Funky Citizens solicită măsuri legislative imediate pentru a repara sistemul de integritate publică după decizia CCR

Data:

ONG-ul Funky Citizens a reacționat la decizia de joi a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile legale referitoare la includerea bunurilor și veniturilor soților și copiilor în declarațiile de avere, precum și obligativitatea publicării acestor declarații.

Funky Citizens solicită măsuri legislative imediate pentru a repara sistemul de integritate publică după decizia CCR și susține că, indiferent de motivele juridice ale deciziei CCR, realitatea este că România își pierde din nou instrumente esențiale de transparență, iar Parlamentul trebuie să acționeze imediat.

Reprezentanții ONG-ului arată că decizia de joi a CCR se înscrie într-un trend îngrijorător. De ani de zile, sistemul de integritate publică din România se erodează treptat – articol cu articol, prevedere cu prevedere. Ceea ce a fost cândva un benchmark în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) se transformă într-o umbră a ceea ce era destinat să fie. România a dezvoltat acest sistem pentru a putea îndeplini ultimele condiții necesare aderării la Uniunea Europeană. Fără acest fel de instrumente, nu punem în pericol numai integritatea sistemului public românesc, ci și angajamentele noastre luate față de partenerii europeni, semnalează Funky Citizens.

„Ținem să subliniem faptul că acest cadru legal pentru asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor publice, prin care s-a înființat și Agenția Națională pentru Integritate și legislația privind conflictele de interese, a fost afectat și de alte modificări problematice, în ultimii ani, care au demantelat sistemul de integritate publică. Nu este doar această decizie – este efectul cumulat al unei serii de schimbări care au slăbit progresiv instrumentele anti-corupție construite cu atâta efort în anii de după aderarea la UE”, a transmis Funky Citizens.

Citește și: CCR spune că a secretizat declarațiile de avere și de interese deoarece asta e practica Uniunii Europene

Potrivit ONG-ului, fără aceste prevederi: conflictele de interese care trec prin soți sau copii devin invizibile; controlul public asupra averilor demnitarilor se reduce dramatic; România se îndepărtează de standardele europene pe care și le-a asumat.

Reprezentanții Funky Citizens susțin că noile constrângeri constituționale nu elimină toate posibilitățile de transparență și propun o serie de soluții legislative care pot fi implementate urgent:

• Sisteme alternative de transparență compatibile cu limitele constituționale

• Întărirea verificărilor administrative pentru a compensa reducerea transparenței publice

• Noi mecanisme de control care să respecte jurisprudența CCR

• Extinderea obligațiilor pentru alte categorii și situații neafectate de decizie

„România și-a asumat prin PNRR și procesul de aderare la OECD standarde clare de integritate publică. Aceste angajamente nu dispar odată cu decizia CCR – ele trebuie îndeplinite prin alte mijloace. Sarcina Parlamentului este să găsească căi constituționale de a le respecta. Solicităm Parlamentului să trateze această situație ca pe o urgență națională, prin organizarea unor consultări imediate cu experții în integritate publică și inițierea de urgență a unor alternative legislative constituționale”, solicită Funky Citizens.

Citește și: Președintele Curții Constituționale golește de conținut legea ANI prin secretizarea veniturilor partenerilor funcționarilor publici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related