În ultima zi a anului 2025, Andrea Chiș, fost magistrat și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), lector la Facultatea de drept din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, își anunța public demisia: „Părăsesc Facultatea de Drept. Săptămâna aceasta mi-am depus demisia la resurse umane, urmând să încetez colaborarea cu facultatea începând din semestrul al doilea.”
Anunțul a uimit pentru că venea pe fondul unui val de simpatie și notorietae publică pentru Andrea Chiș. Fusese una dintre extrem de puținele voci curajoase care au vorbit despre neregulile din Justiție în reportajul Recorder.
Am întrebat-o atunci de ce pleacă. „Pentru că vreau ca demisia mea să producă o schimbare. Am văzut ceea ce știam demult, că, din nou, sunt într-un loc în care nu mai pot evolua și nu-mi mai pot manifesta valorile, nici pe cele profesionale, nici pe cele personale.” Mai exact, motivarea ei era aceasta: „faptul că Facultatea de Drept a UBB Cluj Napoca nu mai oferă cadrul necesar evoluției mele profesionale și manifestării valorilor mele profesionale și personale”.
Câteva zile mai târziu, în sala plină a unui cinematograf din oraș, Andrea detaliază și spune că o mare nemulțumire a ei este faptul că, la Facultatea de Drept din Cluj nu se predă etică profesională. Se predă Etică academică, dar nu profesională – atât de necesară practicării profesiilor juridice. Etica în justiție înseamnă să faci dreptate corect, cinstit și fără interese ascunse, chiar și atunci când nimeni nu te vede sau când ar fi mai ușor „să închizi ochii”. „Nu există tiranie mai crudă decât cea exercitată în numele legii și sub aparența justiției”, spunea Montesquieu de parcă ar fi văzut el însuți filmul Recorder, „Justiție capturată”.
În timp ce tinerii manifestau în stradă, revoltați pentru ce dezvăluia documentarul Recorder despre o justiție capturată, ecourile acestuia ajungeau și în presa din străinătate. Societatea, în marea ei majoritate, reacționa la șocul celor dezvăluite.
Doar facultățile de drept lipseau din această dezbatere. „Nu era firesc ca facultățile de drept să genereze dezbateri publice? De ce lipsesc din spațiul public?”, se întreba Andrea.
De ce nu se predă Etica profesională în facultatea de la Cluj
Fosta judecătoare, Andrea Chiș, consideră că responsabilitatea pentru starea sistemului judiciar „începe de la educația oferită de facultățile de drept”.
Ea mărturisește faptul că a făcut o cerere scrisă către conducerea Facultății de Drept din cadrul UBB, pentru introducerea materiei „Etica profesiilor juridice” în programa facultății, dar i s-a răspuns că programa respectă standardele ARACIS (agenția care evaluează și acreditează programele universitare), pentru care este suficientă etica academică.
La solicitarea noastră, decanul Facultății de Drept din cadrul UBB Cluj-Napoca nu a dat un răspuns direct ci ne-a îndrumat spre o poziție exprimată deja în presă. Preluăm așadar, la sugestia domnului decan Șerban Diaconescu, răspunsul publicat de Edupedu.ro. „Curricula programelor de licență și master se stabilește de Consiliul Facultății și se actualizează periodic. Reperele oricărei modificări sunt curricula unor facultăți de drept de prestigiu din Europa, standardele academice naționale și solicitările mediului profesional. Nu am primit solicitări concrete în acest sens din partea mediului profesional, în particular nicio solicitare din partea Institutului Național al Magistraturii sau a Consiliului Superior al Magistraturii. Aspectele specifice care țin de etica fiecărei profesii juridice sunt studiate în cadrul formării inițiale a respectivei profesii (INM, INPPA, INR etc.).”
