Interpretări diferite ale legii sau încălcarea regulilor concurenței? Firmă conectată politic, campioana corecțiilor în Regiunea Centru

Data:

spot_img

13 proceduri de achiziții publice câștigate de firma de consultanță Eurotop Consulting SRL au primit corecție financiară de 100% de la ADR Centru, pe motiv că proiectele ar fi fost divizate artificial. Municipiul Miercurea Ciuc susține că este vorba de o interpetare a legii, firma confirmă că facturile care însumează 100 mii de euro au fost totuși plătite de către beneficiar.

  • Corecțiile financiare se aplică atunci când se constată utilizarea necorespunzătoare a fondurilor UE. Acestea pot consta în efectuarea cu întârziere a plăților, diminuarea plăților viitoare sau recuperarea fondurilor.

Firma Eurotop Consulting SRL apare de multe ori pe lista corecțiilor financiare aplicate proiectelor derulate în cadrul regiunii de ADR Centru în perioada 2014-2020. Firma oferă consultanță în domeniul fondurilor UE, unul dintre proprietari fiind Lóránt Antal, senator UDMR de Harghita.

Numele firmei în calitate de contractor apare de 18 ori pe lista corecțiilor, lista însumând sute de proiecte din Regiunea Centru. Din datele trimise la solicitarea Átlátszó Erdély reiese că autoritatea de management a aplicat corecții de 100% pe 12 achiziții publice ce vizau întocmirea unor cereri de finanțare pentru renovarea unor școli și grădinițe în cadrul POR 2016 axa prioritară 3 – clădiri publice, beneficiarul fiind Primăria Miercurea Ciuc.

Numele firmei Eurotop Consulting SRL mai apare într-o altă corecție de 100% aplicată pe o achiziție publică derulată de Municipiul Gheorgheni. Alte cinci corecții de câte 5% au fost aplicate pe contracte ce vizau elaborarea unor cereri de finanțare pentru Municipiul Sfântu Gheorghe de către această firmă.

Dar care a fost motivul acestor corecții? Cu toate că am solicitat de la Autoritatea de Management POR (AMPOR) documentele din care reiese motivarea acestora, am primit doar un răspuns criptic privind încadrările abaterilor, și asta la 30 de zile de la trimiterea solicitării.

Potrivit răspunsului AMPOR, procedurile de achiziție derulate de către Municipiul Miercurea Ciuc și Municipiul Gheorgheni au primit corecție de 100% pentru că au încălcat prevederile punctelor 1 și 2 din HG 519/2014.

De aici înțelegem că anunțurile de participare nu au fost publicate în conformitate cu regulile aplicabile, respectiv serviciile au fost divizate în așa fel încât procedurile de achiziție să intre sub incidența legislației naționale (este vorba de pragul de 135 mii de lei, sub care se pot achiziționa produse sau servicii în mod direct).

„Contractele în cauză au fost încheiate prin sistemul electronic de achiziții publice, cu respectarea prevederilor Legii 98/2016” – ne-a explicat Attila Korodi. Primarul din Miercurea Ciuc ales în 2020 a mai arătat că cauza corecțiilor este o anumită interpretare a legii: primăria a considerat fiecare investiție ca o necesitate de sine stătătoare, aplicând pragurile pe fiecare necesitate în parte.

Doar că autoritățile de control au considerat că toate necesitățile achiziționate pe un an calendaristic trebuiau adunate, și pragurile de achiziție formulate în art. 7 din Legea 98/2016  trebuiau aplicate la valoarea cumulată.

„Firma de care vă interesați și-a îndeplinit obligațiile contractuale în totalitate, în baza tuturor contractelor de servicii încheiate cu această entitate s-au încheiat contracte de finanțare. Toate deciziile de aplicare ale corecțiilor au fost contestate”, ne-a mai comunicat primarul.

Borbála Parajdi, administratoarea Eurotop Consulting SRL ne-a spus că, până nu demult, primăriile interpretau legea în sensul că valoarea contractelor pentru fiecare proiect în parte nu poate depăși pragul de 135 mii de lei, și atribuiau aceste contracte prin achiziție directă.

Finanțatorul însă a interpretat legea altfel: necesitățile similare pe un an calendaristic se vor aduna, și dacă suma este peste 135 mii de lei, atunci serviciile se vor atribui prin procedură simplificată sau licitație publică.

