Ion Iliescu mi-a înșelat așteptările încă din adolescență, atunci când a promis că nu va candida din partea FSN, care nu era partid, și apoi a transformat Frontul, peste noapte, în partid, a candidat și a câștigat cu 85 la sută. M-am hrănit cu ura față de Iliescu, care a făcut tot ce a ținut de el să apere privilegiile membrilor PCR și ale securiștilor care s-au simțit ocrotiți sub domnia lui.
Ion Iliescu se face vinovat de stagnarea României până în anii 2000, celebrul deceniu pierdut, când în țară nu se producea nimic, doar se fura de la stat prin diverse metode, mai mult sau mai puțin justificate economic.
Îmi amintesc privatizările dubioase, justiția nefuncțională din timpul mandatelor lui, ura de clasă sinceră pe care o emana la fiecare ieșire la televizor, susținerea mediatică grotească de care beneficia din partea directorilor TVR din vremea respectivă, începând cu Răzvan Teodorescu, Paul Everac și terminând cu Valentin Nicolau.
M-au îngrozit mineriadele păstorite de Iliescu, grija lui simulată pentru oamenii muncii care-l ascultau cu gurile căscate, afirmațiile sincere din partea unui comunist care nu mai avea cum să se schimbe la 60 de ani, capacitatea lui de a aproba pe moment o înțelegere și de a face contrariul în secunda următoare.
Iliescu mi-a mâncat cei mai frumoși ani din viață și el a fost motivul pentru care am decis să mă fac jurnalist: să sap mereu la temelia puterii. Nu-i mai suportam zâmbetul ca o grilă de Dacie veche, nu-i suportam minciunile pe care le prezenta ca argumente și nici modul de a prosti în față.
Fără să-l fi întâlnit vreodată, am sentimentul că-l știu pe Iliescu de o viață – asta pentru că m-a bântuit. Mi-a influențat existența prin acțiunile sau, mai ales, prin inacțiunile sale, când priveam cu jind, de pe peron, trenul care pleca cu statele vecine pe calea democrației.
Nu o să-l plâng vreun moment, nici pios nu o să fiu. Mă bucur că lumea asta a scăpat de ultimul comunist. Nu e vreo pierdere – dimpotrivă.
Merita cu vârf și îndesat să fie judecat pentru ordinele criminale date sau pe care le-a girat din funcția de președinte, dar adulatorii lui și copiii acestora l-au scăpat de fiecare dată, muți de admirație că au în față istoria, fără să înțeleagă că Iliescu provenea din partea neagră a ei.
A fost cloșca peceriștilor și a securiștilor de tot felul, personajul de la care, după mulți ani de la retragere, „luau lumină” mulți lideri social-democrați.
Cel mai bătrân șacal al haitei a făcut politica PSD mult după ce s-a retras oficial. A continuat să mintă, să manipuleze. Târziu, a declarat senin că nu se aștepta, alături de generalul Stănculescu, ca soții Ceaușescu să fie condamnați la moarte și executați: „Noi ne așteptam la alt verdict, la condamnarea la viață. Să apuce să afle cum trăiesc oamenii simpli”, declara el în urmă cu un deceniu.
Mințea atunci. A fost, în schimb, el condamnat la viață și a văzut, până azi, cum trăiesc oamenii simpli, dar liberi.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Colaj – ARHIVĂ AGERPRES)
