Filarmonica „George Enescu” anunță invitați de renume pentru Stagiunea 2025–2026, 75 de dirijori și soliști români și străini, dintre care 75% sunt prezenți pentru prima oară în programarea artistică a instituției. Calendarul Stagiunii 2025-2026 AICI.
Abonamentele se vor vinde în perioada 01 august 2025 – 10 septembrie 2025, iar biletele, începând cu data de 15 septembrie.
Stagiunea Simfonică 2025-2026 va fi inaugurată în zilele de joi, 2 octombrie, și vineri, 3 octombrie, cu două concerte de neratat, avându-i pentru prima dată la Filarmonica George Enescu pe legendarul dirijor american Kent Nagano și pe violonistul german Frank Peter Zimmermann.
Deschiderea Stagiunii Camerale a Filarmonicii va avea loc miercuri, 1 octombrie, cu un recital susținut de pianistul Mihai Ritivoiu, artist în rezidență al Stagiunii 2025-2026, iar programul va cuprinde lucrări semnate de Franz Liszt și Frédéric Chopin.
„Stagiunea 2025–2026 continuă direcția ambițioasă pe care Filarmonica George Enescu și-a asumat-o în ultimii ani, aceea de a deveni un competitor puternic pe piața internațională a muzicii clasice și de a transforma Ateneul Român în inima culturală a Bucureștiului. Confirmăm astfel că vom continua direcția inițiată de Stagiunea trecută, care a fost cea mai prestigioasă din ultimele decenii. Ne dorim ca publicul nostru să trăiască la București experiența unui sezon muzical comparabil cu cele din marile capitale culturale ale lumii.
Alături de dirijori și soliști de mare calibru artistic, precum Kent Nagano, Gidon Kremer, Leonidas Kavakos, Lawrence Foster, Leonard Slatkin, Matthias Goerne, Nikolai Lugansky, Kirill Gerstein, Gautier Capuçon, Ton Koopman, Frank Peter Zimmermann, Daniele Rustioni, Dennis Russell Davies, Leo Hussain, precum și cu participarea unora dintre cei mai talentați artiști români, repertoriul va oferi atât lucrări emblematice, cât și descoperiri muzicale, într-un echilibru menit să inspire și să încânte”, a declarat presei Marin Cazacu, directorul Filarmonicii George Enescu.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!