Guvernul le promite profesorilor 1.000 de lei brut în plus la salariu. Pentru personalul nedidactic creșterea va fi de 400 de lei

Data:

Guvernul a anunțat, miercuri, că va crește salariile cadrelor didactice cu 1.000 de lei lunar de la 1 iunie. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

Noile majorări salariale vor fi prevăzute într-o Ordonanță de Urgență, care va fi adoptată joi de Executiv.

„Am convenit să continuăm dialogul cu reprezentanții sindicatelor din Educație pentru a găsi o soluție pentru ca anul școlar să fie finalizat, elevii să-și deruleze examenele de Capacitate și Bacalaureat și să intrăm în normalitate, avem nevoie de revenirea la normalitate, să putem să asigurăm în continuare stabilitatea socială, economică și să putem să folosim întregul pachet de măsuri ca să ne îndeplinim obiectivele asumate prin programul de guvernare.

Creșterea economică trebuie să se regăsească în veniturile cetățenilor. Am convenit ca la nivelul Guvernului să adoptăm într-o ședință de Guvern mâine, de 1 iunie, o OUG prin care să asigurăm mărirea salariilor la nivelul personalului didactic și didactic auxiliar cu 1000 de lei brut pe lună și la personalul nedidactic cu 400 de lei brut”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Citește și: Greva în educație continuă. Sindicatele au decis să nu semneze niciun acord, chiar dacă e girat de președintele Iohannis

Ce a transmis Guvernul

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educație, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora.

În urma întrevederii, au fost prezentate următoarele măsuri:

Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, creșterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024.

Măsurile incluse în Ordonanța de urgentă se vor aplica începând cu 1 iunie 2023.

 Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

Citește și: Protest la Penitenciarul Deva. Jumătate din paza închisorii se face cu deţinuţi

În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație.

Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related