Cât privește oportunitatea unui asemenea curs domnia sa preciza: „Discuția cu privire la oportunitatea înlocuirii unor materii la programele de licență sau masterat este întotdeauna deschisă. Nu s-a primit nicio solicitare din partea studenților sau a corpului academic în acest sens. A existat o propunere de introducere a unei astfel de teme în tematica cursului de Etică și integritate academică, posibilitate limitată însă, de standardele naționale.”
Nu e clar dacă această limitare ar mai interveni în cazul în care cererea ar veni „din partea studenților sau a corpului academic”.
(Mesaje de holurile Facultății de Drept din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca)
De ce e importantă Etica?
Gabriela Dănilă, o tânără absolventă de Drept la Cluj, care practică avocatura, crede că „este esențială!”.
Pentru că, explică ea: „Dreptul nu este doar o colecție de norme, este consecința evoluției sau involuției unei societăți, iar etica profesională în drept te ajuta să te întorci întotdeauana la scopul și rațiunea normei, chiar și atunci când Dreptul pozitiv nu îți permite o marjă foarte mare de manevră”.
Gabriela crede că „ne-am cam îndepărtat de dezideratele eticii profesionale în Drept și consecințele se văd, chiar și zilele acestea.”
„Sigur, noi ca avocați”, explică ea, „avem o flexibilitate mai mare în ceea ce privește analiza conceptului de etică profesională (strict cauzat de poziția pe care o avem în arhitectura juridică), însă în zona de magistratura, în special în zona judecătorilor, problema de etică profesională și de cunoaștere a rolului social pe care îl ai are o însemnătate crucială.”
Întrebată cum crede că ar trebui să se predea Etica la facultate, tânăra avocată Gabriela Dănilă spune că etica ar trebui introdusă „dar nu la modul «avem încă o materie și dăm un examen si gata, am mai bifat o cerință din lungul șir de cerințe dificile din facultatea de drept». Ci ar trebui gândită o formă în care chiar să conteze la modul concret: să comunici un mesaj, să îl exemplifici, să te conectezi ca pedagog cu mintea unui om care poate, în 5 ani, pronunța hotărâri judecătorești în zone sensibile de drept.”
„Cam așa văd eu etică aceasta profesională, trebuie să ai o fundație solidă nu doar de drept, ci de valori. De acolo poți să construiești cam ce vrei, dar trebuie să existe, altfel la prima adiere de vânt s-a pierdut toata «teoria»”, conchide Gabriela Dănilă.
Discuțiile despre etică în justiție pot fi extinse, însă, încercăm să le rezumăm prin comparații simple.
Judecătorul e ca un arbitru la un meci, nu ține cu nicio echipă, aplică aceleași reguli tuturor și nu schimbă scorul „pentru că ar cunoaște pe cineva din tribune”.
Procurorul e ca un medic al societății: caută problema reală, nu inventează boli și nu tratează pe cineva mai dur sau mai blând în funcție de simpatii.
Avocatul la rândul lui, e ca un ghid: își apără clientul folosind legea, nu minciuna, șantajul sau manipularea.
În limbaj foarte simplu, etica în justiție înseamnă:să nu iei mită, să nu favorizezi pe „ai tăi”, să spui adevărul, să respecți legea chiar și când nu-ți convine, să-ți asumi deciziile.
Cât de importantă este Etica profesională în Marea Britanie
Vorbim cu Remus Robu care se află în biroul lui de avocat din Londra. Remus izbucnește după prima noastră întrebare: „Etica în Marea Britanie este lucrul cel mai important, prioritatea numărul unu ca procedură de lucru! Etica profesiei este esența actului de justiție! Noi am făcut la facultatea de aici un modul pe această temă, în care nu doar ne explicau teoretric, ci și cu exemple de cazuri concrete. Ce se poate întâmpla, cu ce situații te poți confrunta în practică și ce e sau nu e etic să faci. Aici, dacă te atingi măcar de o liră din banii clientului, e caz penal, faci pușcărie.”
