Negocieri de pace la Istanbul. Zelenski e prezent, Putin lipsește. Trump vine doar „la nevoie”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Discuțiile de pace dintre Ucraina și Rusia au loc astăzi la Istanbul, în absența președintelui rus Vladimir Putin. Omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, este prezent la discuțiile găzduite de Turcia.

Cele două delegații s-au reunit la ora 10:00. Este de așteptat ca discuțiile să se întindă pe cel puțin două zile, conform Euronews.

Negocierile au loc în contextul în care liderii europeni – cu sprijinul Statelor Unite – au amenințat, sâmbătă, Rusia, că vor impune sancțiuni dure dacă Kremlinul nu va fi de acord cu o încetare a focului pentru 30 de zile.

Vladimir Putin, deși a respins ultimatumul dat de țările europene, a propus începerea discuțiilor directe cu Ucraina, în Turcia. Chiar și așa, acesta nu este prezent la negocierile de astăzi.

Președintele rus a avut miercuri seară o întrevedere cu oficiali ruși de rang înalt, pentru a discuta poziția Moscovei în dialogul cu Kievul. La întâlnire au fost prezenți ministrul Apărării – Andrei Belusov, șeful Statului Major General – Valeri Gherasimov, secretarul Consiliului Securității – Serghei Șoigu, consilierul prezidențial pentru politică externă – Iuri Ușakov, șeful diplomației ruse – Serghei Lavrov, alături de conducerea serviciilor secrete și comandanți militari de top.

Citește și: Zelenski va participa la negocierile din Istanbul: „Îl voi aștepta pe Putin în Turcia”

Delegația rusă este condusă de Vladimir Medinski, consilier prezidențial și fost ministru al culturii. Acesta a mai condus delegațiile ruse la discuțiile din 2022 dintre Rusia și Ucraina, care nu au produs niciun rezultat concret.

Volodimir Zelenski a anunțat că va fi prezent la Istanbul, dar a subliniat că nu va vorbi cu niciun alt oficial rus în afară de Putin. „Totul, în Rusia, depinde de Putin,” a declarat președintele ucrainean, potrivit Euronews.

Azi, ministrul de externe estonian, Margus Tsahkna, a spus că prezența unei delegații ruse de nivel scăzut în Turcia este „ca o palmă peste față,” relatează Agerpres.

Și americanii sunt nemulțumiți de absența lui Vladimir Putin de la negocieri. Keith Kellogg, emisarul de rang înalt trimis de Donald Trump în Turcia, a transmis că lipsa președintelui rus de la Istanbul arată că Rusia nu dorește să pună capăt războiului împotriva Ucrainei.

Citește și: SUA și Ucraina semnează un acord privind minerale și anunță un fond pentru reconstrucția țării

Astfel, există riscul ca SUA și aliații europeni să impună mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, așa cum au anunțat încă de sâmbătă, potrivit Euronews.

Donald Trump, care se află în Orientul Mijlociu, a declarat că ar veni la Istanbul dacă este nevoie. Deși Zelenski și-ar dori prezența liderului american la discuții, doi oficiali de la Casa Albă au precizat că Trump nu are deocamdată în plan să se deplaseze în Turcia la sfârșitul săptămânii.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Volodimir Zelenski / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Cum vrea Germania să-și protejeze populația de război și catastrofe și câți bani ar costa guvernul federal

„Protecția populației și Bundeswehr sunt astăzi două fețe ale...

Vizantea-Livezi, staţiunea renăscută după un secol – primul complex balnear construit de la zero după 1989

Într-o vale liniştită de la poalele Munţilor Vrancei, unde...

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or

Lungmetrajul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul...