Firma deținută în tinerețe de fiul șefului SPP a ajuns într-un grup controlat prin companii cipriote, ale cărui afaceri din România au intrat ulterior în faliment, potrivit unei investigații NewsCenter.ro.
Ștefan Lucian Pahonțu, fiul generalului Lucian Pahonțu, a devenit administrator al Agropig Bilciurești Impex în aprilie 2011, iar în august același an, asociat unic. Avea atunci 18 ani și 11 luni. A ieșit din acționariat și din administrare în aprilie 2012, conform documentelor consultate de publicație.
Afacerea începută ca o fermă de porci care a devenit fermă de sturioni
Societatea, care avusese proiecte pentru creșterea păsărilor și porcilor, s-a orientat ulterior spre creșterea sturionilor. În 2019, la șapte ani după retragerea lui Pahonțu, Agropig a intrat, alături de Avicrisali și Piscicola Sălcioara, sub controlul Bexford Limited și LTML Trading LTD, înregistrate în Cipru.
Bexford a plătit aproximativ 2,82 milioane de euro pentru participații de câte 90% în cele trei firme. În acționariatul companiei cipriote au figurat Martin Roman, fost director general al grupului energetic ceh CEZ, și omul de afaceri Vladimir Johanes. Controlul majoritar a ajuns ulterior la Chorus Independent Solutions Cyprus Limited, arată NewsCenter.ro.
Avicrisali și Piscicola Sălcioara au fost condamnate definitiv în 2022 pentru obținerea nelegală de fonduri europene, primind amenzi penale de câte 15.000 de lei. Agropig nu figurează printre societățile condamnate în acel dosar.
Toate cele trei firme au ajuns în faliment. Pentru 2025, acestea raportau datorii cumulate de aproximativ 94,93 milioane de lei. Agropig avea o cifră de afaceri de numai 15.235 de lei și datorii de peste 15 milioane de lei.
Ștefan Pahonțu lucrează în prezent la Londra, în finanțări imobiliare. El și tatăl său nu au răspuns întrebărilor publicației până la publicarea investigației.
Investigația integrală poate fi citită pe NewsCenter.ro.



