Reacția ANI după decizia CCR de secretizare a declarațiilor de avere și interese: Decizia CCR poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

Data:

Decizia Curții Constituționale a României (CCR) prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani în ceea ce privește lupta împotriva corupției și asigurarea integrității în funcția publică, a transmis joi Agenția Națională de Integritate (ANI) într-un comunicat de presă.

CCR a decis joi ca declarațiile de avere și interese să nu mai fie publicate pe site-ul ANI și nici pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.

Potrivit ANI, decizia CCR de joi poate afecta procesul de aderare la OCDE, progresele înregistrate de România în cadrul exercițiilor de monitorizare de la nivelul Uniunii Europene (Raportul privind Statul de Drept) sau Consiliul Europei (Grupul de State împotriva Corupției – GRECO).

De asemenea, decizia CCR de joi poate conduce la anularea publicării declarațiilor de avere și de interese pe care Agenția le menține pe pagina sa de Internet, în raport cu argumentația Curții Constituționale. Portalul ANI numără în prezent peste 12 milioane de declarații publicate.

Citește și: Președintele Curții Constituționale golește de conținut legea ANI prin secretizarea veniturilor partenerilor funcționarilor publici

ANI enumeră efectele deciziei CCR cu privire la angajamentele internaționale ale României:

• Poate duce la încălcarea obligațiilor ce decurg din Convenția ONU împotriva corupției (UNCAC – caracter obligatoriu pentru Statele Semnatare). Potrivit art. 8 alin. (5) al Convenției, ‘Fiecare stat parte se străduiește, dacă este cazul și conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, să aplice măsuri și sisteme care să-i oblige pe agenții publici să declare autorităților competente toate activitățile exterioare, orice ocupație, orice plasamente, orice bunuri și orice dar sau avantaj substanțial din care ar putea rezulta un conflict de interese cu funcțiile lor de agent public’;

• Poate afecta progresele înregistrate de România în ceea ce privește îndeplinirea Foii de Parcurs pentru Aderarea la OCDE (Accesion Roadmap). Un domeniu esențial cuprins în acest cadru de evaluare se referă la ‘consolidarea guvernanței publice, integritatea și sporirea eforturilor de combatere a corupției’;

• Poate anula progresele făcute de România în exercițiul de monitorizare GRECO (al Consiliului Europei). Rapoartele GRECO din ultimele două evaluări au reflectat progresele înregistrate de România în privința declarațiilor de avere și de interese: ‘Din perspectiva laturii pozitive, România are un sistem de declarare a veniturilor, bunurilor și intereselor care poate fi privit drept exemplar din multe puncte de vedere și care este supravegheat de către Agenția Națională de Integritate’ (Runda a IV-a) și ‘România are în vigoare un sistem solid pentru declararea averilor și intereselor’ (Runda V-a).

Citește și: CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor

ANI suține că publicarea declarațiilor de avere și de interese nu încalcă dreptul la viață privată, potrivit mai multor decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

De exemplu, în cauza Wypych împotriva Poloniei (25 octombrie 2005, cererea nr. 2428/05), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea unui membru al unui consiliu local din Polonia care a refuzat să depună declarația de avere, susținând că obligația de a divulga detalii privind situația sa financiară și portofoliul de proprietăți impusă de legislație încalcă articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a constatat că obligația de a depune declarația și publicarea online a acesteia au reprezentat într-adevăr o ingerință în dreptul la viață privată, dar că aceasta a fost justificată și că sfera cuprinzătoare a informațiilor care trebuie declarate nu a fost considerată excesiv de împovărătoare:

Curtea „consideră că tocmai acest caracter cuprinzător face realist să se presupună că dispozițiile contestate își vor atinge obiectivul de a oferi publicului o imagine rezonabil de exhaustivă a situației financiare a consilierilor … că obligația suplimentară de a declara informații privind proprietatea, inclusiv proprietatea conjugală, poate fi considerată rezonabilă, în măsura în care este menită să descurajeze încercările de a ascunde bunuri prin simpla dobândire a acestora folosind numele soțului/soției unui consilier.’ Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aprobat, de asemenea, publicarea și accesul pe internet la declarații, argumentând că ‘publicul larg are un interes legitim în a se asigura că politica locală este transparentă, iar accesul pe internet la declarații face ca accesul la astfel de informații să fie eficient și ușor. Fără un astfel de acces, obligația nu ar avea nicio importanță practică sau incidență reală asupra gradului de informare a publicului cu privire la procesul politic”.

Citește și: CCR spune că a secretizat declarațiile de avere și de interese deoarece asta e practica Uniunii Europene

De asemenea, publicul are dreptul de a fi informat cu privire la aspecte ale vieții private a personalităților publice, după cum se afirmă în decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (Karhuvaara și Iltalehti împotriva Finlandei). Limitele de ingerință în viața privată a persoanelor publice, inclusiv prin accesul la informații despre acestea, sunt mai largi în comparație cu cele ale persoanelor private fără statut public.

Alte elemente de context:

• Prevederile au mai fost tratate anterior, astfel că prin Decizia nr. 309/2014 a CCR a fost statuat faptul că ‘”soluția legislativă a publicării declarațiilor de avere și de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenției Naționale de Integritate de asigurare a integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenire a corupției instituționale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declarații se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanții împotriva unor ingerințe arbitrare”;

• Studiile efectuate de Banca Mondială au arătat că la nivelul anului 2020 existau peste 160 de țări care au introdus sisteme privind declarațiile de avere și de interese;

• Prin operațiunile de prelucrare a declarațiilor de avere și de interese, Agenția îndeplinește o obligație legală, statuată în dreptul intern prin Legea nr. 176/2010, obligație ce servește interesul public, cumulând astfel două dintre condițiile de legalitate ce se regăsesc la art. 6 alin. (1) lit. c) și e) din Regulamentul GDPR.

„Facem precizarea că Agenția Națională de Integritate a comunicat Curții Constituționale a României punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) și cele ale 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010, precum și impactul acesteia atât în plan național, cât și în plan internațional. Totodată, acest aspect s-a aflat și pe agenda discuțiilor Agenției cu Comisia Europeană, în contextul evaluării privind Mecanismul privind Statul de Drept – „Rule of Law””, a precizat ANI, în comunicatul de presă.

Citește și: Funky Citizens solicită măsuri legislative imediate pentru a repara sistemul de integritate publică după decizia CCR

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere. Cele 400 de persoane care l-au împrumutat, trecute în anexă

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, vineri, într-o discuție...

Garda de Mediu: Ecosistemul de pe Târnava Mică este practic distrus. E nevoie de zeci de ani să se refacă

Comisarul şef al Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean...

UE dă păsuire României pentru corectarea deficitului, dar cere măsuri clare | Deutsche Welle

România primește un cadru de ajustare fiscală și termen...

Se accelerează înscăunarea Liei Savonea la ÎCCJ, „o rușine pentru magistratură”

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)...