Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătorului Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, aflat într-un avion privat alături de politicieni și oameni de afaceri

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Inspecția Judiciară a anunțat, marți, că s-a autosesizat și va efectua verificări după ce presa a relatat că președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, ar fi participat la o deplasare cu un avion privat alături de persoane din mediul politic și de afaceri.

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind participarea domnului judecător Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, la o deplasare cu un avion privat, alături de persoane din mediul politic și de afaceri, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în vederea efectuării verificărilor cu privire la potențiala încălcare a normelor de conduită prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor”, se arată într-un comunicat.

Avionul VIP-urilor

Anunțul vine în contextul dezvăluirilor publicației Newscenter, potrivit cărora judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul ministru al Muncii Florin Manole, senatorul UDMR István-Loránt Antal, președintele Tribunalului Constanța Marius Cătălin Croitoru și omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat penal, au zburat împreună cu un avion privat spre insula grecească Mykonos, în luna iulie.

Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a reacționat pe Facebook, întrebându-se de ce Inspecția Judiciară nu s-a sesizat și în privința judecătorului CCR implicat în acest episod. „Citesc, cu mare surprindere, cum un judecător al Curții Constituționale și președintele Tribunalului Constanța au călătorit acum câteva săptămâni, cu un avion privat, în insula Mikonos din Grecia. În avion se aflau doar personalități ale vieții politice și de business din România, unii având o biografie controversată și unii fiind chiar suspectați de săvârșirea unor fapte grave penale”, a scris Claudiu Sandu.

Procurorul a adăugat: „Cum se face că magistrați în funcție sau foști magistrați se lăfăie în avioane private? Și nu cu oricine. Cu persoane controversate sau chiar condamnate penal. Cum se face că nu vedem nicio acțiune a Inspecției Judiciare împotriva unor asemenea persoane? Mai pot fi considerați imparțiali magistrați sau judecători ai Curții Constituționale care împart jeturi private cu oameni politici?”

În opinia lui Claudiu Sandu, o astfel de situație apărută în urmă cu zece ani ar fi declanșat anchete la nivel înalt și posibil arestări, însă, în prezent, publicul „doar contemplă” un asemenea stil de viață al unor persoane cu funcții publice.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related