Posibilitatea ca Republica Moldova, alături de Ucraina și Muntenegru, să devină membre UE fără drept de veto NU este un fals. Și nici nu este propaganda rusă.
Este o idee dezbătută deja de câteva luni de zile atât în cercuri restrânse la Bruxelles cât și la nivel public de câteva dintre cele mai influente think tank-uri internaționale.
Că se va întâmpla asta sau nu, este prematur de zis. Depinde de coloana vertebrala pe care instituțiile europene o au. Și de mesajul pe care UE vrea să îl transmită în plan internațional – este UE capabilă să se reformeze și în același timp să consolideze valorile pe care le promovează. Sau alege să joace cu jumătăți de măsură și să sacrifice din nou statele periferice.
Explic mai jos de ce.
Integrarea etapizată a celor trei state (beneficii de membru dar fără drept de veto în prima fază) reflectă de fapt disfuncționalitatea majoră curentă a UE.
Pentru că UE găsește imposibil de dificil acum să îşi revizuiască modul de funcționare, iar un consens la nivelul celor 27 de state membre este tot mai greu de atins, UE caută alternative să evite potențiale blocaje în procesul decizional, inclusiv cel care vizează integrarea noilor membri.
Astfel, integrarea noilor membri treptat fără acordarea drepturilor depline în etapa inițială este considerată o alternativă mai simplă la reformarea totală a UE.
Mai simplu spus, în loc să își regândească felul în care sunt luate deciziile la nivelul celor 27 de state membre, UE ar opta mai degrabă pentru opțiunea mai simplă – schimbarea regulilor jocului pentru noii membri.
Ceea ce nu vor să priceapă statele membre UE este că susținând o astfel de decizie, proiectul European se împușcă singur în picior.
Astfel de propuneri nu vin decât să alimenteze narațiuni intens speculate atât în zona est-europeană cât și în alte părți ale lumii că UE este o structură disfuncțională, non-unitară, care nu-și poate rezolva problemele interne, nemaivorbind de cele internaționale.
Propunerea de a integra noile state membre fără drept de veto se pliază perfect pe discursul Rusiei care turuie întruna că ,,dacă Moldova se va integra în UE își va pierdea suveranitatea”. Sau că ,,UE nu are nevoie de Moldova, ci vrea doar să o folosească în jocurile sale geopolitice”.
Dacă UE vrea cu adevărat să iasă învingătoare din acest război hibrid cu Rusia, atunci jumătățile de măsură nu își mai au locul în plan internațional.
E timpul ca UE să își asume schimbări serioase la nivel intern și ca să citez profesioniștii cu care vorbesc în ultima perioadă, e timpul ca UE să livreze.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursa foto: Pixabay.com




