Ilie Bolojan: „Amendamentele PSD la buget sunt o acțiune politică / PSD încearcă să vină cu o retorică de tip AUR”

Data:

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi24, că amendamentele la buget depuse de PSD reprezintă „o acțiune politică”, fiindcă de mai multe ori a întrebat în coaliție care sunt resursele din care să fie acoperite aceste propuneri.

„Ceea ce a făcut PSD astăzi este o acțiune politică pe care am discutat-o de foarte multe ori în discuțiile pe care le-am avut în ultimele luni, atunci când s-a pregătit bugetul, pentru că bugetul s-a lungit datorită faptului că nu am avut pachetul din administrație. Dacă nu aveai pachetul din administrație, nu puteai să-ți reduci cheltuielile de personal, n-ai cum să reduci deficitul dacă nu faci economii. Aici e un lanț de decizie care au fost luate. Prin urmare, este o acțiune de tip politic pentru că nu o dată, ci de mai multe ori am întrebat în coaliție, care sunt sursele pentru a acoperi aceste propuneri. Și aici nu e vorba de a discuta concret de o propunere sau alta, ci trebuie să înțeleagă toți românii. Orice propunere de cheltuială suplimentară nu este acoperită din neant. Orice cheltuială suplimentară trebuie acoperită de undeva”, a declarat Ilie Bolojan.

Citește și: Ungaria în prag de alegeri: testul Orbán, miza Tisza și ce s-ar schimba pentru Transilvania. Interviu cu Márton Attila, activist și cercetător la Universitatea din Debrecen

Potrivit premierului, toate deciziile luate până acum în coaliție au fost luate cu acordul tuturor partidelor politice în toate ședințele pe care le-au avut.

„Aici, prin acest joc de amendamente care au un caracter social, PSD încearcă să vină cu o retorică de tip AUR, încercând oarecum să se delimiteze de răspunderea acestei guvernări pe care le-am avut cu toții. Pentru că nu e ușor să corectezi deficite. Dar nu cred că este o soluție care va duce rezultate, pentru că, încercând să copiezi o anumită retorică, nu cred că rezolvi lucrurile. Și la modul serios, în afară de dorința de a rezolva probleme cu caracter social sau de investiții sau de orice fel pe care și eu am cu toată deschiderea, trebuie să vedem de unde avem aceste resurse. Și în aceste discuții n-au fost aceste resurse. Apelul meu este unul de responsabilitate. Atunci când facem propunere de amendamente, indiferent ce fel de propuneri sunt, trebuie să vedem de unde vin resursele. Și să fim conștienți că oricum e un buget strâns, care a fost făcut și trebuia să-l facem, și că România are nevoie de predictibilitate și nu merită să ne întoarcem la greșelile pe care le-am făcut anii trecuți”, a spus premierul, la Digi24.

Citește și: Război și pace la Budapesta. Oboseală politică în Transilvania: „S-a ajuns la un fel de saturație și o dezamăgire totală”

Șeful Executivul susține că „PSD face un joc politic”.

„Din păcate nu facem decât să repetăm greșeli pe care le-am făcut în toți anii trecuți, să jucăm într-o zonă de tip populist, să dăm niște speranțe oamenilor că dacă ar fi făcut cineva lucrurile cu totul diferit. Dar nu le-am făcut toate împreună? Nu știam în ce situație am adus țara noastră anul trecut când s-a format acest guvern? N-aveam toate lucrurile astea prevăzute în protocoale? Sigur că aceste lucruri nu sunt niște lucruri ușor de făcut, sigur că din aceste măsuri au fost niște costuri sociale și eu le mulțumesc românilor pentru că au înțeles aceste lucruri și au participat la asta, dar minciuna, că nu poți să spui altfel, că există niște soluții magice în care nu se întâmplă nimic, deci nu muncim mai mult, nu economisim mai mult, nu facem investiții cu cap, nu risipim banii și ne va fi mai bine, asta este un lucru care nu stă în picioare și eu nu voi face niciodată aceste lucruri. (…) Deci acest tip de minciuni, că nu pot să le spun altfel, în care încearcă să i se pună eticheta cei răi sunt cu bogați și noi cei buni suntem cu săraci, că de fapt asta este cheia în care se joacă lucrurile, nu are niciun fundament real”, a declarat Ilie Bolojan.