Îl întreb pe Remus dacă a văzut documentarul Recorder și ce părere are. „Am suferit un șoc, nu îmi închipuiam că în anul 2025 se poate întâmpla așa ceva! N-am putut să cred de ce ingeniozitate sunt capabili: să schimbe completele de judecată în timpul proceselor! Pare de neconceput! Noi, aici, nici nu ne permitem să ne imaginăm așa ceva!”
Remus mărturisește că s-a uitat la film de două ori. „Nu îmi venea să cred ce văd și m-am uitat ca să verific dacă am văzut bine. Trebuie să vă spun că aici, în atâția ani de practică nu am întâlnit niciodată, – dar niciodată! – o situație în care să merg la tribunal și să nu fie judecătorul prezent, să mi se spună: veniți peste trei săptămâni. Așa ceva e inadmisibil!”
Originar din România, din Maramureș, Remus Robu a făcut studii de Drept în Marea Britanie, acolo unde locuiește de peste 25 de ani și este un avocat calificat care practică avocatura în Anglia și Țara Galilor. Mulți dintre clienții biroului de avocatură „Remus Robu Solicitors” sunt români care au suferit adesea răni foarte grave și catastrofale în accidente din Marea Britanie. Este membru al Asociației Avocaților în Prejudiciu Personal (APIL) și al Organizației Paneuropene a Avocaților în Prejudiciu Personal (PEOPIL), un grup de avocați din întreaga Europă care se unesc pentru a se sprijini reciproc în reprezentarea victimelor accidentelor.
La cabinetul lui lucrează și două tinere absolvente de drept în Marea Britanie: Andreea din Roman și Melissa din Iași.
Andreea are 23 de ani și a studiat dreptul „trăgând tare”, pe cont propriu, deoarece a prins perioada pandemiei și cursurile on line. „Am învățat mai mult singură, dar am primit cărțile necesare de la facultate. Am studiat etica pentru examenele de calificare și pot să spun că este o materie foarte importantă, din care dai examen. Cel mai mare subiect la examen este din Etică și conduită profesională.Pot să spun că, în raport cu celelalte materii, etica este tratată ca cea mai importantă.”
Melissa este din Iași, are 25 de ani și a ajuns în Marea Britanie cu părinții când era foarte mică. A dorit să facă Dreptul pentru a ajuta oamenii. Ea și-a dat deja examenele de calificare și spune că la Etică au fost „examinați la sânge”: „Există o foarte mare exigență pentru această materie și înțeleg de ce. În practică, în primul rând, trebuie să știi ce poți și ce nu poți face, ce e corect și ce nu e corect.”
Cum se predă și cât de importantă este conduita etică în sistemul spaniol
În Spania, etica și deontologia profesională fac parte din formarea juridică, însă cu o abordare structurată pe etape. La nivelul licenței în Drept (Grado en Derecho), predarea eticii-deontologiei nu este complet uniformă la nivel național.
Există universități care acordă un rol explicit acestei formări încă din ciclul de licență, iar altele care o consolidează ulterior.
Marius Vili Sârbu este primul avocat român admis la studii doctorale în drept penal economic în Spania șiunul dintrecei mai cunoscuți avocați din Madrid. În Spania, explică el, accentul principal pe deontologia profesională se regăsește în etapa de profesionalizare, respectiv în Masterul de Acces la Avocatură și Procură, care este obligatoriu pentru exercitarea profesiei.
„În cadrul acestui master, deontologia și responsabilitatea profesională sunt, în mod constant, materii obligatorii, cu evaluare academică proprie. În plus, examenul național de acces în profesie, organizat de Ministerul Justiției, urmărește în mod expres verificarea cunoașterii normelor deontologice și a regulilor de exercitare a profesiei, ceea ce confirmă importanța centrală acordată eticii profesionale în sistemul juridic spaniol”, spune Sârbu.
Prin urmare, deși predarea eticii poate varia ca formă în timpul studiilor universitare de bază, în ansamblu, „sistemul spaniol acordă o importanță reală și concretă deontologiei, mai ales în momentul în care juristul trece de la formarea teoretică la exercitarea efectivă a profesiei”.
