Ministrul Economiei, la Praid: Ne interesează să găsim soluţia prin care vom redeschide mina

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Praid, că se caută cele mai bune soluţii pentru redeschiderea salinei din localitate, muncitorii de acolo vor fi plătiţi, urmând să fie acordate compensări şi pensiunilor şi hotelurilor care au suferit pierderi, informează Agerpres.

Acesta a punctat, însă, că situaţia este complicată, iar la o primă evaluare este nevoie de 130 milioane de lei şi de aproximativ patru luni pentru a devia integral cursul pârâului Corund, care a inundat salina.

„La prima evaluare făcută de colegii mei ar fi nevoie, pentru Salrom undeva de o sumă de circa 130 de milioane de lei pentru a devia integral cursul acestui pârâu, pentru a folosi nişte pompe de foarte mare capacitate şi a prelua apa din subteran şi după asta de a aduce la starea iniţială şi de a consolida pereţii acestei galerii”, a declarat Bogdan Ivan.

Citește și: Salina Praid – topită de ape. Ce s-a întâmplat cu exploatarea de sare, potopul și drama unor oameni care trăiau pe seama minei

El a anunţat că mai mulţi experţi români şi internaţionali vor veni la salina Praid, pe 3 iunie, pentru a începe explorările şi a face o evaluare a situaţiei.

„Împreună cu experţii Universităţii Babeş Bolyai şi alţi experţi internaţionali care şi-au arătat solidaritatea faţă de compania Salrom, în data de 3 iunie vor fi aduşi unii de cei mai importanţi experţi europeni aici, la Praid, vor începe primele explorări, inclusiv cu drone subacvatice care vor avea nişte sisteme foarte avansate de scanare inclusiv a zonei de trasabilitate şi inclusiv a tot ceea ce înseamnă modul în care astăzi este salinitatea apei, modul în care pereţii sunt consolidaţi, urmând ca în perioada următoare, după ce avem aceste studii, după ce vom scoate apa, să fim în situaţia în care să începem consolidarea pereţilor fără a pune în pericol vieţile muncitorilor de acolo. Pe de altă parte, acum lucrăm la pregătirea unei evaluări pe tot ce înseamnă reorganizarea şi reamenajarea salinei Praid pentru accesul turiştilor şi ne propunem să fie una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale Europei. (…) Estimăm o sumă de circa 70 de milioane de lei, plus-minus, pentru a reda circuitului această minunăţie a naturii şi anume salina Praid”, a declarat ministrul Economiei.

Citește și: Consultantul în turism Răzvan Pascu, apel pentru susținerea turismului în Praid: Să nu-i lăsăm singuri. Nu-ţi anula vacanţa. Nu căuta o altă destinaţie

Întrebat dacă salina va putea fi salvată, a spus că, din discuţiile purtate cu specialiştii, şansele sunt bune.

„Nu sunt un specialist în acest subiect, dar am mare încredere că atât cu domnul director Dobrea (directorul Salrom – n.r.), cât şi cu ceilalţi colegi cu care am fost, acum, la faţa locului, cu experţii care vor veni în dată de 3 iunie şi care vor folosi cele mai avansate sisteme din lume pe tot ce înseamnă segmentul mineritului de sare, vom putea avea o evaluare şi vom putea spune cu exactitate care va fi timpul în care vom putea să recuperăm salina Praid. Dar şansele sunt unele bune, din discuţii, pe care le-am avut cu colegii mei”, a mai arătat ministrul Economiei.

Acesta a vorbit şi de impactul economic al închiderii salinei asupra localităţii şi a spus că, prin mecanismul de sprijin gândit de Guvern, muncitorii vor fi plătiţi, urmând să se acorde compensări şi pensiunilor şi hotelurilor care au suferit pierderi.

„Suntem alături de ei şi ne interesează să găsim soluţia prin care vom redeschide această mină şi o vom face mai frumoasă decât a fost înainte”, a spus Bogdan Ivan.

Bogdan Ivan a mai adăugat că acum trebuie găsite soluţii pentru rezolvarea problemei, dar trebuie să se facă şi o anchetă pentru a stabili responsabilii de această situaţie.

Citește și: Ministrul Economiei: Investiție de urgență de aproximativ 300 de milioane de lei pentru a rezolva situația de fond la Salina Praid

Citește și: Nicușor Dan merge la Salina Praid, afectată de inundații

Citește și: Sute de localnici s-au adunat la Salina Praid. Preşedintele Nicuşor Dan va susține o conferință de presă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Bogdan Ivan / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Vladimir Ionaș, ministrul desemnat la Dezvoltare, a fost șase ani consilierul lui Hrebenciuc

Poate cea mai controversată nominalizare din viitorul cabinet condus...

Trei expoziții foto de neratat la TIFF.25

La cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de...

România are cel mai mare cost mediu al datoriei publice guvernamentale din UE

Costul mediu al datoriei publice guvernamentale a crescut uşor...