Noul premier de la Chișinău: „Direcția strategică pro-europeană și democratică nu este negociabilă”

Data:

Noul Guvern de la Chișinău a depus jurământul în această dimineața în fața președintei Maia Sandu și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Un moment care semnifică preluarea oficială a atribuțiilor noului Executiv. Miercuri, acesta va avea prima ședință.

Sarcina majoră a noului Guvern este de a continua și finaliza în următorii trei ani procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, definitivând astfel direcția strategică a țării pentru următoarele decenii, și de a redresa o economie în stagnare, profund marcată de consecințele războiului Rusiei în Ucraina. Un alt obiectiv important este reforma administrativ-teritorială.

„Este un drum care, în următorii ani, va cere foarte multă perseverență, dar și o organizare și o colaborare mult ai eficientă între instituții”, a declarat șefa statului, Maia Sandu, la încheierea ceremoniei de depunere a jurământului.

Intrarea în funcție a noului Guvern finalizează un proces electoral extrem de dificil pentru puterea pro-europeană de la Chișinău, proces care a fost puternic interferat de Kremlin pentru a-l deturna în favoarea forțelor pro-ruse. Se poate spune că procesul de consolidare a partidei pro-europene la guvernare la Chișinău a avut de fapt trei etape – în toamna 2024 au avut loc alegerile prezidențiale unde Maia Sandu a câștigat un al doilea mandat, dar și un referendum pro-UE, câștigat „la mustață” cu câteva mii de voturi; iar pe 28 septembrie 2025 au avut loc alegerile parlamentare, unde partidul de guvernare PAS a luat 50,2 la sută din voturi.

Programul de guvernare: interconectare cu UE și România, dezvoltare economică

Noul prim-ministru moldovean Alexandru Munteanu este un economist care s-a prezentat la un moment dat drept „american de origine moldovenească” care a locuit peste două decenii în Ucraina, dar care este și un francofil decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare a Franței în grad de cavaler, fondatorul Alianței Franceze din Moldova. Are cetățenia Republicii Moldova, a România și a SUA. Nu și-a luat cetățenia Franței, chiar dacă i-a fost propusă, pentru că „ar fi fost prea multe”, cum a declarat chiar el într-un interviu.

Cabinetul Munteanu a fost votat vineri de majoritatea pro-europeană a Partidului Acțiune și Solidaritate, care are 55 de mandate din 101. Ședința de învestire a durat peste 8 ore și a fost folosită de opoziția pro-rusă, care nu a susținut Guvernul, pentru a formula întrebări și critici, dar și pentru remarci și recomandări populiste. 

„Vă promit că voi fi un prim-ministru care ascultă, respectă și lucrează, nu unul populist. Voi spune adevărul, chiar și atunci când soluțiile cer un efort comun din partea întregii țări. Diferențele de opinie sunt firești într-o democrație. Important este ca ele să nu ne abată de la direcția stabilită de cetățeni: viitor european, viață mai bună, siguranță pentru fiecare familie. Direcția strategică pro-europeană și democratică nu este negociabilă. A fost votată de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Alexandru Munteanu în fața Parlamentului.

Premierul a subliniat că programul de guvernare, numit „UE, Pace, Prosperitate”, pune accent pe finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2028. Procesul de aderarea în sine va aduce beneficii concrete oamenilor: investiții, locuri de muncă bine plătite, servicii publice moderne și o administrație prietenoasă și eficientă, spune premierul.

Totodată, Guvernul își propune sarcina ambițioasă, greu de atins de o țară mică cu un război activ la frontieră, cum este Republica Moldova, de a atrage investiții de până la 4 miliarde euro. Executivul mizează pe valorificarea Planului de creștere finanțat de UE, în valoare de 1,9 miliarde de euro, destinat stimulării dezvoltării și consolidării rezilienței economice a Republicii Moldova.

Programul mai pune accent și pe guvernare eficientă, digitalizare, educație pentru viitor, mediu curat, cu plantarea a 60.000 ha de păduri și sistem de gestionare a deșeurilor; sănătate și viață activă, independență energetică, infrastructură și localități moderne, bunăstare și incluziune socială, agricultură modernă, comunități sigure, justiție corectă, cultură și identitate. Reintegrarea regiunii transnistrene este la fel unul din punctele din program, la fel ca și coeziunea socială.

