O nouă ediţie a Festivalului de operă în aer liber „Opera Nights” se va desfăşura între 24 şi 27 iulie în patru oraşe ale judeţului Hunedoara, bugetul pe acest an al manifestării culturale fiind redus cu 50%, din raţiuni economice.
„Din raţiuni economice, în acest an bugetul festivalului a fost redus cu aproape 50%. În acest context, am luat o serie de măsuri de optimizare, între care: reducerea numărului de spectacole de la cinci la patru, selecţia unor opere cu costuri de producţie mai reduse, limitarea numărului de artişti implicaţi, renunţarea la spectacolele pirotehnice, precum şi reducerea semnificativă a cantităţii materialelor tipărite şi a cheltuielilor de promovare”, a declarat vineri preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, potrivit Agerpres.
El a subliniat că, în ciuda constrângerilor bugetare din acest an, CJ Hunedoara susţine continuarea festivalului, apreciat ca fiind cel mai mare din ţară.
„Chiar şi în acest format adaptat, Opera Nights rămâne un eveniment de referinţă pentru viaţa culturală a judeţului, oferind publicului seri de excepţie, în aer liber, sub semnul artei şi al emoţiei. Consiliul Judeţean Hunedoara îşi reafirmă angajamentul de a susţine cultura de calitate şi de a menţine acest festival emblematic aproape de oameni, chiar şi în perioadele dificile din punctul de vedere al constrângerilor financiare”, a precizat Nistor.
În acest an, Opera Nights are programate spectacole pe 24 iulie la Orăştie, cu „Elixirul dragostei”, pe 25 iulie, la Petrila, cu o gală de operă, pe 26 iulie, la Hunedoara, cu „Forţa destinului”, şi pe 27 iulie, la Deva, cu „Flautul fermecat”.
Toate spectacolele vor începe la ora 21:00 iar accesul publicului va fi gratuit, ca expresie a angajamentului administraţiei judeţene de a susţine activităţile culturale de ţinută.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Opera Nights / Facebook)