„Moldova, Quo Vadis?” Mai sunt două săptămâni și două zile până la alegerile parlamentare din R. Moldova care vor decide în ce ritm se apropie țara de Uniunea Europeană. Este interpretarea optimistă. Sau dacă nu va deraia de la calea europeană. Este interpretarea pesimistă, justificată din păcate, de intensificarea războiului hibrid lansat și finanțat de Rusia.
Freedom House în parteneriat cu New Data Academy a organizat recent la București, conferința „Moldova, Quo Vadis?” la Biroul Parlamentului European în România, București, pentru a analiza direcțiile strategice ale Republicii Moldova în contextul regional și european actual.
Evenimentul a reunit europarlamentari, experți în spațiul ex-sovietic, analiști politici și lideri de opinie din România și Republica Moldova, într-un dialog deschis despre provocările democratice, riscurile dezinformării și oportunitățile de integrare europeană.
Cine va câștiga alegerile parlamentare din 28 septembrie, cele de care depinde în mare parte, șansa R. Moldova de a adera la UE în timp record, până în 2030?
„Moldovenii sunt mai deștepți decât îi credeți. Ei știu că banii vin de la Bruxelles, o sa aveți PAS la guvernare, cu o cârpeală (de opoziție n.red.) – este opinia istoricului Armand Goșu, unul din puținii specialiști în spațiul sovietic și post-sovietic din România. „Moldovenii sunt foarte pragmatici: învățați supraviețuirea în istorie de la Moldova”- a mai spus Goșu la dezbatere.
Pe de altă parte, senatorul USR, Irineu Darău a reamintit că și România, nu numai R. Moldova, este constant în vizorul Moscovei. „Agresiunea hibridă a Moscovei nu s-a oprit nicio clipă după prezidențiale, iar Rusia este pregătită de o cursă pe termen lung. Fără măsuri contra ingerințelor rusești, la alegerile din 2028 România poate ajunge mai rău ca Republica Moldova acum”, a spus Irineu Darău.
Discuțiile au fost moderate de jurnalistul Ovidiu Nahoi (RFI Romania), iar PRESShub a fost partener media.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!