Greșelile făcute la noul aeroport Brașov. De ce se zboară cu program de butic

Data:

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a fost inaugurat în urmă cu nici două săptămâni, dar deja au apărut probleme mari în activitatea acestuia. Principala este legată de programul foarte scurt, de doar 12 ore, de la 7.00 la 19.00.

Din cauza acestui program limitat, se înregistrează situații în care, dacă o aeronavă ajunge cu întârziere esre redirecționată spre Sibiu sau spre București. Altfel, dacă cineva ia o cursă de după-amiază spre Brașov, nu știe sigur dacă va ateriza pe noul aeroport sau în altă parte.

Directorul economic face și marketing

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (AIBG) este primul aeroport construit de la zero în ultimii 50 de ani în România. Autoritățile locale au ales soluția dirijării aeronavelor cu un turn de la distanță (operat de la Arad), nu unul fizic, la fața locului, cum există la toate celelalte aeroporturi românești. Soluția aleasă crează probleme destul de mari de operare a zborurilor.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București, a explicat într-o postare pe pagina sa de Facebook care sunt, din punctul lui de vedere, dificultățile cu care se confruntă aeroportul din Brașov.

„De mai bine de 4 ani am fost – nu numai cu sufletul – alături de aeroportul din Brașov. Tot cam de atunci le-am spus și repetat prietenilor și colegilor de acolo – de la Brașov adică – că abia odată cu inaugurarea aeroportului va veni și greul, mai ales dacă nu-și fac temele din timp. (…) Despre ce teme nefăcute e vorba, o să mă întrebați. Simplu!

Despre aducerea operatorilor pe aeroport, despre semnarea unor contracte cu măcar câteva luni înainte de inaugurare, despre asigurarea că aeroportul este deschis când au nevoie operatorii, nu, de exemplu, între 9.00 si 12.00, când nu zboară mai nimeni, pentru că la ora aia avioanele sunt în aer… Era ușor de făcut asta? Nicidecum!

Un specialist (sau o echipă mică) sau măcar un consultant (experimentat) part-time ar fi făcut minuni! Am aruncat o privire pe organigrama Regiei AIBG: directorul economic face și marketing…. Promovare, comunicare, vânzări cine face? Directorul general nu le poate face pe toate”, a scris Valetin Iordache.

Citește și: De ce greva magistraților, deghizată în „protest”, este ilegală

Aeroportul nu are suficiente curse pe zi

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București a vorbit și despre numărul insuficient de zboruri care decolează de pe acest aeroport, dar și despre tarifele mici care nu sunt o garanție a traficului.

„Unul-doi entuziaști locali s-au zbătut să obțină câteva curse săptămânale spre Germania. Au reușit, dar nu e nici pe departe suficient.

La tarifele comunicate (nejustificat de mici, zic eu) aeroportul ar trebui sa opereze vreo 10-15, poate chiar 20 de curse pe zi – cu 737 sau A320, să ne înțelegem! – doar ca să-și acopere cheltuielile.

Tarifele mici nu aduc trafic de unele singure. Nimeni nu vine la tine că ești ieftin, dacă nu-i dai pasageri!

Când te duci la Air France, de exemplu, să-i inviți să opereze la tine, trebuie să demonstrezi clar că ai pasageri să umpli avionul măcar pentru două zboruri pe săptămână, cel puțin pe termen mediu!

Repet, să-i demonstrezi: cu date clare sau măcar cu statistici de încredere… Asta presupune muncă, adunare de date, strategie dar și… participare la conferințele de profil unde captarea atenției costă.

Presupune și inteligență, idei, inspirație, un pic de nebunie, ceva buget și, din nou, muncă, muncă, muncă. Un low-cost este, poate, mai ușor de convins dar… mult mai greu de păstrat! N-are load factor suficient sau pur și simplu nu-i convine ceva – pa, te-a lăsat imediat!”.

„Nimic nu funcționează nereglementat”

Ioana Galan, controlor de zbor la ROMATSA, a vorbit despre problemele tehnice cu care se confruntă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav și care a obligat autoritățile brașovene să se limiteze la un program scurt, de doar 12 ore pe zi.

„În aviație, totul, dar absolut TOTUL e foarte bine și strict reglementat. Și pentru piloți, și pentru controlori, și pentru companiile aeriene, și pentru operatorul de aerodrom (aeroport), și pentru companiile de handling (cei care verifică biletele de avion, cei care aduc mâncarea în avion, cei care fac curat în avion, etc), și pentru companiile care execută reparații pe aerodrom, și pentru pompieri etc. Toți au nevoie de licențe, certificate de operare, autorizații etc.

Toți sunt supravegheați de către Autoritatea Aeronautică Civilă din România (AACR) și tot AACR emite licențele, certificatele etc. Nimic nu funcționează nereglementat. Reglementările sunt emise de ICAO (la nivel mondial), EASA (la nivel european), Ministerul Transporturilor (la nivel de țară). Și toate trebuie respectate”.

