Profesorul Vladimir Tismăneanu, unul dintre cei mai atenți și mai relevanți observatori ai totalitarismelor și ai tranzițiilor postcomuniste, a oferit, în cadrul unui interviu pentru Aktual24, o radiografie lucidă și neînduplecată a momentului prezent – de la marile dileme geopolitice ale Occidentului până la patologiile politice interne ale României.
Aktual24: Domnule profesor, în contextul capturării recente a președintului Maduro Cum evaluați intervenția militară americană în Venezuela? Credeți că marchează un nou val de intervenționism în emisfera vestică, similar cu cel din secolele XIX și XX?
Vladimir Tismăneanu: Nu cred că este vorba de o nouă doctrină strategică. Cred că mai degrabă a fost un lucru pregătit și care duce la o poziție mai puternică a SUA în chestiunea petrolului venezuelan. Totodată, este și un semnal de tip avertisment către Rusia și China, țări care au relații foarte cordiale cu Venezuela maduristă. Și, sigur, este un semnal de tip ultimatum pentru Cuba. Dar ultimatumul în era Trump durează foarte puțin. Poate să dureze 24 de ore, poate să dureze 48 de ore. De la o zi la alta, Trump își schimbă pozițiile. Ceea ce astăzi pare iminent, mâine este privit drept cu iluzie.
Președintele Trump a reiterat nevoia Statelor Unite de a controla Groenlana pentru securitatea națională, amenințând chiar cu acțiuni militare. Aș putea duce o asemenea poziție la destrămarea de facto a NATO?
Personal, cred că nu vom ajunge acolo. Sigur, nu neg că există în mine și în felul cum privesc lucrurile și o doză de ceea ce în engleză se cheamă wishful thinking. Mă îngrozește ideea că Europa poate rămâne fără cel mai important scut militar, strategic și civilizațional pe care l-a avut în întreaga ei multimilenară istorie. E o problemă foarte serioasă pentru întregul Occident, pentru valorile occidentale în general. În momentul în care Cehia a aderat la NATO, președintele de atunci, celebrul dizident și intelectual Vaclav Havel, a spus că NATO nu este, pur și simplu, o alianță militară, ci o alianță civilizațională. În momentul în care așa-zisa „doctrină strategică națională” a administrației Trump susține că ar exista o eroziune, o radiere civilizațională în momentul de față în Europa, ca în momentul când ștergi ceva cu guma, eu cred că nu Europa este cea împricinată, ci mai degrabă cei care pun acest diagnostic, nerealizând că e vorba chiar de ei – deci de cei care încearcă ca prin astfel de acțiuni să îngroape proiectul european și proiectul civilizațional nordatlantic.
Citește interviul integral în Aktual24.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Aktual24.ro)