„În ceea ce mă privește, eu pot să spun că în etapele, timpul de omologare a studiilor mele românești în Spania, deontologia profesională a fost un subiect obligatoriu”, mai precizează Marius.
Marius Vili Sârbu: Paralelă între sistemul de justiție spaniol și cel românesc – delimitarea puterilor și reziliența instituțională
O diferență esențială între sistemul de justiție spaniol și cel românesc ține de gradul efectiv de separație și autonomie între puterea judecătorească și cea politică, nu doar la nivel formal, ci în practică instituțională curentă.
În Spania, arhitectura constituțională și tradiția instituțională fac ca puterea judecătorească să fie solid delimitată de puterea legislativă și executivă. Deși mecanismele de numire sau de guvernanță internă a justiției (în special în jurul Consiliului General al Puterii Judiciare) sunt frecvent dezbătute și criticate, interferența directă a puterii politice în actul jurisdicțional concret este extrem de limitată. Controlul politic asupra deciziilor judiciare individuale este, în practică, aproape imposibil.
Un element revelator îl constituie situațiile recente în care membri apropiați ai familiei prim-ministrului Spaniei, Pedro Sánchez, au fost sau sunt vizați de investigații penale. Aceste proceduri s-au desfășurat în pofida poziției politice de maximă influență a șefului guvernului. Deși au existat tentative de presiune politică indirectă, discursuri critice sau manevre de delegitimare publică a anchetelor, nu s-a reușit, până în prezent, blocarea sau controlarea efectivă a actului de urmărire penală ori a instanțelor. Acest fapt constituie o dovadă practică – nu teoretică – a funcționării separației puterilor.
„În România”, spune Marius Vili Sârbu, „problema este diferită și mai subtilă. Nu vorbim neapărat despre intervenții directe și vizibile ale politicului în soluții judiciare punctuale, ci despre un cadru legislativ și instituțional care permite influențe structurale”.
Puterea legislativă dispune de o marjă largă de manevră normativă, care poate afecta funcționarea justiției prin:
*modificări frecvente și imprevizibile ale legislației penale și procesuale,
*reglementări ambigue sau incoerente privind prescripția, competențele ori procedurile,
*instrumente administrative sau disciplinare care pot genera presiune indirectă asupra magistraților.
Acest tip de influență nu este neapărat spectaculos, dar este pervers în sens instituțional: nu controlează justiția frontal, ci îi poate altera eficiența, predictibilitatea și credibilitatea. Consider ca actul de justiție in Romania poate fi diluat sau întârziat fără a fi formal încălcată independența judecătorului.
Prin contrast, în Spania, deși există tensiuni politice reale și dezbateri intense privind reformele judiciare, legislativul nu dispune de instrumente funcționale care să permită controlul facil al puterii judecătorești. Judecătorul spaniol, odată învestit, beneficiază de o autonomie efectivă în soluționarea cauzelor, iar tentativele de influență politică rămân, de regulă, la nivel declarativ sau mediatic.Si acest lucru deranjeaza foarte mult in mediul politic.
Diferența dintre cele două sisteme nu constă atât în existența sau inexistența presiunilor politice – care apar în orice democrație –, ci în capacitatea sistemului judiciar de a le absorbi și neutraliza. Din această perspectivă, justiția spaniolă se dovedește, în prezent, mai rezilientă instituțional, în timp ce justiția română rămâne vulnerabilă la influențe indirecte provenite din zona legislativă și politică.
Problema României nu a fost niciodată lipsa discursului sau a consensului teoretic — acestea au existat, inclusiv la nivel înalt — ci incapacitatea de a transforma aceste declarații în reforme structurale reale. Mereu s-a vorbit mult despre reformă, independență și modernizare, dar, în mod constant, implementarea a fost amânată sau golită de conținut, iar aceasta rămâne una dintre vulnerabilitățile centrale ale sistemului românesc.
(Foto deschidere: Inquam Photos / Octav Ganea)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
