​Investigație Snoop: Ce nu apare în declarațiile de avere ale șefului SPP, Lucian Pahonțu

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, a omis vreme de cel puțin șapte ani să declare un teren. Împreună cu soția a construit și o casă pe care i-au donat-o fiului cu cinci zile înainte ca directorul SPP să-și depună declarația de avere, scrie site-ul de investigații Snoop. Înstrăinarea nu a fost declarată așa cum prevede legea.

• Domeniul pe care locuiește Pahonțu s-a extins în ultimii ani de peste patru ori, iar vila și-a dublat suprafața. În curte au apărut o „bucătărie de vară” de 110 mp și o piscină fără autorizație de construire.

• Extinderea s-a făcut prin achiziții și donații între părinți și fiul angajat la Londra, fără ca acestea să apară în declarațiile de avere ale șefului SPP, conform legii.

• Lucian Pahonțu a transmis pentru Snoop că „a reflectat fidel situația juridică a bunurilor deținute la data completării documentelor”.

Timp de 15 ani, șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, a declarat că deține, împreună cu soția, o casă de 186 mp și un teren de 200 mp. În realitate, patrimoniul și-a modificat și dimensiunea, și proprietarii, iar schimbările nu au fost menționate în declarațiile de avere ale generalului, așa cum era obligat de legea integrității, arată investigația Snoop.

Având în vedere profesia riscantă a directorului SPP, Snoop a decis să nu ofere niciun element de localizare a proprietății. Interesul public al subiectului este reprezentat nu de localizarea terenului și a casei, ci de obișnuința șefului SPP de a nu declara obligațiile conform legii. La fel s-a întâmplat și când vreme de 18 ani generalul Pahonțu nu a declarat că nu a colaborat cu Securitatea.

Teren cumpărat în 2001, trecut în declarația de avere în 2010

În 2005, Lucian Pahonțu trece de la Jandarmerie la conducerea Serviciului de Protecție și Pază (SPP). În ultima declarație de avere din vechea funcție și în prima din cea nouă, depuse în același an, casa sa din București apare identic: 86 mp, cumpărată în 2000.

Actele consultate de Snoop spun însă altceva: contractul de vânzare-cumpărare este din 2001, casa are o suprafață totală de 179mp și vine împreună cu un teren de 200 mp în acte (187 mp măsurați cadastral).

În declarația de avere din 2008, suprafața construită a casei sare de la 86 la 186 mp, iar titular este o anume Ileana Pahonțu, care nu există în actele cadastrale. Abia în documentul depus în 2009 Lucian Pahonțu figurează ca proprietar în cote egale cu soția, Mihaela Elena Pahonțu.

Terenul cumpărat în 2001 apare consemnat abia în 2010, conform declarațiilor de avere publice. De atunci, cifrele din declarația de avere rămân neschimbate timp de 15 ani: casă 186 mp, teren 200 mp.

Contactat de Snoop, Lucian Pahonțu a subliniat că „a depus anual și în termenul legal declarațiile de avere și de interese”.

Citește investigația integrală în Snoop.ro

Citește și: 62 de camioane între neutralitate și război. Ce câștigă R. Moldova din prima colaborare SAFE cu România?

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related