Profesorul universitar Cristian Preda vorbește într-un interviu pentru Deutsche Welle, realizat de George Arun, despre sistemul românesc de învățământ în care guvernează mediocritatea unei părți însemnate a cadrelor didactice şi nu numai.
Cristian Preda se referă şi la analfabetismul care trece examenul de admitere la facultate, la legile făcute pe picior, la compromisurile dictate de subfinanțare ca şi la protestele alarmiste ale sindicatelor care nu vin cu soluții.
DW: Cristian Preda, deși măsurile bugetar-fiscale asumate de guvernul Bolojan privesc doar învățământul preuniversitar, efectele se răsfrâng și asupra învățământului superior. Sindicaliștii din învățământ, care protestează zilnic în fața Ministerului Educației și amenință cu boicotarea începerii anului școlar, susțin că mărirea normei didactice și a efectivelor claselor din ciclul primar, gimnazial și liceal va duce învățământul de râpă. Cum apreciați acest diagnostic înainte ca boala să se fi instalat?
Cristian Preda: Eu când am terminat liceul într-o clasă cu 40 de elevi, din care am intrat toţi la facultate, pot să spun că poţi să faci învăţământ bun şi cu mai mult de 25 de elevi la o clasă. Sigur că lumea s-a obişnuit acum cu clase mai mici, dar eu cred că problema fundamentală în învăţământul preuniversitar este calitatea predării, nu numărul elevilor dintr-o clasă. Calitatea predării e slabă şi pentru că încă din 1990 au ajuns în învăţământul preuniversitar oameni slab pregătiţi care acceptau salarii foarte mici, dezolant de mici în acest mediu, excepţie făcând dascălii dedicaţi, cu vocaţie, care şi-au făcut din munca la catedră un ideal și cărora nu le-a păsat cât de puţin câștigă.
Cu aceste excepții, ca să fim foarte direcți și să nu ne mai ascundem după degete, cei care au ajuns în sistemul de învățământ au fost și sunt și acum oameni care nu au vizat o altă profesie. Repet, problema este calitatea predării și capacitatea acestor oameni de a se adapta la evoluția științifică, la evoluția disciplinară, la metodele pedagogice din sistemele de educație europene performante.
Vedem ce se-ntâmplă la examenele de definitivat și titularizare, nu generalizez, dar calitatea unei ore de clasă e precară. Repet, sunt oameni pasionați cărora nu le-a păsat că au câștigat prost treizeci de ani, dar și-au făcut meseria indiferent de împrejurări, însă o mare parte e formată din oameni slab pregătiți care pe deasupra dau meditații în particular, pe bani nefiscalizați.
Acuma s-au adunat toate, pentru că în momentele astea în care ai crize financiare, crize economice, cum avem acum, încerci să profiți de pe urma crizei ca să rezolvi probleme structurale. În astfel de momente trezești toate nervozitățile acumulate în timp.
Continuarea, în Deutsche Welle
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)