Holocaustul din Ploiești, în benzi desenate realizate de elevi. Trecutul se vede în prezent

Data:

Povești de viață ale evreilor și romilor din Prahova într-o expoziție realizată cu ajutorul elevilor din Ploiești

Trecutul ne afectează prezentul. Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai sângeroase din istorie, dar trecerea timpului îi face pe unii dintre noi să uite sau să ignore ororile care au distrus viețile a milioane și milioane de oameni.

Orori care au avut loc aici, printre noi, lângă noi.

Știai, de exemplu, că la începutul lui iulie 1941, bărbaţii evrei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani din Ploieşti au fost închişi în 80 de imobile, duși la un centru de recrutare și apoi trimiși pe jos spre lagărul de la Teiş, din judeţul Dâmboviţa, în apropiere de Târgovişte?

Imagini din trecut. Holocaustul din România” este un proiect care ne apropie de experiențele trăite de evrei și romi în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut ALTFEL.

Joi, 15 iunie 2023, vă invităm să descoperim poveștile de viață din perioada Holocaustului, ale evreilor și romilor din Prahova.

La ora 17.00, la Palatul Culturii din Ploiești, Sala „Marea Unire” va avea loc un dialog despre istorii locale, apoi la ora 18.30, în Parcul Central, zona ansamblului monumental „I.L. Caragiale”, inaugurarea expoziției Imagini din trecut. Holocaustul în Prahova”, ilustrată de Octav Ungureanu după scenariul creat de cercetători ai Institutului „Elie Wiesel” în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Nichita Stănescu”.

Dezbaterea va fi susținută de către Ion M. Ioniță, jurnalist și redactor șef al publicației Historia, Alexandru Florian, Ana Bărbulescu, de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ și Alexandru Niculescu, reprezentantul elevilor din Ploiești care au contribuit la realizarea benzilor desenate.

Moderator: Flavia Drăgan, jurnalist.

Accesul la eveniment este liber, iar înscrierile se fac completând formularul de la acest link: https://shorturl.at/nLR03

„𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭. 𝐇𝐨𝐥𝐨𝐜𝐚𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 România” este o expoziție de bandă desenată realizată în cadrul proiectului cultural-educațional „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizenship, Equality, Rights, Values (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul ,,Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.

Detalii despre proiect: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/visualising-the-past-through-graphic-novels-holocaust-remembrance-in-romania-imagini-din-trecut

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Patronatul OFA UGIR lansează soluții pentru evoluția educației din România

Soluții pentru evoluția educației din România, propuse de patronatul...

Tenorul Ștefan von Korch şi pianistul Alexandru Burcă vă invită la concertul Granada – Ecouri Mediteraneene pe 30 mai 

Tenorul ŞTEFAN von KORCH şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ vă invită în Opereta LOUNGE

Programul din Opereta Lounge pentru mai

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian anunţă programul din OPERETA LOUNGE pentru luna Mai

Chestiunea armeană în arhivele diplomatice românești. Lansare de carte la editura VREMEA

Lansare de carte la editura VREMEA: Chestiunea armeană în arhivele diplomatice românești