Scandalul de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași ajunge la Botoșani, unde abuzurile și presiunile exercitate de conducerea instituției pun în pericol funcționarea Secției de Drumuri Naționale. Cazul lui Adrian Brînzilă, care a câștigat în primă instanță după aproape doi ani de hărțuire sistematică, este doar vârful aisbergului.
Situația a devenit critică la structura Secția de Drumuri Naționale, acolo unde angajații reclamă acțiuni similare cu cele descrise în procesul câștigat recent la Tribunalul Iași de către șeful de district de la Valea Lupului, Adrian Brînzilă. Conform acestora, comportamentul abuziv al conducerii regionale continuă nestingherit, cu sprijinul politic al PSD și pe fondul lipsei unor măsuri reale din partea autorităților centrale.
Tot mai mulți angajați ai DRDP se plâng de controale intempestive, sancțiuni nejustificate, marginalizare și chiar reorganizări forțate. La Botoșani, structura locală a rămas fără ingineri, după ce toate funcțiile au fost desființate. Inginerii au fost relocați la Iași pentru a lăsa loc unui nou post atribuit unui om fidel conducerii. Potrivit celor din SDN Botoșani, această decizie periclitează desfășurarea activității în teren, într-o zonă în care întreținerea drumurilor este vitală.
„Au venit în control, nu au spus ce caută, nu au prezentat vreo sesizare și nici n-au completat registrul de control. Au ridicat documente fără să întocmească vreun proces-verbal”, susțin surse din cadrul SDN Botoșani, sub protecția anonimatului. Iar ultimul control a avut loc miercuri, pe 28 mai.
Continuarea, în Monitorulbt.ro
Citește și: Ce averi au judecătorii CCR care nu vor să știm ce averi au
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Monitorulbt.ro)