Eșecul extinderii Delfinariului. Cum a pierdut CJ Constanța 5 milioane de euro

Data:

Consiliul Județean a pierdut nu mai puțin de cinci milioane de euro, bani care au fost alocați pentru ample lucrări de extindere a Delfinariului. Cum s-a întâmplat acest lucru?

Autoritatea județeană, în subordinea căreia se află Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, din care face parte și Delfinariul, aruncă vina pe antreprenor, în sensul că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de beneficiar, scrie publicația Ordinea.

Citește și: Barometrul nostalgiei. Cine reabilitează comunismul

Consiliul Județean din Constanța a transmis într-un comunicat, „nu a prelungit garanția de bună execuție și nu a prezentat toate asigurările așa cum sunt reglementate în clauzele contractuale.“

Demersurile pentru finanțarea extinderea și modernizarea Delfinariului din Constanța au început din toamna anului 2017, iar toate etapele s-au finalizat în luna iulie 2020 când a fost semnat contractul de finanțare. La scurt timp, au început lucrările prin demolarea unor construcții și săparea unei gropi.

Din păcate, la scurt timp, o dată cu schimbarea administrației județene, lucrurile s-au împotmolit, iar din proiectul de extindere a Delfinariului nu a rămas decât o groapă.

Continuarea în Ordinea


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Conflictul deșeurilor din Gorj: autonomia locală în pericol în cazul Crasna

Județul Gorj se confruntă cu o „dictatură a deșeurilor”,...

CNCD îl sancționează pe preotul Calistrat cu 5.000 de lei pentru comportament agresiv față de două femei

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus sancționarea preotului...

Probleme grave descoperite la șantierul Spitalului Municipal Arad: zeci de amenzi aplicate

Controalele ISC (Inspectoratul pentru Șantiere de Stat) efectuate la...

Sindicatul Energie Turceni, sub controlul liderului Iovan și al familiei sale pe fondul tăcerii muncitorilor

Sindicatul Energia Turceni, condus de președintele Eugen Iovan, este...