Miza interdicțiilor de zbor din Dobrogea: dronele care apar în zonă vor putea fi doborâte

Data:

Miza interdicțiilor de zbor din Dobrogea, în zona graniței cu Ucraina: vor permite Armatei să distrugă imediat orice aeronavă sau dronă care zboară pe teritoriul interzis. Experții consultați de Europa Liberă se așteaptă ca acolo să fie trimise și mijloace de identificare și distrugere a dronelor.

România a extins de pe 13 septembrie, atât în aer, cât și în interiorul teritoriului, zona pentru care impune restricții de zbor. Măsura vine după ce în ultimele săptămâni autoritățile au descoperit în Deltă rămășițele a cel puțin trei drone rusești.

O suprafață estimată între 3.000 și 4.500 de kilometri pătrați din Dobrogea, lipită de frontiera cu Ucraina, nu va mai putea fi traversată în aer, până la înălțimea de patru kilometri, de niciun dispozitiv de zbor care nu are acceptul autorităților române.

Citește și: MApN impune restricții de zbor în nordul Dobrogei, până la 30 de km în interiorul României

Exceptate de la această interdicție sunt doar aeronavele de stat, precum cele ale SMURD sau care au misiuni de urgență.

Interdicția de zbor impusă de România se aplică, astfel, tuturor dispozitivelor de zbor – de la drone, la aeronave, orice aparat care zboară între frontiera cu Ucraina și până 20 – 30 de kilometri în interiorul României.

Suprafața cuprinde o bună parte a Rezervației Deltei Dunării, unde se făceau înainte de război zboruri în scop științific sau turistic.

Măsura nu va afecta zborurile de linie care vor traversa zona, care au loc de regulă la înălțimi mai mari de 4.000 de metri.

Miza interdicțiilor de zbor din Dobrogea. Explicațiile Armatei

Într-un comunicat de presă transmis miercuri, Ministerul Apărării Naționale (MApN) arată că România a impus o interdicție similară încă din mai 2022, la trei luni de la invazia neprovocată a Rusiei din Ucraina, însă doar până la înălțimea de 1.000 de metri și pe o suprafață de la frontieră înspre teritoriul țării de opt kilometri.

Vechea interdicție este în continuare aplicată pe toată frontiera dintre România și Ucraina, inclusiv în nordul țării. Excepție este doar suprafața la care se referă comunicatul din 14 septembrie.

MApN a explicat decizia de a înăspri condițiile de zbor din Dobrogea „pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre”, arătând că, din acest motiv „au fost necesare măsuri pentru extinderea restricțiilor pentru a asigura o mai eficientă capacitate de monitorizare şi control al utilizării spațiului aerian”.

Cel mai apropiat aeroport din zonă, cel din Tulcea – al doilea ca mărime din Dobrogea, după cel din jud. Constanța – nu va fi afectat.

Activitatea aeroportului Tulcea este, oricum, foarte redusă: doar 204 pasageri au decolat sau aterizat acolo, în primele șase luni ale anului.

Continuare în Europalibera.org!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Europa Liberă România)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Sindicatele din penitenciare se alătură protestului declanșat de militarii rezerviști

Sindicatele din penitenciare se alătură protestului declanșat de militarii...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

Savantul din România cu șanse la Nobel. Este fizician

Savantul din România cu mari șanse la câștigarea Premiului...