Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid

Data:

spot_img

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid. Printre aceștia se numără fosta președintă a Tribunalului Argeș, Mariana Vârgă, pe listele PUSL, candidat pentru europarlamentare. Un nou mandat de consilier local PSD la Craiova își dorește și fostul judecător Dan Ștefan Spânu.

Ex-vicepreședinte al Asociației Magistraților din România (AMR), MarianaVârgă a intrat în politică la două luni după pensionare și s-a înscris în Alianța pentru Patrie, partidul condus de Codrin Ștefănescu și Liviu Dragnea. S-a răzgândit repede și a trecut la AUR.

Mai nou, candidează la europarlamentare din partea PUSL, partidului fondat de Dan Voiculescu. Vârgă (56 de ani) a încasat anul trecut o pensie de 264.000 de lei, adică 22.000 de lei pe lună net, la care s-au adăugat „drepturi salariale restante” de 95.000 de lei.  

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid
Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid

Consilierul mason

Un alt magistrat fost vicepreședinte al AMR, Dan Ștefan Spânu, a fost anunțat de Olguța Vasilescu candidat pentru alegerile locale din partea PSD.

A încasat anul trecut o pensie specială de 294.000 de lei, echivalentul a 5000 de euro net pe lună. Fost judecător la Curtea de Apel Craiova, Spânu și-a dat demisia din consiliul director al AMR în 2020, cu două zile înainte de a-și depune candidatura pe listele consilierilor locali PSD. Spânu este și mason, membru în Marea Lojă Națională din România (MJNL).

Citește și: Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România

Foști judecători „apolitici” și asociația „apolitică”

Potrivit statutului, asociația Magistraților din România (AMR) este o organizație neguvernamentală, apolitică, națională, profesională, de utilitate publică, a judecătorilor și procurorilor din România. A fost înființată în anul 1993.

Asociația profesională s-a remarcat de-a lungul anilor prin opoziția vehementă la propunerile de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), s-a pronunțat împotriva eliminării pensiilor speciale, susținând că acesta reprezintă „reprezintă un atac la adresa independenței magistraților”, a criticat procurorii CSM, care „subminează ordinea constituțională, atacă libertatea de exprimare și independența judecătorilor”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU
  1. Te uiți la fețele lor și te-ntrebi: ăștia au fețe de conducători? Ăștia știu să conducă o țară? Și atunci, pe cine să alegem!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Comisia Europeană vede în roz statul de drept din România

Comisia Europeană (CE) a publicat raportul pe 2023 privind...