Senatorul USR Irineu Darău, proaspăt instalat la conducerea Comisiei pentru Învățământ, Știință și Inovare din Senat, explică în exclusivitate pentru PRESShub cum vrea să transforme conversația despre educație în politici palpabile: de la programul „Școală după școală” (8:00–17:00) cu masă caldă — menită să scadă abandonul școlar spre media UE — la măsuri pentru integrarea experților formați în străinătate, creșterea performanței universităților în clasamente internaționale și combaterea plagiatului.
Într-un interviu amplu, Darău pledează pentru un pact politic pe termen lung în educație și pentru pași financiari și instituționali măsurabili care să transforme inițiativa în realitate.
PRESShub: Abandonul școlar este una dintre cele mai serioase probleme ale sistemului de educație din România. Rata abandonului școlar în România se situează, potrivit Eurostat (2024), la 15%, în creștere față de media UE, care este de aproximativ 9%. Ce măsuri are în vedere Comisia pentru învățământ, știință și inovare din Senat în vederea combaterii abandonului școlar?
Irineu Darău: Cred că România trebuie să își propună să se apropie de media europeană în ceea ce privește abandonul școlar. În acest scop, este nevoie de ținte anuale clare, pentru a reduce diferența față de media europeană (n.r. Media europeană este de 9,5% față de peste 16% în România) și, dacă se iau măsurile corecte, într-un deceniu ar trebui să putem atinge această medie. Trebuie să avem ambiție și să măsurăm progresul anual, pentru a reduce acest ecart până la zero.
În Comisia pentru învățământ din Senat – cel puțin de când sunt în Parlament, din 2020 – am abordat constant inițiative legislative privind masa caldă în școli și programele remediale. Consider cămăsura principală în privința reducerii abandonului școlar este această masa caldă în școli. Efectul unei astfel de măsuri nu este foarte intuitiv, dar având în vedere că în România cam o treime din populația școlară trăiește în stare de sărăcie și vulnerabilitate, iar, mai grav, unul din cinci copii nu mănâncă o masă sănătoasă, completă și caldă pe zi, existența mesei calde în instituția școlară îi va determina pe mulți copii să frecventeze școala, iar pe părinți să asigure prezența constantă a copiilor la școală.
În ceea ce privește programele remediale, există și astăzi, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), însă trebuie găsite și finanțate soluții, în special în școlile din zonele vulnerabile. Trebuie îmbunătățită infrastructura și asistența socială în aceste zone, într-un mod orientat și prioritizat către copii.
Din punctul meu de vedere, trebuie să ajungem la o filosofie și la o abordare a statului în care să nu existe opțiunea, nici pentru părinți, nici pentru familie, nici pentru societate, ca un copil să fie ținut în afara școlii. Acest lucru nu înseamnă metode de control sau, la un moment dat, metode punitive, ci înseamnă că acelui copil și acelei familii trebuie să li se asigure minimul necesar pentru a garanta frecventarea școlii, fie că este vorba de îmbrăcăminte de bază, de rechizite sau de transport gratuit. Din păcate, aceste condiții minime legate de gratuitatea învățământului, nu sunt îndeplinite în destul de multe zone ale țării, mai ales în regiunile cu populații vulnerabile.
PRESShub: Masa caldă la care vă referiți este inclusă și în programul „Școală după școală”, de la ora 8:00 până la ora 17:00. În programul de guvernare al premierului Bolojan, s-a propus pilotarea și generalizarea acestui program. Dumneavoastră sunteți unul dintre inițiatorii programului „Școală după școală”. Ce presupune acest program?
Irineu Darău: Da, am reușit să includem în programul de guvernare al coaliției pilotarea acestui program. Programul presupune ca, după masa caldă de la prânz oferită elevilor din preuniversitar, timpul rămas să fie folosit pentru activități mai personalizate și mai flexibile pentru copii. Elevii ar putea să își termine temele și proiectele școlare în acest timp, până la venirea părinților. În felul acesta ar scădea necesitatea meditațiilor, plătite adesea cu efort considerabil de părinți. Totodată, părinții care lucrează ar avea posibilitatea să își ia copiii de la școală la terminarea programului lor de lucru.
PRESShub: Cum v-a venit ideea programului „Școală după școală”?
