Ultima săptămână pe care o poți trăi la intensitate maximă. Informații și bilete, just click!
14 septembrie, ora 19.00, Sala Palatului. La fel ca săptămâna trecută, când spuneam de ața roșie la mână să nu uitați data, ora și locul, așa trebuie pusă și acum.
Lady Macbeth din Mțensk op. 29 de Dmitri Șostakovici este opera cu care nu vă veți întâlni pe scenele românești, iar ca să o așteptați iar în festival, 24 de ani s-a așteptat pentru Salome, chiar n-are niciun sens. În plus, această superbă operă va fi interpretată de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio care, până acum, au oferit cele mai reușite spectacole de operă, contribuind decisiv la nominalizările Festivalului Enescu la Opera International Awards, Oscar-urile industriei. Amintesc doar ultimele realizări, Peter Grimes de Benjamin Britten, Piticul de Alexander von Zemlinsky, Sfântul Francisc din Assisi de Olivier Messiaen. Au marcat momente de neuitat pentru o viață. Am avut sentimentul că fac parte din istorie. Mai adaug că lista distribuției conține nume de primă mărime, Giancarlo Guererro, unul dintre cei mai cotați dirijori ai momentului, soprana Kristine Opolais, tenorul Pavel Černoch, basul Andreas Bauer Kanabas, tenorul Vincent Wolfsteiner și alții. Ca pe marile scene ale lumii. Să nu mai vorbim de mult așteptata reîntâlnire cu vocea fermecătoare a sopranei Kristine Opolais. Atenție! Dacă opera Flautul Fermecat mai scapă ciuntită, mutilată s-o vezi pe la noi, pe aceasta o vei mai vedea doar dacă te duci în străinătate.
16 septembrie, ora 20.00, Sala Palatului. Firesc, Beethoven, Simfonia nr. 9 în re minor pentru soliști, cor și orchestră op. 125, interpretată în ultima săptămână. La pupitrul Orchestrei Române de Tineret se va afla Christian Reif iar soliști vor fi soprana Ailyn Pérez, mezzo-soprana Judit Kutasi, tenorul Maximilian Schmitt și basul Soloman Howard. În deschidere, Concertul în la minor pentru pian și orchestră op. 16 de Edvard Grieg. La pian Simon Trpčeski. Program superb, invitați de elită, nimic mai frumos.
17 septembrie, ora 20.00, Sala Palatului. Pentru o seară Béla Bartók intensă. O fuziune muzică – dans cu Compania de dans Eva Duda. Orchestra este una de top, Budapest Festival Orchestra, dirijată de legendarul Iván Fischer. Pentru o imagine mai clară, fără să supăr pe nimeni, sau mai bine să supăr, orchestra a fost invitată la festivalul Mahler, eveniment unic, ținut anul acesta la Amsterdam, dedicat fanaticilor (atenție! nu fani) Mahler, alături de Royal Concertgebouw Orchestra, Berliner Philharmoniker, NHK Symphony Orchestra și Chicago Symphony Orchestra. Și Punct. De la micul dejun la cină s-a mâncat Mahler, only.
18 septembrie, ora 17.00, Sala Auditorium (MNAR). Back to classic în stare pură. Proiecția baletului Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski de la Royal Opera and Ballet. Acest nemuritor balet de văzut de toate generațiile, la nesfârșit.
19 septembrie, ora 22.30, Ateneu. ALERTĂ! Cor din țările baltice! Acum repet, dacă e ceva ce nu poți pierde, dacă apare ocazia, sunt corurile din țările baltice. Printre cele mai bune din lume, Top 100, top în care noi nu suntem nici în prima mie. Corul de Cameră al Filarmonicii Estone, dirijor Tõnu Kaljuste, la violoncel Anja Lechner.
Va fi ultima săptămână din Festival, făceți-vă un bine și mergeți măcar la unul din concerte!
(Foto: Kaupo Kikkas, Marco Borggrev, Polina Viljun)
Citește și: Festivalul Internațional „George Enescu” – prima săptămână: emoții și revelații
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!