Instanţa supremă a dispus reabilitarea fostului ministru Monica Iacob Ridzi

Data:

spot_img

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus reabilitarea fostului ministru Monica Iacob Ridzi, astfel încât condamnarea de cinci ani închisoare primită în dosarul „2 Mai” va fi ştearsă din cazierul judiciar, informează Agerpres.

„Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de persoana condamnată Iacob Ridzi Monica Maria. Dispune reabilitarea judecătorească a persoanei condamnate Iacob Ridzi Monica Maria cu privire la condamnarea de 5 (cinci) ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr.73 din 27 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 3721/1/2011, definitivă prin decizia penală nr. 24 din 16 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2616/1/2014. Încetează decăderile, interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia Instanţei supreme.

Citește și: Primăria Tușnad a preluat ostil o afacere privată. Șicane, întârzieri, expropieri

Reabilitarea fostului ministru Monica Iacob Ridzi

Condamnată definitiv în anul 2015 pentru abuz în serviciu, Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a fost eliberată condiţionat în noiembrie 2017, după ce a executat efectiv doi ani şi opt luni închisoare, restul până la cinci ani petrecându-i în libertate, dar cu anumite interdicţii, potrivit sursei citate.

În urma obţinerii reabilitării, ea scapă de toate interdicţiile, iar condamnarea îi va fi ştearsă din cazierul judiciar.

Citește și: Adina Florea va fi cercetată după ce instanța supremă a anulat clasarea plângerii procurorului Negulescu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related