Fundația Doina Cornea a început demersurile pentru declararea anului 2029 „Anul Doina Cornea”

Data:

Fundația Doina Cornea a anunțat luni că a început demersurile instituționale pentru ca anul 2029 să fie declarat oficial „Anul Doina Cornea”, în contextul împlinirii a 100 de ani de la nașterea Doinei Cornea (1929–2018), una dintre cele mai importante personalități ale rezistenței civice împotriva regimului comunist din România.

„Centenarul nașterii Doinei Cornea coincide în mod simbolic cu 40 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, moment istoric care a pus capăt dictaturii comuniste și a deschis drumul României către democrație. În acest context, Fundația Doina Cornea consideră că marcarea acestui moment printr-un an comemorativ național ar reprezenta un gest firesc de recunoaștere a rolului pe care Doina Cornea l-a avut în afirmarea valorilor libertății, demnității și responsabilității civice”, a transmis Fundația Doina Cornea.

În acest scop, Fundația Doina Cornea a elaborat o propunere de act legislativ privind instituirea anului 2029 – „Anul Doina Cornea”, pe care a transmis-o președinților celor două Camere ale Parlamentului României, precum și liderilor grupurilor parlamentare din arcul guvernamental, solicitând sprijinul acestora pentru promovarea inițiativei în Parlament.

De asemenea, Fundația Doina Cornea face publică scrisoarea deschisă adresată președintelui României și prim-ministrului României, prin care se solicită sprijinul instituțiilor statului pentru susținerea acestei inițiative.

„Prin declararea anului 2029 drept „Anul Doina Cornea”, statul român ar avea prilejul de a organiza la nivel național programe culturale, educaționale și științifice dedicate memoriei acestei personalități și valorilor pentru care a luptat. Fundația Doina Cornea își exprimă speranța că acest demers va beneficia de sprijinul Parlamentului și al instituțiilor statului și va contribui la o mai bună cunoaștere a istoriei recente a României și a curajului civic care a făcut posibilă schimbarea din 1989”, se arată în comunicatul Fundației Doina Cornea.

Citește și: Expoziție „Doina Cornea – Portrete și fragmente din jurnal”, în Ungaria. Un dialog intim între imagine și cuvânt, între chip și conștiință

Puteți citi mai jos scrisoarea deschisă adresată președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan

„Apel pentru declararea anului 2029 – Anul Doina Cornea

Scrisoare deschisă

Către,

Domnul Nicușor Dan

Președintele României

și

Domnul Ilie Bolojan

Prim-ministrul României

Domnule Președinte,

Domnule Prim-ministru,

În anul 2029, România va marca 100 de ani de la nașterea Doinei Cornea (1929–2018), una dintre cele mai luminoase conștiințe ale rezistenței împotriva regimului comunist din România. Consider că acest moment reprezintă nu doar o aniversare, ci și o datorie de memorie a statului român față de una dintre personalitățile care au apărat, în vremuri de întuneric, demnitatea și libertatea societății noastre.

În anii dictaturii comuniste, Doina Cornea a fost una dintre puținele voci care au avut curajul de a vorbi public împotriva nedreptății, într-o societate dominată de frică și tăcere. Prin scrisorile sale deschise, prin apelurile adresate societății românești și prin mesajele transmise către postul de radio Europa Liberă, ea a devenit un simbol al demnității umane și al libertății de conștiință.

Pentru aceste gesturi de curaj a fost supusă unei supravegheri permanente din partea Securității, unor percheziții repetate, anchetelor și arestărilor, fiind în numeroase rânduri izolată la domiciliu. Cu toate acestea, vocea sa nu a tăcut.

În ultimii ani ai regimului comunist, numele Doinei Cornea era cunoscut în întreaga lume democratică drept unul dintre simbolurile rezistenței civice din România.

Centenarul nașterii sale coincide, în mod semnificativ, cu 40 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, eveniment istoric care a pus capăt dictaturii comuniste și a deschis drumul României către democrație.

Considerăm că acest moment oferă statului român prilejul de a aduce un omagiu adecvat uneia dintre personalitățile care au contribuit, prin curajul și consecvența lor morală, la delegitimarea regimului comunist și la pregătirea climatului care a făcut posibilă schimbarea istorică din 1989.

În acest spirit, vă adresez apelul de a sprijini inițiativa declarării anului 2029 drept „Anul Doina Cornea”.

În acest sens, am elaborat o propunere de act legislativ privind instituirea anului 2029 – „Anul Doina Cornea”, pe care o anexez prezentei scrisori, în speranța că aceasta va putea fi preluată și promovată în Parlamentul României.

Vă rog respectuos să sprijiniți acest demers și să încurajați inițierea și susținerea acestui proiect legislativ, astfel încât centenarul Doinei Cornea să fie marcat la nivel național printr-un program de manifestări dedicate memoriei și valorilor pentru care aceasta a luptat.

Instituirea unui asemenea an comemorativ ar permite organizarea, la nivel național și internațional, a unor programe culturale, educaționale și științifice dedicate memoriei Doinei Cornea și valorilor pentru care aceasta a luptat: libertatea, demnitatea umană, responsabilitatea civică și solidaritatea.

Într-o epocă în care memoria istoriei recente riscă să se estompeze, comemorarea Doinei Cornea nu este doar un act de recunoștință față de o personalitate exemplară, ci și o datorie față de adevărul și valorile pe care se întemeiază democrația românească.

Cu considerație,

Leontin Iuhas

fiul Doinei Cornea

Președinte

Fundația Doina Cornea

Cluj-Napoca

12 martie 2026

________________________________________

Anexă:

Propunere legislativă privind instituirea anului 2029 – „Anul Doina Cornea”

Notă:

Prezenta scrisoare a fost transmisă Președintelui României și Prim-ministrului României și a fost expediată prin poștă la data de 12 martie 2026.

În acelaşi timp au fost trimise solicitări de adopatere a actului normativ pentru stabilirea anului 2029 “An Doina Cornea” preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului cât şi şefilor grupurilor parlamentare ale partidelor din arcul guvernamental.”

(Sursa foto: Fundația Doina Cornea / Facebook)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Institutul Cultural Român marchează apartenența la comunitatea culturală francofonă

Institutul Cultural Român (ICR) se alătură și anul acesta...

Diana Buzoianu: Peste 4.000 de construcţii în zona costieră sunt suspectate a fi ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, la Constanţa,...