Primăria Sighişoara a anunţat, sâmbătă, organizarea celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală, în perioada 25 – 27 iulie, în cadrul căreia gloria şi misterul Evului Mediu vor reveni pe străzile cetăţii prin parade solemne de domniţe şi cavaleri, dansuri exuberante, muzică medievală şi concerte folk, informează Agerpres.
”În perioada 25 – 27 iulie, va avea loc cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală – o ediţie aniversară, care aduce în prim-plan tradiţiile şi atmosfera specifică Evului Mediu. Evenimentul va include parade cu domniţe şi cavaleri, spectacole interactive, muzică medievală, dansuri şi ateliere pentru toate vârstele. Participanţii vor putea explora meşteşugurile şi obiceiurile unei epoci marcante, într-un decor autentic, în Cetatea Sighişoarei. Pe scena amplasată în Piaţa Cetăţii vor urca artişti invitaţi precum Vasile Şeicaru, Adrian Ivaniţchi, Viţa de Vie, Trupa Phoenix, Viatores Festivi şi Julia Shevel din Ucraina. Evenimentul va fi prezentat de Dan Negru”, a precizat Primăria Sighişoara, într-un comunicat de presă.
Astfel, timp de trei zile, Cetatea Medievală va reverbera sub bătăile tobelor din vechime ale Toboşarului Cetăţii Sighişoara, iar o serie de ordine cavalereşti şi trupe medievale din ţară vor reînvia epoca.
„În Cetatea Sighişoarei, timp de trei zile, vor întreţine atmosfera medievală: Toboşarul Cetăţii Sighişoara, Străjerii Cetăţii Bistriţa, Menestrelii Cetăţii de Scaun Suceava, Teutonii Transilvaniei, Cavalerii de Muhlbach, Paladinii de Terra Medies, Mercenarii Asserculis, Toboşarii Asserculis, Ordinul Grifonului de Aur, Călător în Evul Mediu”, arată sursa citată.
În prima zi a evenimentului, va avea loc conferinţa ‘Sighişoara Medievală la cea de-a 30-a ediţie’, un moment dedicat dialogului despre trecutul şi continuitatea festivalului.
Programul cuprinde, de asemenea, demonstraţii de luptă, dansuri medievale şi alte activităţi tematice.
Festivalul se va încheia cu tradiţionalul şi mult aşteptatul foc de artificii, a informat Primăria Sighişoara.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Primăria Sighișoara / Facebook)