Festivalul Internaţional „Timişoara Muzicală” marchează, în această primăvară, ediţia jubiliară de 50 de ani, în care Opera Naţională Română Timişoara (ONRT) şi Filarmonica Banatul aduc spectacole lirice, recitaluri şi concerte de marcă, cu interpreţi ai propriilor instituţii şi invitaţi de peste hotare.
„Festivalul Internaţional Timişoara Muzicală a fost o iniţiativă extraordinară a doi mari muzicieni: compozitorul şi dirijorul Nicolae Boboc, director al Operei din Timişoara, şi compozitorul şi dirijorul Ion Românu, directorul Filarmonicii Banatul, care în stagiunea 1968-1969 au pus bazele acestui festival. După cea de-a VI-a ediţie, evenimentul devine anual, până în ziua de astăzi. Ca un simplu lucru inedit, cei doi mari muzicieni s-au gândit ca acest festival să aibă loc exact în anii când nu are ediţia Festivalului Enescu de la Bucureşti, tocmai pentru ca şi Timişoara să beneficieze de aportul soliştilor prezenţi de obicei la Festivalul Enescu”, a explicat, în conferinţa de presă de luni, Florin Emilian Brânzei, PR al ONRT, citat de Agerpres.
Coordonatorul artistic al ONRFT, soprana Mihaela Marcu, a subliniat că Festivalul este şi îşi propune să fie întâlnirea nu doar cu publicul, ci şi cu standarde înalte, cu ideea de excelenţă şi cu dorinţa de a construi relevanţă care să dureze.
„Ne dorim nu doar un festival de evenimente, ci un spaţiu de excelenţă artistică în care publicul din România să întâlnească standardele marilor scene europene. În cadrul festivalului sunt prezente lucrări care cer excelenţă interpretativă şi care oferă publicului o experienţă profundă, autentică, prezentate de artişti şi solişti ai Operei Naţionale Române din Timişoara, dar şi ai Filarmonicii, cu artişti internaţionali excepţionali. Dar, dincolo de titlurile şi de personalităţile artistice, ceea ce vrem să construim este o experienţă. Ne dorim ca fiecare spectator să simtă că participă la ceva viu, la ceva relevant. Să descoperim emoţia ca pe o artă prezentă, intensă şi actuală”, a afirmat soprana Mihaela Marcu.
Festivalul deschide porţi şi către generaţiile tinere şi intenţionează să transforme întâlnirea cu muzica într-un moment definitoriu al devenirii lor.
Citește și: Participare românească semnificativă la Festivalul de Literatură de la München
Nivelul artistic ridicat intenţionează să plaseze Timişoara în circuitul marilor festivaluri europene şi de aceea, acest festival nu este doar o succesiune de spectacole, ci un proiect de viziune, o construcţie artistică pe termen lung, prin care se doreşte amplasarea Timişoarei pe harta marilor destinaţii culturale europene.
„Festivalul este o investiţie în viitorul cultural al oraşului. Cred cu tărie că publicul din România merită să întâlnească aici acasă excelenţa pe care o regăsim pe marile scene ale lumii. Iar misiunea noastră este tocmai aceasta, să construim un festival care nu doar să prezinte spectacole, ci să creeze standarde. Ne dorim ca Festivalul Internaţional Timişoara Muzicală să devină un reper în Europa, aşa cum spuneam, un spaţiu în care tradiţia întâlneşte prospeţimea, iar performanţa devine o promisiune respectată, ediţie după ediţie. Ne propunem ca Timişoara să devină o destinaţie culturală şi pentru melomanii europeni”, a adăugat Mihaela Marcu.
Managerul Filarmonicii Banatul, Ovidiu Andriş, consideră că acest festival a transformat Timişoara în cele 50 de ediţii, într-un hub cultural de referinţă, atât pentru România, cât şi pentru internaţional.
