Mihai Răzvan Moraru, candidatul comun al PNL şi USR la funcţia de preşedinte al CJ Buzău

Data:

Organizaţiile judeţene Buzău ale PNL şi USR au decis luni, în urma unei şedinţe comune, susţinerea lui Mihai Răzvan Moraru pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean la scrutinul din 7 decembrie.

”Această decizie reprezintă un moment istoric pentru politica locală, marcând prima alianţă de acest tip între cele două partide de dreapta, la nivelul judeţului, cu scopul comun de a oferi o alternativă serioasă şi competentă la administraţia PSD”, se arată într-un comunicat transmis luni Agerpres.

Preşedintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, a subliniat importanţa alianţei şi necesitatea unui candidat comun al dreptei, care să poată aduce o schimbare reală în judeţ.

„Ar fi fost simplu să nominalizăm un candidat doar din partea PNL, dar am fi sacrificat un coleg fără şanse reale. Cred că numai în urma unei alianţe avem şanse să ne debarasăm de PSD şi, mai ales, de Marcel Ciolacu. Este vremea unui candidat serios, un om de afaceri care a demonstrat că poate face performanţă în mediul privat”, a spus preşedintele PNL Buzău, potrivit comunicatului.

Candidatul comun al PNL şi USR la CJ Buzău, Mihai Răzvan Moraru, antreprenor buzoian, a declarat că intră în această competiţie din dorinţa de a rupe dominaţia PSD şi de a demonstra că Buzăul poate fi condus eficient, transparent şi fără partizanat politic.

„Am venit în acest proiect pentru că nu pot accepta ca Buzăul să fie un judeţ de mâna a doua. Nu am venit să fac figuraţie. Cred că se poate câştiga şi sper ca toate forţele care îşi doresc altceva pentru judeţul Buzău să vină alături de noi”, a spus Mihai Răzvan Moraru.

El a menţionat că îşi doreşte o campanie electorală centrată pe dialog şi implicarea directă a cetăţenilor, folosind instrumente moderne de comunicare. „Voi încerca să ofer oamenilor şansa de a comunica direct cu mine, inclusiv online. Vor putea trimite propuneri, sesizări şi vor primi răspunsuri. Vreau o campanie a transparenţei şi a dialogului cu buzoienii”, a transmis el.

Preşedintele USR Buzău, Florin Drăgulin, a afirmat că alianţa cu PNL este dovada maturităţii politice şi a dorinţei reale de a aduce schimbarea în judeţ.

„Astăzi asistăm la un moment istoric în judeţul nostru. Am reuşit, cu sprijinul conducerii PNL şi USR, să unim aceste două partide, pentru un scop comun. Am lăsat orgoliile la o parte şi am înţeles că doar uniţi putem învinge într-un judeţ dominat de PSD”, a spus preşedintele USR Buzău, citat în comunicat.

Decizia comună a PNL şi USR Buzău de a susţine candidatura lui Mihai Răzvan Moraru a fost adoptată în unanimitate. Cele două organizaţii au anunţat că vor colabora strâns în campania electorală, atât în mediul online, cât şi în teren.

La alegerile parţiale pentru şefia CJ Buzău participă şi fostul premier social-democrat Marcel Ciolacu.

Citește și: AUR anunță oficial că o susține pe Anca Alexandrescu la alegerile pentru Primăria Capitalei

Mihai Răzvan Moraru: Nu pot sta deoparte și privi cum Județul Buzău este „dat” lui Marcel Ciolacu

Mihai Răzvan Moraru a detaliat într-un declarație publicată marți, pe pagina sa de Facebook, motivele care l-au determinat să se înscrie în competiția electorală pentru funcţia de preşedinte al CJ Buzău.

Redăm mai jos postarea:

„Am decis: voi candida pentru conducerea Consiliului Județean Buzău!

Am luat o decizie importantă!

De astăzi, intru în lupta pentru conducerea Consiliului Județean Buzău, ca independent, susținut de o alianță formată din PNL și USR. Le mulțumesc celor două partide pentru încrederea acordată și îi invit pe toți cei care cred că Buzăul merită mai mult – să ni se alăture!

Știu că de mâine vor începe atacurile, că se vor spune multe neadevăruri și se va încerca discreditarea mea. Mi le asum!

Dar nu pot sta deoparte și privi cum Județul Buzău este „dat” lui Marcel Ciolacu, ca un cadou pentru o retragere liniștită, după anii săi de guvernare care au adus atâta dezamăgire și dezbinare! După atâtea miliarde de euro “dispărute”!

Refuz ideea că buzoienii ar fi cetățeni de rang doi, care trebuie să accepte că au de ales doar între Marcel Ciolacu și fostul “elev” al lui Marcel Ciolacu!

Această candidatură este un pas asumat din partea mea, făcut cu toată responsabilitatea.

Pentru că dacă ne dorim o clasă politică altfel, trebuie să avem curajul să facem un pas înainte. Eu îl fac acum.

Voi merge în această campanie cu determinarea de a câștiga și cu convingerea că Buzăul poate redeveni un județ condus cu demnitate și competență. Dar și cu respect față de buzoieni, care timp de 35 de ani au primit multe promisiuni goale!

Dragi buzoieni, vă chem alături de mine, nu doar ca să înfruntăm un sistem, ci să reclădim încrederea că politica poate fi despre oameni, nu despre privilegii.”

Citește și: România va găzdui cea mai modernă fabrică de pulberi din lume: Rheinmetall Victoria SA, investiție de jumătate de miliard de euro

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Adrian Mocanu / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

EurActiv | Două proiecte de legi care vizează tinerii și siguranța lor online încalcă o procedură UE

Ministerul Digitalizării a informat luni Camera Deputaților că Legea...

AUR anunță oficial că o susține pe Anca Alexandrescu la alegerile pentru Primăria Capitalei

AUR a anunțat, luni seara, după ședința Consiliului Național...

Parlamentul European solicită măsuri decisive pentru protejarea jurnaliștilor la nivel global

Mobilizare globală pentru apărarea libertății presei și pedepsirea celor...