Nicușor Dan: „Este extrem de improbabil ca PSD și AUR să formeze un guvern împreună”. Despre premierul Ilie Bolojan: „E o persoană pe care o respect, o persoană foarte serioasă”

Data:

Președintele Nicușor Dan a declarat marți seara, la finalul Summitului Inițiativei celor Trei Mări, că este extrem de improbabil ca PSD și AUR să formeze un guvern împreună. Declarația a fost făcută în contextul în care PSD și AUR au depus marți în Parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Șeful statului a remarcat că, deși a fost depusă o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Bolojan, totuși în Parlament a fost votată marți și finanțarea pentru programul SAFE. „Trebuie să salutăm direcția pro-europeană, responsabilitatea celor care au votat pentru un proiect așa de important pentru România”, a declarat președintele.

Întrebat despre scenariul alegerilor anticipate, Nicușor Dan a afirmat că acest scenariu „este extrem, extrem de puțin probabil”.

La întrebarea unui jurnalist dacă îl susține sau nu îl susține pe premierul Ilie Bolojan, Nicușor Dan a răspuns: „E o persoană pe care o respect, o persoană foarte serioasă. Însă ce am constatat cu toții de mai mult timp este că avem un split între două jumătăți ale direcției pro-europene”.

Citește și: PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Vedeți mai jos sesiunea de întrebări și răspunsuri după declarațiile de presă susținute de șeful statului la finalul Summitului Inițiativei celor Trei Mări, în Croația.

Jurnalist: Pe scurt, cum vedeți inițiativa de astăzi a PSD și AUR de a depune moțiune de cenzură, și, dacă în acest context, mai vedeți un rol de mediator al dumneavoastră, și între cine și cine, tocmai pentru că există această alianță, fie și de conjunctură, între PSD și AUR de a depune moțiune de cenzură?

Președintele Nicușor Dan: Azi s-au întâmplat două lucruri. S-a depus o moțiune de cenzură, și în Parlamentul României s-au votat 9 miliarde de euro pentru SAFE. Deci, pe de o parte, avem o moțiune de cenzură. Era unul din scenariile la care ne așteptam, în urma tensiunilor care au crescut și au crescut. Pe de altă parte, trebuie să salutăm direcția pro-europeană, responsabilitatea celor care au votat pentru un proiect așa de important pentru România, ca el să treacă și să intre în procedura de contractare la Ministerul Apărării.

Jurnalist: Și mai vedeți un rol de mediator pentru dumneavoastră?

Președintele Nicușor Dan: Desigur, l-am exercitat ieri. Faptul că am avut votul de azi se datorează și acelei discuții pe care noi am avut-o ieri.

Jurnalist: Pentru că și colegul meu vorbea de rolul dumneavoastră de mediator, tocmai pentru că spuneați anterior că sunteți mediator și nu puteți spune dacă îl susțineți sau nu pe premierul Ilie Bolojan. În acest moment, totuși, când este o moțiune de cenzură care are ca scop ca domnul Bolojan să nu mai fie premier, puteți spune dacă îl susțineți sau nu îl susțineți pe domnul premier?

Președintele Nicușor Dan: E o persoană pe care o respect, o persoană foarte serioasă. Însă ce am constatat cu toții de mai mult timp este că avem un split între două jumătăți ale direcției pro-europene. Și față de această chestiune, care s-a transpus într-un act administrativ – moțiune de cenzură – îmi păstrez echidistanța.

Jurnalist: Din discuțiile dumneavoastră cu liderii politici, cât de probabil este ca PSD și AUR să formeze un guvern împreună?

Președintele Nicușor Dan: Extrem de improbabil. Extrem de improbabil, cum a și declarat președintele PSD. Sunt niște oameni care sunt în funcția de lideri de partid, vorbesc în numele a zeci de mii de oameni, și, când ei spun ceva, trebuie să-i luăm în serios.

Citește și: Nicușor Dan: „Probabil că vom intra în turbulențe politice”. Președintele reafirmă că „niciodată” nu va numi premier PSD, susținut de o majoritate PSD – AUR

Jurnalist: Cât de nociv ar fi pentru România scenariul alegerilor anticipate?

Președintele Nicușor Dan: Cum am spus, noi tot avansăm în scenarii, dar lista scenariilor le aveam de la început. Acest scenariu este extrem, extrem de puțin probabil, pentru că am avut crize politice similare. Niciuna din acele crize nu s-a terminat cu alegere anticipate, și e un scenariu – teoretic, îl avem așa, dar nu trebuie să-l luăm prea mult în considerare.

Jurnalist: Sorin Grindeanu a bătut palma cu George Simion, cel care vă jignește de fiecare dată când are ocazia și spune că trebuie reluat turul 2. În aceste condiții, PSD colaborare cu AUR, dumneavoastră mai puteți avea încredere în PSD?

Președintele Nicușor Dan: Noi vorbim aici de relații instituționale, nu de relații personale. Instituțional, e o evaluare pe care o fac. Au făcut un lucru bun pe care l-au făcut, că au votat azi programul SAFE. Toată evaluarea, pe toate lunile astea, e în toate direcțiile.

Citește și: Președintele Nicușor Dan: Dacă PNL sau PSD vor veni cu un guvern minoritar susținut de AUR nu aș fi de acord

Jurnalist: Atât cele șase milioane de voturi care v-au fost încredințate anul trecut, cât și programul dumneavoastră politic au venit în spiritul și în slujba României Europene. Și, având în vedere că avem un partid pro-european din Coaliție, care susține o moțiune, și un partid AUR împotriva căruia s-a creat un cordon sanitar pro-european, cum vă veți asigura dumneavoastră că România nu va fi deviată de pe traiectoria sa europeană la finalul acestei crize politice, mai ales că avem îngrijorări inclusiv în sferă socială și financiară?

Președintele Nicușor Dan: În primul rând, avem declarația partidelor. Niciunul dintre partidele pro-europene nu spune că vrea să facă un guvern cu forțe antioccidentale AUR. Acesta este un lucru. Și apoi, în acel scenariu în care eu voi avea de numit un prim-ministru, în acel scenariu, repet, mă voi asigura că lucrul ăsta nu se întâmplă.

YouTube video

(Sursa foto: Adminsitrația Prezidențială)

Citește și: Prima demisie din PSD după colaborarea cu AUR pentru moțiunea de cenzură. Senatoarea Victoria Stoiciu: „Nu voi gira niciodată normalizarea fascismului”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

UE introduce reguli mai stricte pentru protecția câinilor și pisicilor

Uniunea Europeană face un pas major în direcția protejării...

Umilirea lui Nicușor Dan și ce (mai) vrea PSD

PSD s-a grăbit să se asocieze cu AUR pentru...