Premierul Ilie Bolojan a participat vineri, la Radio Romania Actualități (RRA), la o ediție specială „Probleme la zi” în care a vorbit despre planurile Executivului pentru acest an, taxele și impozitele locale, reforma administrației și pensiile magistraților, acuzația de plagiat care-l vizează pe ministrul Justiției.
Principalele declarații ale premierului în interviul pentru RRA:
Despre reforma administrației centrale și locale
„Noi avem ca țară câteva dezechilibre în comparație cu țările Uniunii Europene, în sensul în care administrația locală din România încasează din veniturile proprii sume mult mai mici decât în media țărilor Uniunii Europene, fiind dependentă într-o măsură foarte mare de transferurile de la bugetul de stat. Dacă aceste transferuri le-am avea ca fonduri nu ar fi o problemă, dar România transferă aceste fonduri, împrumutându-se, în parte, sume pentru care plătim dobânzi destul de mari. Nu mai putem să mergem în această formulă. Din acest punct de vedere, pachetul acesta de măsuri vine să corecteze aceste dezechilibre. Pe de altă parte, suntem țara din Europa care realizăm prin autoritățile locale cele mai mari proiecte de investiții. Suntem cam la aproape 3% din PIB volum de investiții realizat prin autoritățile locale, dublu față de media europeană”.
(…)
„Dar aceste investiții sunt asigurate prin transferuri de la bugetul de stat, prin programele naționale, de tip „Angel Saligny”, de exemplu, sau din fondurile europene și în cazul orașelor care au o situație financiară mai bună sau comunelor care au economie pe teritoriul lor și din veniturile lor. Prin urmare, avem din impozitele pe proprietate, de exemplu, o pondere de 0,55% din PIB în România, iar în Europa este de 1,85%, deci, de trei ori mai mici. Asta sigur este raportat la puterea de cumpărare. Acest pachet vine să corecteze aceste lucruri. Ce face? Crește veniturile autorităților locale, pentru că, în afară de creșterea impozitelor pe proprietate, le întărește capacitatea administrativă de a le încasa, de a urmări disciplina în construcții. Acest pachet descentralizează decizii către autoritățile locale, de exemplu, astăzi o primărie nu are nicio competență să blocheze sau să limiteze jocurile de noroc pe teritoriu ei. Această lege îi dă această competență. De asemenea, întărește și stimulează performanța în administrație, pentru că dacă îți vei încasa sumele, vei primi direct proporțional bani de la bugetul de stat, dacă nu ți le încasezi, banii îți vor fi reduşi, deci vei fi penalizat și pune administrația în serviciul oamenilor, pentru că, reducând cheltuielile cu personalul excedentar, acolo unde se dovedește că acest lucru este real, banii, în loc să fie irosiți, se duc în servicii mai bune către oameni și în mai multe investiții. Aceasta este miza pachetului pe administrație. Gândiți-vă, de exemplu, că întreg programul Anghel Saligny, pe toate localitățile din România, se ridică la aproximativ 55 de miliarde de lei în toți acești ani. Doar dobânzile pe care România le plătește într-un an sunt valoarea acestui program. Dacă deci nu ne reducem deficitele, dacă nu plătim dobânzi mai mici, în fiecare an programul Anghel Saligny practic nu-l vedem. Gândiți-vă, dacă ne-am folosit mai bine banii, în ce măsură s-ar putea schimba situația în România în anii următori, adică s-ar putea face mult mai multe lucruri pe care oamenii astăzi nu le văd”.
Despre măsuri de relansare economică
Noi, ca țară, în afară de a ne corecta acumulările negative bugetare pe care le-am înregistrat în acești ani, suntem în situația în care, pentru a dezvolta România în anii următori, trebuie să ne punem economia pe baze sănătoase. Și atunci, sunt câteva probleme de bază și câteva pârghii de stimulare a unor investiții care să genereze locuri de muncă și care să genereze mai multe oportunități pentru români.
Trebuie să ne asigurăm că reducem posibilitățile prin care oameni care sunt apți de muncă ies din economia reală. Asta înseamnă să creștem vârsta de pensionare, pentru că cei care ies la 50 de ani la pensie nu mai au cu cine să fie înlocuiți. Generațiile de astăzi sunt de trei ori mai mici decât cele din urmă cu 20, 30, 40, 50 de ani ca număr, deci nu mai are cine să-i înlocuiască. Asta e o decizie pe care trebuie să o urmărim.
E nevoie apoi să facem în așa fel încât să stimulăm munca și să penalizăm nemunca. Astea sunt elementele de bază de a avea mai mulți oameni, pentru că doar cei care lucrează duc România în spate, acesta este adevărul.
Trebuie să lucrăm la componenta de energie – un alt aspect de bază. Problemele din energie afectează competitivitatea companiilor românești și noi trebuie să lucrăm să avem mai multă energie în România, deci să producem mai mult. Pe gaz, de exemplu, avem două centrale importante într-o fază avansată. Ar trebui să le terminăm.”
Despre reforma pensiilor magistraților
„Acest proiect de lege este făcut în mod corect, respectă prevederile constituționale și este unul moral față de cetățenii noștri. Și, având în vedere că respectă aspectele legate de constituționalitate, mă aștept să fie validat și să fie în bună regulă. Aceasta este premisa de la care plec.”
Despre numirea unui ministru al Educației
„Trebuie să încercăm să o închidem până pe sfârșitul acestei luni.”
Despre acuzația de plagiat care-l vizează pe ministrul Justiției
„Deci a apărut această acuzație de plagiat pe care domnul Marinescu ar fi făcut-o în urmă cu, nu știu, 15-20 de ani. Am mai spus asta, am încercat să-mi evaluez miniștrii după ceea ce fac în timpul mandatului. Pentru că ei au susținerea politică pe care o au, cum are și domnul Marinescu, așa cum s-a văzut și în spațiu public, și înțeleg că există contestații depuse la comisia de etică a Universității din Craiova, acolo unde dânsul și-a susținut doctoratul, și, practic, această comisie va trebui să ia o decizie într-un sens sau în altul. Eu am spus-o și-o repet, plagiatul este un furt și orice om rațional înțelege că e un lucru cu care nu poți să te lauzi …”
Urmăriți interviul integral la Radio România Actualități
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Guvernul României)



