Georgescu lansează noi amenințări: „În prima zi oficială, toată rețeaua Soros va fi interzisă de către mine. Se cunosc, îi știm deja” | Aktual24

Data:

Georgescu lansează noi amenințări: „În prima zi oficială, toată rețeaua Soros va fi interzisă de către mine. Se cunosc, îi știm deja”, a spus acesta în cadrul unei emisiuni de la Realitatea Plus.

Folosind termeni și o atitudine similară dictatorilor din fostul spațiu URSS, Georgescu a anunțat că va „interzice rețeaua sorosistă”.

„Din punctul meu de vedere, în prima zi oficială, toată rețeaua Soros va fi interzisă personal de către mine. (…) Se cunosc, îi știm deja. Lucrurile sunt foarte clare și este important, însă, ca acest cancel culture, doamna Alexandrescu, n-a venit pe un teren viran. În momentul în care distrugi educația unui popor, ai țara în mână”, a susținut Geogescu.

Călin Georgescu refuză să participe la dezbateri

Georgescu nu a explicat ce înseamnă „rețeaua Soros” și nici cine ar face parte din această „rețea”. Apoi, Georgescu a anunțat că nu va participa la nicio dezbatare cu contracandidații săi, ci va avea „conferințe cu poporul român”.

Astfel de „conferințe” cu poporul mai au loc la Moscova, cu Putin, și la Caracas (Venezuela) cu președintele dictator Nicolas Maduro.

„Nu vreau să particip și nu voi participa la nicio dezbatere. Dacă ajungem acolo, pentru că deja s-au făcut dezbaterile, eu n-am la ce dezbatere să particip, mai ales cu falși contracandidați. În plus, de atâta nu vor fi conferințe de presă, vor fi conferințe cu poporul român în care voi explica ce vom face, vom discuta cum vom procesa lucrurile, cum ne vom lua țara înapoi.

Citește și: Republica Moldova nu mai este dependentă energetic de Rusia

Voi explica programul de țară: hrană, apă, energie și toate lucrurile în așa fel încât antreprenorul român și, practic, producătorul român să fie înălțat la rangul pe care îl merită. (…) Pe acest fond, le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și care se vor implica, dar încă o dată spun: nu doresc să iau în calcul încă acest lucru, dar este bine să fim pregătiți.

Și la rândul meu, voi merge la vot ca tot poporul român, dar fără să intrăm într-un circ pe care ei îl doresc să-l facă cu această nouă campanie”, a mai spus Georgescu.

Continuarea în Aktual24

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: aktual24.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related

G4 MEDIA | Titus Corlățean legitimează regimul pro-rus din Georgia

Titus Corlățean (PSD), cunoscut pentru că a deschis în...

EPOCH TIMES | Profesor de la Oxford: Sud-estul Europei, pe masa negocierilor dintre Trump şi Putin

Profesorul de diplomaţie digitală de la Universitatea Oxford, Corneliu...