Irineu Darău: Desigur, abandonul școlar a fost principalul motiv pentru care a fost inițiat acest program. Un alt motiv a pornit, însă, de la ideea că timpul petrecut în instituția școlară ar trebui extins, astfel încât școala să poată oferi o educație de calitate și un mediu formativ stabil. Influența unei educații de calitate asupra copiilor este esențială pentru dezvoltarea lor. În prezent, cele 4-5-6 ore petrecute la școală nu sunt întotdeauna suficiente, iar în lipsa unui program structurat pentru restul zilei, unii elevi, mai ales cei din medii defavorizate, își petrec timpul în anturaje nepotrivite, ceea ce poate duce la dezechilibru și la creșterea riscului de abandon școlar.
Trebuie să gândim școala ca pe un ecosistem în care copilul petrece aproximativ o treime din timpul său, adică undeva la 8-9 ore, și unde se poate dezvolta holistic ca persoană.
Și, nu în ultimul rând, ideea programului a pornit de la faptul că nu putem ignora problemele uriașe ale părinților în a se organiza și a plăti, direct sau indirect, pentru educația copiilor lor. Faptul că părinții care se concentrează pe educația copiilor trebuie să găsească o soluție, de obicei privată, pentru after-school-uri sau să lipsească de la serviciu pentru a-și duce copilul la o altă instituție școlară privată, reprezintă astăzi o povară considerabilă.
Citește și: Dragoș Pîslaru: Comisia Europeană a aprobat azi varianta finală a PNRR-ului României
PRESShub: Cum se desfășoară în prezent pilotarea programului „Școală după școală”?
Irineu Darău: Pentru programul „Școală după școală”, mecanismul este prevăzut în lege. Nu există însă, prevăzute în lege, un număr de beneficiari și un buget garantat pentru acest program. Legea dă posibilitatea de a organiza și finanța programe de tip „Școală după școală”, cu sprijinul inclusiv al autorităților locale.
În prezent se derulează niște inițiative locale pentru „Școală după școală” – unele primării implementează programe de acest tip pentru a testa eficiența lor în anumite contexte. Viziunea noastră despre „Școală după școală” este că, începând de la pilotare și urmărind generalizarea, ar trebui să ajungem în toată țara, într-un număr de câțiva ani, la programe de tip „Școală de la 8 la 17”, accesibil tuturor elevilor.
PRESShub: Ținând cont de subfinanțarea din educație și de lipsa personalului didactic, cât de realistă este perspectiva extinderii și implementării programului „Școală după școală”, de la ora 8:00 până la ora 17:00, la nivel național?
Irineu Darău: În timp, prin studii comparative și prin analize de gestiune, se poate decide în ce măsură astfel de programe pot fi susținute integral de către autoritatea centrală, de către autoritățile locale, prin subvenții, și dacă trebuie completate cu o parte de coplată din partea părinților, acolo unde nu există probleme financiare foarte grave. Deci trebuie construit un model financiar și bugetar care să susțină o generalizare la nivelul întregii țări.
Ceea ce îmi doresc, la nivel parlamentar, este ca, ideal, într-o comisie specială – dacă nu chiar în Comisia pentru învățământ din Senat– să definim un plan pentru un asemenea proiect care să fie propus decidenților și laturii executive, adică guvernului. Aș putea spera că, undeva în orizontul anilor 2027-2028, putem începe și o implementare, în funcție de resursele bugetare.
În ceea ce privește cadrele didactice, bineînțeles că va fi o provocare implicarea personalului didactic în activitățile de după-amiază. Această implicare nu poate avea loc fără o remunerație suplimentară. Eu am insistat, de-a lungul timpului, ca debutantul din sistemul de învățământ să aibă un salariu echivalent cu media pe economie și, în general, ca media salariilor din învățământ să crească.
Ideea este ca aceste cadre didactice să fie remunerate satisfăcător și să își poată asuma și această sarcină a programului „Școală după școală”. În acest timp, cadrele didactice ar putea să-și acopere partea de activități extrașcolare și de pregătire pedagogică pentru predarea la clasă. Mi-aș dori ca, așa cum se vorbește despre elevii fără teme pentru acasă, și cadrele didactice să nu mai aibă „teme de casă” după ora 17.
PRESShub: Ce procent din bugetul educației estimați că ar trebui alocat unui astfel de program?