Parajdi ne-a confirmat că facturile emise de Eurotop Consulting SRL pe baza acestor contracte – facturi ce însumau 456 mii lei (93 mii EUR) – au fost plătite de către Municipiul Miercurea Ciuc.

AMPOR a verificat și procedura de achiziție publică derulată de către Municipiul Sfântu Gheorghe pentru un număr de proiecte vizând elaborarea unor cereri de finanțare în cadrul POR 2014-2020, axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

Conform notei de neconformitate întocmite în noiembrie 2020 de către Autoritatea de Management, autoritatea contractantă a restricționat accesul operatorilor economici la procesul de atribuire a contractului de servicii, prin impunerea în documentația de atribuire a unor criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau discriminatorii în raport cu obiectul contractului.

Și anume s-a acordat punctaj pentru „expert în transportul urban” (lot 1), respectiv „manager proiect – consultant fonduri europene” (lot 1, 2, 3). Conform motivării AMPOR, aceste criterii minime de calificare nu prezintă relevanță/sunt disproporționale în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urma să fie atribuit. Ca urmare, s-a aplicat corecție financiară de 5% pe toate cele trei loturi.

Eurotop Consulting SRL a fost înființată în 2005, obiectul principal de activitate fiind consultanța pentru afaceri și management. În perioada în care s-au aplicat corecțiile (2017-2019), cifra de afaceri a firmei a crescut de la 260 mii EUR la 360 mii EUR, iar numărul angajaților a crescut de la 10 la 15. Profitul net al firmei a crescut în această perioadă de la 4500 EUR la 12 mii de EUR.

Eurotop Consulting SRL apare în sistemul de achiziții publice cu aproximativ 160 de contracte în valoare totală de 14 milioane EUR în perioada 2015-2020. Majoritatea (142 de contracte) au fost încheiate prin achiziție directă preponderent cu primării din Secuime, obiectul contractelor fiind de obicei consultanță sau management proiecte.

Analiza acționariatului firmei arată că acesta se modifică în permanență. În decursul anilor, un număr de firme și persoane private au deținut acțiuni la această firmă, iar la rândul său Eurotop Consulting SRL se regăsește în acționariatul altor firme.

Cu toate că structura acționariatului se schimbă des, printre proprietari se numără Csaba Lokodi (ultima funcție publică deținută de el a fost cea de președinte al Uniunii Studenților Maghiari din Cluj la începutul anilor 2000), omul de afaceri și senatorul UDMR Lóránt Antal, precum Szabolcs Szepessy, fostul consilier al fostului ministru László Borbély. Szepessy a fost condamnat definitiv în 2016 la doi ani şi şase luni cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă.

În perioada în care s-au încheiat contractele, proprietarii firmei erau Asociația Regio Progres (președintele acestuia este Előd Szepessy, fratele lui Szabolcs Szepessy), Luxury Nook SRL deținut de Lóránt Antal, respectiv Csaba Lokodi.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Átlátszó Erdély în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Sipos Zoltan
Sipos Zoltanhttps://atlatszo.ro/
Zoltán Sipos (1980, Cluj-Napoca) este fondatorul şi redactorul şef al Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă), portal de investigaţii ce are ca focus comunitatea maghiară din România. Mai demult, din 2001 până în 2014, a lucrat ca şi jurnalist şi redactor la portalul de internet Transindex.ro. Absolvent de filosofie, iar apoi master în sociologie la Universitatea Babeș-Bolyai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Nicușor Dan a cerut demolarea construcțiilor. A fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe

Nicușor Dan a cerut demolarea construcțiilor. A fost întocmit...

Referatul procurorilor DNA în cazul Nelu Tătaru | Aktual24

Referatul procurorilor DNA în cazul Nelu Tataru. Potrivit anchetatorilor,...

Cum se explică incidentul din Piața Unirii | Aktual24

Cum se explică incidentul din Piața Unirii. Ovidiu Voicu,...

Comisia juridică, unanimitate pentru încuviinţarea cererii de percheziţie informatică şi domiciliară în cazul lui Nelu Tătaru

Comisia juridică, unanimitate pentru încuviinţarea cererii de percheziţie informatică...