Remote Tower, concept în premieră în sud-estul Europei

Ioana Galan a descris cum lucrează, de obicei, controlorii de trafic aerian, dar și modalitatea în care vor opera aceștia în cadrul AIBG, care este o premieră pentru sud-estul Europei.

„Azi voi vorbi doar despre CTA care dirijează din turnurile de la aeroporturi. În jurul unui aeroport există un spațiu aerian, de dimensiuni bine definite și pe verticală, și pe orizontală. Aceste spații se numesc după aeroportul din proximitate, ex: CTR Otopeni, CTR Arad, CTR Băneasa, etc.

În acest spațiu aerian nu poate intra nicio aeronavă fără un plan de zbor și fără acceptul controlorilor de trafic aerian. Controlorii de trafic aerian (CTA) au licență doar pentru acel spațiu și doar pentru acel serviciu de trafic pe care-l prestează.

Un CTA de la TWR (turnul) Otopeni nu poate dirija la TWR Băneasa, de exemplu, el poate dirija doar la Otopeni, pentru că asta e licența pe care o are.

La aeroportul Brașov a fost implementat, în premieră pentru SE Europei, conceptul de Remote Tower. Asta înseamnă că traficul aerian de la Brașov este dirijat dintr-o locație îndepărtată, deci nu dintr-un TWR aflat pe aeroportul Brașov.

Pentru dirijarea de la Brașov fost autorizați CTA instructori de la alte aeroporturi, dat fiind specificul în premieră”.

„Orice aeroport are nevoie de certificare”

Ioana Galan a declarat și că toate datele despre Aeroportul Brașov au fost făcute publice în urmă cu două luni, în așa fel încât companiile aeriene să-și poată stabilii orarele de zbor.

„În publicația AIP România (Aeronautical Information Publication), care e publică, se găsesc toate datele despre aeroporturile din România. Pentru Aeroportul Brașov, datele au fost publicate acum mai bine de 2 luni. Toți operatorii doritori de Brașov au avut timp pentru a-și stabili rutele și programul de operare. Wizz Air a modificat orele curselor, după programul de funcționare al aeroportului, de exemplu”.

Ioana Galan a explicat că traficul aerian este posibil și în afara orelor de funcționare cu o aprobare specială, însă aceasta nu a fost cerută de nimeni, până în acest moment.

„În prezent, tot traficul aerian de pe aeroporturile din România este dirijat de CTA, conform legii.

Există în Europa un aeroport în Italia (Cuneo) unde se poate opera fără servicii ale CTA, între anumite ore. Pentru asta trebuie o aprobare a AACR. Pe care nimeni n-a cerut-o. Orice aeroport are nevoie de certificare. Pentru a o obține, trebuie să dovedească anumite capacități/ dotări, cf legii, de la capacitate procesare pasageri, până la locurile de parcare aeronave (care la Brașov sunt 3, deci nu pot fi simultan mai mult de 3 aeronave acolo).

Aeroportul Brașov a primit certificat de operare de la AACR pentru intervalul 07.00-19.00 (LT – local time). Orice operare în afara orelor din certificat înseamnă ilegalitate, iar aeroportul ar pierde certificarea imediat, adică s-ar închide. ROMATSA oferă servicii de trafic aerian conform programului de funcționare al Aeroportului Brașov din certificatul său de operare. Nu ROMATSA a propus acest program de funcționare, ci ROMATSA a oferit ceea ce i s-a cerut.”

Aeroportul din Brașov a avut zile în care nu a decolat nici măcar un avion

În prima săptămână de funcționare a aeroportului, în perioada 15-21 iunie 2023, au avut loc doar 15 decolări și tot 15 aterizări.

Nici săptămâna aceasta nu au avut loc un număr record de deplasări de pe AIBG. Spre exemplu, pe 17 a decolat un singur avion, iar pe 18 niciunul.

În acest moment, de pe noul aeroport se poate pleca doar spre Nurnberg, Barcelona, Munchen, Bruxelles, Stuttgart, Londra, Madrid și Malaga.

Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a inițiat abia acum demersuri pentru prelungirea programului la acest obiectiv, după discuțiile purtate cu companiile aeriene care vor să opereze zboruri de la Brașov.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
2 COMENTARII
  1. Fratilor, oriunde in lume in domeniul serviciilor, ca sa intri pe piata mai intai vii cu o oferta generoasa ca sa atragi clientii, iti iei de la inceput niste agajamente ca asiguri servicii cel putin la nivelul concurentei, daca nu mai bune.
    Asa atragi clientii.
    Nu astepti sa vezi mai intai daca ai clienti si de-abia dupa aia te hotarasti tu ce orar de functionare si ce calitate oferi.
    Este un risc finaciar, adevarat, dar pe care trebuie sa ti-l asumi daca esti nou venit pe piata.
    Cu un orar de functionare doar intre orele 9 si 19 aeroportul Brasov se elimina singur, din start, de pe piata serviciilor de transport aerian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related