Irineu Darău: Pentru programul „Școală după școală”, nu am o estimare clară a bugetului. Cred că aceasta trebuie să fie o temă pentru o comisie parlamentară dedicată. Ceea ce știu este legat de impactul bugetar, la modul general, al mesei calde în școli. Astăzi, valoarea standard, stabilită și blocată de aproximativ patru ani, pentru meniu este de 15 Ron per copil. Estimarea este că, pentru întreaga populație școlară preuniversitară, ar fi nevoie de aproximativ 0,45% din PIB. Ne putem raporta la bugetul actual al educației, care reprezintă în jur de 3,2% din PIB, dar, bineînțeles, se poate imagina o creștere graduală. Dacă ne gândim la un milion de beneficiari, în mare parte copii aflați în situații defavorizate, este nevoie de aproximativ 0,15% din PIB.
Aș dori să adaug că la crearea coaliției de guvernare au existat discuții între reprezentanții tuturor celor patru partide și Ministrul Educației pentru a construi programul de guvernare sectorial. În programul sectorial de guvernare am cuprins, în mod explicit, și programele „Școală după școală” și „Masa sănătoasă”, fără a stabili ținte explicite, deoarece situația bugetară era foarte complicată. Nu există reticențe față de aceste programe din partea niciunuia dintre cele patru partide și nici din partea Ministerului Educației.
PRESShub: Mutând discuția de la mediul preuniversitar la cel universitar, anual între 30.000 și 40.000 de studenți români aleg să studieze în străinătate. Un câștig sau o pierdere? Există date statistice despre câți se întorc în țară după studii?
Irineu Darău: În prezent, nu avem o analiză completă și nici date suficiente — nici măcar aproximative — care să coreleze situația pieței muncii din România cu cea a mediului universitar din țară. Eu sunt și membru în Comisia pentru Muncă, Familie și Protecție Socială și, de mai multe ori, am făcut această solicitare în cadrul comisiei, ca la nivelul Ministerului Muncii să se identifice metode prin care să se coreleze datele din sistemul universitar cu cele din piața muncii, pentru a putea măsura, de fapt, traiectoriile profesionale generale ale foștilor studenți.
Mulți dintre studenții care aleg să studieze în străinătate au, fără îndoială, de câștigat din această experiență internațională — își lărgesc orizonturile, își îmbogățesc atât formarea profesională, cât și cea personală. În același timp, este o pierdere pentru România atunci când acești tineri nu se mai întorc în țară. Dacă, însă, aceștia revin după terminarea studiilor sau după câțiva ani de experiență profesională în străinătate, ei pot aduce un plus important economiei și societății românești.
Decizia lor de a reveni depinde însă, în mare măsură, de condițiile pe care România le oferă. Esențiale sunt calitatea pieței muncii, nivelul sistemului de învățământ și starea sistemului de sănătate. La acele vârste la care oamenii își pun problema dacă să se mai întoarcă sau nu vreodată în țară, de obicei se gândesc la calitatea propriei vieți și, adesea, la cea a copiilor lor. Iar dacă această ecuație economică internă a fiecăruia conduce la o percepție negativă despre România, este probabil ca mulți dintre ei să aleagă să rămână definitiv în străinătate.
PRESShub: Tot legat de mediul universitar, ocuparea posturilor didactice și de cercetare în universitățile din România de către tinerii români formați la universități de top din străinătate este foarte mică. Procedurile de concurs și de recunoaștere a competențelor sunt birocratice și adesea defavorabile celor cu experiență internațională. Ce soluții se văd în viitor pentru această problemă?
Irineu Darău: Nu aș vrea să mă hazardez vorbind despre soluții foarte precise pentru problema semnalată. Totuși, pot spune că și spre Comisia de învățământ din Senat ajung plângeri legate de accesibilitatea redusă a sistemului universitar din România pentru persoanele cu studii în străinătate.
La fel, putem discuta și despre problema angajabilității în sistemul public. Avem absolvenți români ai unor universități internaționale, cu studii în administrație, politici publice sau științe politice. În ciuda calității studiilor și a experiențelor profesionale dobândite în străinătate, mulți dintre ei nu au ajuns să ocupe pozițiile de experți de top pentru care statul și autoritățile centrale și locale ar trebui să îi valorifice.
Revenind la accesibilitatea redusă a sistemului universitar pentru persoanele cu studii în străinătate, cred că responsabilitatea trebuie plasată în zona autonomiei universitare. De ce nu ar încerca majoritatea universităților din România — mai ales cele de top — să identifice cei mai buni români și experți cu studii în străinătate și să le ofere oportunități reale de angajare în cadrul acelor universități? Această măsură ar reprezenta și o evoluție necesară a ecosistemelor academice. Dacă există piedici birocratice, cum ar fi recunoașterea studiilor obținute în străinătate, acestea se pot corecta la nivel legislativ, prin norme metodologice.