„Misiunea noastră a fost, în primul rând, să reunim forţele muzicale ale oraşului, în primul rând Opera Naţională de Timişoara şi Filarmonica Banatul, aceşti doi plămâni muzicali a oraşului, dar şi să oferim oportunitatea tinerei generaţii de a performa pe o scenă profesionistă, cum este Facultatea de Muzică şi Teatru, respectiv Liceul de Arte Ion Vidiu din Timişoara. Pe de altă parte, această ediţie a Festivalului depăşeşte din nou graniţele Timişoarei printr-un proiect de cooperare şi cu Filarmonica din Arad, continuând proiectele Capitalei Europene ale Culturii în Timişoara”, a subliniat Ovidiu Andriş.
În perioada 26 aprilie – 31 mai, cele două instituţii muzicale îşi împart programul, ONRT deschizând ediţia cu opera „Aida”, de G. Verdi, un eveniment de excepţie, cu participarea extraordinară a soliştilor de talie mondială Anita Rachvelishvili, Ilaria Alida Quilico şi Luciano Ganci.
Pe 29 aprilie se prezintă „Dancing Queen. povestea unei cariere”, spectacol dedicat Zilei Internaţionale a Dansului, iar pe 6 mai, „Scheherezade” de N.R. Korsakov/ „Bodies&Emotion”, spectacol coupe de balet. Ziua de 9 mai este dedicată spectacolului „Peter Pan” de L. Profeta, o operă pentru copii, iar pe 13 mai, cortina se ridică pentru „Tosca” de Puccini. Pe 17 mai se prezintă opera „Boema” de Puccini, iar pe 20 mai are loc Gala de Operă şi Operetă, susţinută de artiştii Operei din Timişoara.
Pe 23 mai, la Domul Catolic din Piaţa Unirii, se prezintă „Misa Încoronării” de W. A. Mozart, iar pe 28 mai, Mozart revine cu „Nunta lui Figaro” pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara.
Pe 31 mai, se prezintă opera „Rigoletto” de G. Verdi.
Citește și: Festivalul Filmului European, ediție aniversară: 30 de ani de cinema fără margini!
Filarmonica Banatul celebrează ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional „Timişoara Muzicală” printr-un pachet special care reuneşte cinci concerte simfonice, în perioada 1 – 29 mai.
Deschiderea Festivalului are loc pe 1 mai, cu concertul simfonic „Final Journey”, susţinut de Orchestra simfonică „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul, avându-l ca dirijor pe Stefan Geiger. Va fi interpretată Simfonia nr. 9 în re major de Gustav Mahler.
Pe 8 mai, Orchestra Filarmonicii Banatul prezintă un „Imperial” dirijat de Lawrence Foster, solist: Alexei Volodin (pian). În prima parte a serii, publicul va asculta „Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5” în mi bemol major, op. 73. Considerat unul dintre monumentalele concerte ale repertoriului pianistic, „Imperialul” se remarcă prin dialogul său amplu cu orchestra şi prin caracterul eroic al temelor.
Va urma, pe 15 mai, concertul „The Light Beyond”, susţinut de Orchestrele şi Corurile Filarmonicilor din Timişoara şi Arad, care vor prezenta „Un recviem german” de Johannes Brahms, sub bagheta dirijorală a lui Gabriel Bebeşelea; solişti: Nadine Koutcher (soprană) şi Jungrae Noah Kim (bariton).
Seara de 22 mai este rezervată Concertului simfonic „Kindred Voices” care explorează dialogul muzical şi afinităţile expresive între voci solistice şi orchestră. Programul debutează cu „Concertul pentru două viori şi orchestră de coarde” de Johann Sebastian Bach, o capodoperă barocă ce evidenţiază claritatea formală şi echilibrul contrapunctic. Dirijor: Radu Popa.
Cea de-a 50-a ediţie a Festivalului Internaţional „Timişoara Muzicală” se încheie pe 29 mai, cu AWAKENING, când vor putea fi audiate lucrări de Brahms şi Richard Strauss, avându-l la pupitrul dirijoral pe Leo Hussain.
(Sursa foto: Opera Naţională Română Timişoara / Facebook)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



