Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

Data:

spot_img

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să analizeze, probabil, cea mai importantă investiție de mediu asumată de statul român după 1990. Este vorba despre reabilitarea și extinderea coastei Mării Negre, între Midia și Vama Veche. A fost investiție cu fonduri europene și naționale, de care ar trebui să beneficieze toți românii care vizitează litoralul.

Între 2012 și 2022, statul român, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a investit aproape un miliard de euro pentru lărgirea plajelor cu peste 200 de hectare de plaje. Cu nisip extras din mare, plajele dintre Midia și Vama Veche au fost lărgite cu până la 200 de metri.

Un proiect finanțat de Comisia Europeană

Investiția a fost necesară deoarece Marea Neagră eroda litoralul, care se îngustase la câțiva zeci de metri, iar plajele riscau să dispară într-un deceniu. Noile întinderi nisipoase ar trebui să aibă, pentru următorii 50 de ani, o lățime minimă de 100 de metri.

Fondurile au venit în principal de la Uniunea Europeană: 735 de milioane de euro din Programul Operațional Sectorial „Mediu” 2014-2020 și din Fondul de Coeziune – POIM 2014-2020.

După finalizarea lucrărilor în 2022, realizate de firma olandeză Van Oord Dredging and Marine Contractor, plajele au fost închiriate treptat. Ultima licitație de închiriere este organizată chiar în această perioadă, septembrie – octombrie 2024.

Investiția aduce milioane celor care concesionează noile plaje

La licitațiile desfășurate între 2022 și 2024, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a colectat anual, în 2023 și 2024, aproape 10 milioane de lei din chirii, echivalentul a aproximativ două milioane de euro.

În acest ritm, statul ar recupera doar maximum 200 de milioane de euro din investiția inițială de un miliard de euro, prin chirii, pe parcursul următorilor 50 de ani, adică perioada de garanție a plajelor lărgite.

În schimb, șezlongurile de pe un hectar de plajă generează venituri minime de un milion de lei doar în lunile iulie și august. Acest lucru este valabil dacă șezlongurile sunt amplasate la o distanță de 1,5 metri unul de celălalt și au un grad de ocupare săptămânal între 50% și 70%.

Astfel, cu un hectar de plajă concesionată de la stat, administratorul poate obține venituri considerabile doar în lunile iulie și august.

Totuși, chiria pentru un hectar de plajă între Constanța și Năvodari are un preț mediu anual de 110.000 de lei, fără TVA.

  • Mâine, marți – 17 septembrie, PressHub.ro începe o serie de articole dedicate investiției de mediu pentru refacerea plajelor și vă va prezenta, cu ajutorul unor infografice, cine sunt firmele și persoanele fizice care profită primele de pe urma investiției de un miliard de euro în refacerea litoralului.
spot_imgspot_img
Marian Pavalasc
Marian Pavalasc
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

România, energia verde și microhidrocentralele

România, energia verde și microhidrocentralele. Țara noastră a început...

Ziua și dezastrul în justiție

Ziua și dezastrul în justiție: iar am avut dreptate...

Moscova și încercarea de compromitere a referendumului din Republica Moldova INVESTIGAȚIE | Ziarul de Gardă

Moscova și încercarea de compromitere a referendumului din Republica...

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat de DNA

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat de DNA, vineri...