Totuși, eu cred că principala problemă rămâne permeabilitatea sistemului universitar. Am auzit de cazuri în care oameni foarte bine calificați, recunoscuți internațional, sunt respinși de sistemul universitar românesc, poate din frica concurenței reale sau din teama performanței mult peste media actuală a sistemului universitar din România.
Consider că universitățile ar trebui să avanseze accelerat în ceea ce privește calitatea învățământului superior și a cercetării. Știm că, în continuare, poziția noastră în clasamentele internaționale este destul de modestă.
PRESShub: Legat de clasamente internaționale, România se află în partea inferioară a QS World University Rankings 2026, în ceea ce privește performanța universitară. Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj sunt clasate în intervalul 761–770 la nivel mondial. Cum poate fi îmbunătățit acest rezultat?
Irineu Darău: Este nevoie de un efort consecvent, măsurat, pe o perioadă de, să spunem, un deceniu, pentru a ajunge la un cu totul alt nivel. Prin ridicarea constantă a standardelor de predare, prin formarea continuă a cadrelor didactice și prin parteneriate reale cu companii performante și experți din piața privată, universitățile pot să urce semnificativ în clasamentele internaționale.
Totodată, având autonomie de organizare, universitățile pot accesa fonduri pentru proiecte și cercetare. De aceea, este reciproc avantajos ca ele să atragă cei mai buni specialiști în sistemul universitar românesc. Experții români, performanți la nivel internațional, pot deveni motoare pentru atragerea de finanțări. Cred că autonomia universităților trebuie respectată, dar finanțarea acestora ar trebui să depindă și de performanță. Este necesar să ajungem la un mix între autonomie și indicatori de performanță, cu evaluări periodice legate de clasamente și de cercetarea pe care universitățile trebuie să o realizeze.
PRESShub: Ați propus implementarea sistemelor antiplagiat și a cursurilor de etică profesională pentru elevi și studenți, cu scopul asigurării integrității academice. Totuși, sistemele antiplagiat din România există încă din 2013, dar plagiatul rămâne o problemă semnificativă la nivel academic. De ce considerați că eșuează combaterea eficientă a plagiatului în România? În ce măsură ar putea contribui cursurile de etică la soluționarea acestei probleme?
Irineu Darău: Atunci când vorbim despre etica în universități, prevenția este cea mai bună soluție. Avem, fără îndoială, încă mult de lucrat în acest sens. Este o adevărată provocare, mai ales în această perioadă, modul în care folosim tehnologia pentru a învăța, a redacta texte, lucrări, cercetări și analize. De aceea, cred că este esențial să îi învățăm pe studenți cum să utilizeze corect informațiile, să le filtreze critic și să își elaboreze în mod etic propriile lucrări, respectând proprietatea intelectuală a altora.
În ceea ce privește motivele pentru care acest sistem continuă să eșueze în combaterea plagiatului în România — fără a generaliza — cred că una dintre probleme este existența unei anumite complicități. Există încă, inclusiv în mediul universitar, persoane care au ajuns în poziții importante prin fraudă academică și care, inevitabil, își ascund urmele, relaxează normele sau tolerează practici neetice. În plus, cei care ar trebui să decidă în cazurile de plagiat nu sunt întotdeauna suficient de stricți.
Toleranța față de plagiat ar trebui să fie zero. Nu există nuanțe. Nu se poate spune „am copiat doar 10 pagini” sau „am uitat să pun referințele în sute de pagini”. Persoanele pentru care frauda academică a fost demonstrată conform standardelor internaționale trebuie excluse din mediul universitar. Relativizarea plagiatului este, cred eu, sursa principală a răului: trimite studenților un exemplu extrem de negativ și subminează integritatea academică. Fără sancțiuni ferme nu vom reuși să instituim un model rigid de integritate academică; atât studenții, cât și comunitatea științifică vor continua să creadă că „merge și așa”.
În plus, mai ales la vârste fragede, tema eticii academice ar trebui combinată cu dezvoltarea gândirii critice, combaterea dezinformării și procesarea corectă a informației. Cred că aceasta devine o componentă educațională absolut necesară încă din primii ani de școală.
