eurozonă? Cîțu se arăta convins că „parcursul pentru euro a fost puțin întârziat de criza [pandemică] din 2020. Vom face totul și este nevoie de convergență reală. Vom recupera în perioada 2021 – 2024, dar trebuie să fim conștienți că aderarea la zona euro va fi după 2024. Obiectivul de aderare este și o obligație a României prin tratatul pe care l-am semnat”.
Nu avea oare primul ministru cunoștință de faptul că BNR renunțase la mecanismul intern de pregătire pentru aderarea la Euro?
– În sfârșit, din răspunsurile guvernatorului BNR la conferința de presă se desprinde ideea că nu este cazul să ne impacientăm pe tema aderării la zona Euro. Potrivit domniei sale, „dacă corecția fiscală înseamnă cinci sau șapte ani, înseamnă că peste cinci sau șapte ani mai discutăm”. Adică vom adera eventual la Eurozonă la mijlocul deceniului următor. În timp ce partenera noastră de tratat de aderare la Uniunea Europeană, adică Bulgaria, va adera de la 1 ianuarie 2026!
Făcând aceste comentarii pe baza afirmațiilor recente ale celui mai important reprezentant al mediului financiar din România, cu responsabilități esențiale în atingerea obiectivului inclus în tratatul nostru de aderare la Uniunea Europeană, dar având în vedere și tăcerea autorităților publice cu privire la un interes esențial al țării, singura constatare la care se poate ajunge este că România este un stat slab, incapabil să producă politicile adecvate pentru atingerea unor obiective care sunt de fapt în favoarea sa.
Pentru că aderarea la zona Euro nu este numai o obligație pentru România potrivit tratatului de aderare la UE, ci și o centură de siguranță pentru buna guvernare în domeniul economico-financiar.
Concret, dacă am fi fost în zona Euro, guvernanții români ar fi avut obligația să asigure respectarea criteriilor de convergență precizate în Tratatul Uniunii Europene, iar episodul cu deficitul enorm de acum – 9,3% din PIB în 2024, față de cel mult 3% cât trebuie să fie dacă te afli în Eurozonă – nu ar fi fost posibil. Situația de acum nu face decât să sublinieze cât de lipsită de viziune și responsabilitate a fost decizia factorilor politici de la București de a nu duce la capăt ceea ce era posibil în urmă cu un deceniu.
De aceea, revin la solicitarea făcută în articolul precedent ca aderarea la zona Euro să devină proiect de țară pentru România. Este util pentru societate ca acest obiectiv să fie înscris în programul de guvernare, inclusiv pentru a ne asigura că politicile urmate de executivul român converg către îndeplinirea lui. Liderii politici au datoria să se pronunțe clar pe acest subiect, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu este nimic altceva decât punerea batistei pe țambal.
Asigurarea transparenței deciziilor guvernamentale pe această temă este o probă de minim respect al autorităților publice față de cetățeanul român.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