(Sursa foto: Guvernul României)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. PSD joacă la două capete. Până și social-democratul Constantin Toma primarul orașului Buzău atrăgea atenția ultimilor doi președinți ai PSD, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu „să nu mai bage băţul prin gard”, să înceteze atacul la adresa premierului Ilie Bolojan, care deocamdată își face treaba pentru a scoate această țară din deficitul bugetar în care alţii au adus-o: ”Din păcate, de vreo șase luni de zile, jucăm alba-neagra cu reducerile astea din zona bugetară. Trebuiau făcute de la început, de pe vară și am fi avut un deficit deja mai mic în momentul ăsta. A început pe zona bugetului local cu reduceri, PSD a pus condiția: domnule, să se facă și în zona centrală simultan. Acum, dacă s-a rezolvat și în zona centrală, domnule, veniți și cu pachetul social, 1.000 de lei pentru fiecare pensionar. De acord, este extraordinar, oamenii ăștia au nevoie, dar eu dacă aș fi în locul domnului Ilie Bolojan, aș pune următoarea condiție: da, fraților, de acord cu tot ce vreți voi, spuneți cât mai creștem această reducere de 10%. 11%? 12%? 15%? Și băgăm acolo tot ce vreți voi, pentru că nu mai ai de unde lua bani”.
    (Vezi: https://www.rfi.fr/ro/rom%C3%A2nia/20260223-constantin-toma-la-rfi-juc%C…)
    Guvernele anterioare din care au făcut parte atât PNL cât și PSD, au adus România la un deficit bugetar excesiv, deși au existat avertizări că lucrurile merg într-o directie greșită:
    (Vezi: https://romania.europalibera.org/a/exclusiv-deficit-cu-premeditare-docum…)
    Ba mai mult, în loc să îndrepte situatia în urma avertizmentelor primite, premierul PSD-ist Marcel Ciolacu a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar:
    (vezi:https://www.cotidianul.ro/bolos-despre-ciolacu-mi-a-spus-ca-l-doare-in-o…)
    (Vezi și: (https://www.youtube.com/watch?v=U-kNjtiqSMw)
    Numai că, încercările guvernului Bolojan de redresare a situației prin reducerea numărului de posturi din administraţia publică locală, sau tăierile otova a resurselor financiare ale instituţiilor publice reprezintă mai degrabă o cârpeală care nu rezolvă reducerea deficitului bugetar excesiv și nu contribuie substanţial la stabilizarea datoriei publice. Pentru asta e nevoie de reforme autentice, deoarece conform proverbului „Unde-i lege, nu-i tocmeală”.
    De aceea, înainte de întocmirea proiectelor de buget pe anul 2026 ale unităţilor administrativ-teritoriale (UAT), este necesară o revizuire a respectării criteriului privind numărul locuitorilor din fiecare UAT şi intrarea în legalitate.
    In acest sens, Curtea de Conturi a României a realizat un audit al performanței prin care a analizat modul de organizare și funcționare a comunelor și orașelor mici din România, în raport cu populația deservită și cu serviciile oferite. Auditul a avut ca obiective evaluarea măsurii în care comunele și orașele mici1 reușesc să îndeplinească condițiile prevăzute de legislație, să gestioneze resursele avute la dispoziție și să ofere servicii publice în raport cu populația deservită. Perioada supusă auditării a fost 2021-2023, iar acțiunea de audit s-a desfășurat în perioada aprilie-noiembrie 2024.
    Potrivit raportului, unul dintre indicatorii cheie prevăzuți de legislație este „numărul de locuitori”, al cărui prag minim pentru constituirea orașelor este 10.000 de locuitori, iar pentru comune pragul este de 1.500 de locuitori. La nivelul anului 2023, 119 orașe nu îndeplineau criteriul demografic de minimum 10.000 de locuitori. Acestea reprezintă mai mult de jumătate (55%) din totalul de 216 orașe. Totodată, un număr de 432 de comune (15% din numărul total de comune) nu îndeplineau criteriul respectiv.
    (Vezi:https://www.curteadeconturi.ro/comunicare/comunicate-de-presa/audit-al-p…)
    Asadar, chiar si pe legea actuală , reforma administratiei locale ar trebui să înceapă de la comasarea unor comune care nu respectă criteriul numărului de locuitori.
    Pe de altă parte, o analiză recentă privind contribuția județelor la produsul intern brut (PIB-ul
    României) , demonstrează că din totalul de 41 de județe + municipiul București, un număr de 32 se situează sub pragul de 2% din PIB, iar 10 dintre acestea coboară chiar sub 1%, fiind considerate nule din punct de vedere economic:
    (Vezi: https://www.profit.ro/stiri/economie/judete-nule-in-romania-harta-pib-20…)
    Aceasta este încă o dovadă că avem o structură economică puternic polarizată la nivel național, ceea ce demonstrează necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a României pe structura regiunilor de dezvoltare:
    (Vezi:https://www.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganiza…)
    Dacă s-ar face reorganizarea administrativ-teritorială PIB-ul cumulat al județelor componente din fiecare regiune de dezvoltare ar determina contribuția la PIB-ul României cu cote mai ridicate după municipiul București. La nivel național situația s-ar echilibra și în cazul contributiei celorlalte regiuni de dezvoltare comparativ cu capitala.
    In concluzie, e nevoie de o reformă administrativ-teritorială care să asigure dezvoltarea economico- socială a României pe o bază sustenabilă.
    Chiar dacă pentru functiile alese reforma administrativă nu poate fi făcută decât odată cu alegerile din 2028, nimic nu opreşte reducerea de pe acum a numărului de prefecturi si institutii deconcentrate care in prezent sunt răspândite în cele 40 de judete si în municipiul București, la numai 8 prefecturi unde prefecții sunt numiți de Guvern fiind responsabili pentru conducerea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și altor organe ale administrației publice centrale din numai 8 unități administrativ-teritoriale respectiv in cele 8 regiuni de dezvoltare. In felul acesta s-ar reduce semnificativ cheltuielile bugetare inutile, rămânând mai mulți bani pentru sănătate, educație si ordine publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Comisia Europeană ia măsuri pentru acordarea ajutoarelor de stat sectoarelor afectate de criza din Orientul Mijlociu

Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar privind ajutoarele...

Peste 840 de evenimente la FITS 2026, cu artişti din 82 de ţări şi 100.000 de spectatori zilnic

Programul spectacolelor din cadrul celei de-a 33-a ediţii a...