Moscova ar fi acceptat „verbal” aproape toate cererile Ucrainei. Ce spune șeful ucrainean al negocierilor de pace

Data:

Negociatorul şef în negocierile de pace cu Rusia, David Arahamia, a declarat sâmbătă că Moscova a acceptat „verbal” propunerile cheie ale Ucrainei, ceea ce a sporit speranţa că negocierile pentru încetarea luptelor avansează.

Consultantul David Arahamia a declarat, pentru canalele de televiziune ucrainene, că orice întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin, „cu mare probabilitate”, va avea loc în Turcia.

„Federaţia Rusă a dat un răspuns oficial la toate poziţiile, adică a acceptat poziţiile (ucrainene), cu excepţia problemei Crimeei (ataşată de Rusia în 2014)”, a declarat Arahamia.

El a precizat că, deşi „nu a existat o confirmare oficială în scris”, ruşii au spus acest lucru „verbal”.

Comentariile au fost făcute în contextul în care Ucraina a declarat că a recâştigat controlul asupra întregului teritoriu al Kievului.

Arahamia a declarat că Moscova a fost de acord, în cadrul discuţiilor, că un referendum privind statutul de neutralitate al Ucrainei „ar fi singura cale de ieşire din această situaţie”.

Întrebat ce s-ar întâmpla dacă ucrainenii ar vota împotriva statutului de neutralitate al ţării, Arahamia a spus că „fie vom reveni la o stare de război, probabil, fie vom reveni la noi negocieri”.

Kremlinul a insistat ca Ucraina să adopte un statut de neutralitate.

Arahamia a declarat că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan „ne-a contactat atât pe noi, cât şi pe Vladimir Putin” vineri, spunând că va găzdui întâlnirea.

Articolul integral, în Epoch Times România!

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi achiziționate din Kazahstan | Aktual24

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi...

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață | Deutsche Welle

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață,...

Efectul sancțiunilor împotriva Rusiei și Iranului este limitat, dar nu prea există alternativă

Sancțiunile împotriva Iranului există de 40 de ani iar...