Horațiu Potra, adus pentru audieri la Curtea de Apel București

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Mercenarul Horațiu Potra a fost adus, vineri, la Curtea de Apel București, pentru a fi audiat în legătură cu dosarul în care s-a dispus în luna februarie arestarea preventivă în lipsă, după ce a fugit din țară, informează Agerpres.

Horațiu Potra a fost scos dintr-o dubă a poliției cu cătușe la mâini, fiind băgat apoi în sediul instanței. În fața instanței vor fi prezentați și fiul său, Dorian Potra, precum și nepotul mercenarului, Alexandru Potra.

Cei trei au fost aduși joi seară cu o cursă aeriană din Dubai, sub escorta poliției.

Horațiu Potra a fost dat în urmărire internațională pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive. El a fost adus din Emiratele Arabe Unite, având emis pe numele său, de către Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală, un mandat de arestare preventivă.

Fiul și nepotul lui Potra au fost dați în urmărire internațională pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, având emise pe numele acestora mandate de arestare preventivă.

Citește și: Horațiu Potra, adus în țară sub escorta poliției. Au fost extrădați și fiul și nepotul mercenarului

În 16 septembrie, procurorii Parchetului General i-au trimis în judecată pe Călin Georgescu, Horațiu Potra, fiul său și alți aproximativ 20 de mercenari. Potrivit acuzațiilor, Potra ar fi fost implicat în acțiuni împotriva ordinii constituționale, în nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în operațiuni ilegale cu articole pirotehnice și în instigare publică.

În același dosar, Călin Georgescu este acuzat de complicitate la acțiuni împotriva ordinii constituționale și de comunicare de informații false, în timp ce Eugen Sechilă, un apropiat al său, este cercetat pentru tentativă de destabilizare.

Procurorii fac trimitere la o întâlnire organizată pe 7 decembrie 2024, într-un centru de echitație din Ilfov, unde Georgescu, Potra și alți apropiați ar fi discutat un plan de deturnare a unui protest programat în fața Catedralei Mântuirii Neamului. Acțiunea ar fi avut ca scop crearea de „haos și nesiguranță” prin folosirea manifestanților drept „masă de manevră”.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related