PRESShub: Mii de profesori au protestat în acest an, acuzând Guvernul de măsuri pripite și de lipsă de consultare a cadrelor didactice în procesul decizional. Are în vedere Comisia pentru Învățământ din Senat o mai bună implicare a profesorilor în procesul de reformă și consultarea lor înainte de implementarea noilor politici educaționale?
Irineu Darău: Cred foarte mult în dialogul social și trebuie să recunoaștem că măsurile adoptate în prezent nu au venit de jos în sus. Putem spune răspicat că nu sunt măsuri de reformă, ci de austeritate. Tocmai de aceea, după această perioadă de austeritate este nevoie de o reformă profundă a sistemului de învățământ. Această reformă trebuie construită prin consultări reale, nu doar cu sindicatele și cadrele didactice, ci și cu managementul școlar, cu părinții și cu experți în politici publice în domeniul educației.
Dacă dorim cu adevărat ca într-o zi România să înceapă o reformă profundă a sistemului de învățământ, primul pas trebuie să fie conceptualizarea acesteia. Trebuie să pornim de jos în sus: de la colectarea de date și opinii din teren, implicând apoi experți în politici publice și în sisteme educaționale naționale care să analizeze aceste informații și să propună un model educațional potrivit pentru România, ce poate fi implementat consecvent. Astăzi, suntem încă departe de o astfel de abordare.
Mi-aș dori să vină o zi în care să existe o colaborare reală între Președinție, Parlament, Guvern și Ministerul Educației — un arc instituțional capabil să construiască, în câțiva ani, un model coerent, pe care apoi diverse forțe politice să-l poată aplica, indiferent de configurațiile majoritare și guvernamentale, timp de cel puțin un deceniu. Consider că 3-4 ani investiți într-un asemenea proces de construcție merită pe deplin, dacă rezultatul este o reformă profundă și durabilă, cu efecte benefice pentru zeci de ani.
În întregul proces de conceptualizare și apoi de implementare a unei reforme, va fi esențială adaptarea și reformarea corpului profesoral. Dacă România decide să migreze către un nou model educațional, trebuie să avem în vedere că sutele de mii de oameni implicați în sistemul de învățământ vor trebui să se adapteze la acel model. Și nu va fi ușor, după cum nu poate fi prea brusc.
PRESShub: Totuși, în educația din România se petrec constant foarte multe schimbări — modificări de programe, introducerea de noi materii și reforme impuse fără o dezbatere publică reală. Aceste schimbări afectează calitatea actului educațional și îi pun pe elevi în situația de a se adapta continuu la direcții diferite, odată cu fiecare nou guvern. Cum rezolvăm problema schimbărilor?
Irineu Darău: Da! Au fost, de-a lungul anilor, cascade de schimbări — adesea doar de formă — care au bulversat succesiv sistemul de învățământ. Situația actuală este una specială, marcată de austeritate. Poate că o parte din aceste perturbări nu putea fi evitată, dar, cu siguranță, soluția nu este improvizația. Soluția este conceperea unei reforme profunde, implementate gradual, pe baza unui plan clar și a unui pact politic solid.
Este momentul să recunoaștem că educația are nevoie de un pact între partide — unul care să nu se rezume la declarații, ci să includă un plan complet de implementare.Reformele făcute pe termen scurt, cu un ochi la buget și cu celălalt la interese politice de moment, nu vor aduce rezultate durabile. O reformă profundă necesită timp: cel puțin 10-20-30 de ani. Ea trebuie anunțată, explicată, pregătită pas cu pas.
După 1989, România nu a avut un asemenea moment. Am avut zeci de miniștri ai educației, numeroase schimbări de formă, legi modificate constant — inclusiv Legea 1/2011, alterată de sute de ori prin ordonanțe de urgență. Nici stabilitate legislativă, nici viziune pe termen lung nu au existat.
De aceea, cred că soluția reală este realizarea unui pact între partide pentru un plan strategic în educație, valabil pe 10–20 de ani, eventual chiar mai mult. Un plan strategic înseamnă obiective clare, analiză completă a situației de pornire, o traiectorie bine definită, mijloace de măsurare și mecanisme de adaptare la schimbările politice sau bugetare. Altfel, vom continua să improvizăm de la o guvernare la alta, iar sistemul va rămâne blocat în aceeași stagnare cronică, dacă nu cumva vorbim chiar de regres.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