3.000 km de drumuri modernizate, poduri peste Prut, finalizarea Centurii Chișinăului, interconectarea completă cu piața UE, inclusiv cu cea de energie, dar și creșterea salariului minim la 500 de euro se numără, la fel, printre prioritățile Guvernului.

Fostul ministru de Externe, Nicu Popescu – emisar pentru afaceri europene

Armonizarea legislației naționale la normele europene va reprezenta o prioritatea de bază pentru legislativ în următoarele luni, a declarat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman. Acesta spune că imediat după învestirea Guvernului, Parlamentul își va concentra activitatea pe două direcții majore: rectificarea bugetară și continuarea agendei europene.

În același timp, Chișinăul își consolidează echipa care negociază cu Bruxellesul. Președinta Maia Sandu l-a numit pe fostul ministru de externe Nicu Popescu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. În noua sa poziție, Nicu Popescu are mandatul „de a consolida sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, de a avansa dimensiunea politică a procesului de aderare și de a dezvolta relațiile cu partenerii strategici ai țării pentru consolidarea păcii și securității, în strânsă cooperare cu Președintele Republicii, Guvernul și Parlamentul”, notează un comunicat al Președinției.

Analistul Nicolae Negru: Un program ambițios, greu de realizat în condițiile unui război la frontieră

Programul Guvernului Munteanu este unul ambițios. Ținta anul 2028 pentru încheierea procesului de integrare europeană sau atragerea de investiții de aproape 4 miliarde euro e un obiectiv dificil de atins în condițiile în care războiul din Ucraina continuă, spune la RFI analistul politic de la Chișinău, Nicolae Negru.

„Atâta timp cât acest război durează, mă tem că puțini investitori vor risca să vină să investească aici, în Republica Moldova. Va fi greu să vină investițiile, în condițiile în care războiul nu se va încheia, în condițiile în care va fi bombardată Odesa la 70-90 km de R.Moldova sau la 100 de km de Chișinău. Asta va fi o problemă”, susține Nicolae Negru.

Referindu-se la provocările noului Cabinet de Miniștri, eventuale crize, Nicolae Negru afirmă că o nouă criza energetică – care era o amenințare reală în anii trecuți – nu va mai poate avea loc în anii următori, întrucât Republica Moldova a reușit să-și diversifice sursele de aprovizionare și își dezvoltă conexiunile cu piața europeană.

Probleme însă pot apărea în regiunea separatistă Transnistria, care refuză să renunțe la dependența de Rusia. „Transnistria are probleme cu gazele naturale, probleme cu energia electrică, are în general probleme cu finanțarea și atâta timp cât Rusia comandă acolo, nu știu dacă lucrurile vor evolua într-o direcție bună. Dar Rusia nu vrea să scape din mâini Transnistria, o ține”, constată politologul de la Chișinău.

Nicolae Negru subliniază că Rusia va folosi în continuare problema transnistreană pentru a șantaja Chișinăul „la momentul potrivit”, iar soluționarea acestei probleme este în strânsă corelație cu felul în care se va încheia războiul din Ucraina.

În ceea ce privește reformele, analistul subliniază că în doar 3 ani este foarte greu de realizat toate sarcinile pe care le implică aderarea la UE. „A rămas foarte puțin până în 2028, ținta pentru aderarea la Uniunea Europeană, și desigur, și asta va solicita eforturi foarte mari din partea Guvernului”, spune analistul politic de la Chișinău, Nicolae Negru.

CV-ul noului premier: companii de investiții, afaceri și instituții internaționale

Parlamentul a publicat CV-urile noului cabinet de miniștri, lista fiind deschisă de premier Alexandru Munteanu. Economist de 61 de ani, cu o carieră de peste trei decenii în domeniul investițiilor și al finanțelor internaționale, Munteanu are o carieră de la conducerea unor fonduri regionale și companii de investiții până la experiența în instituții precum Banca Mondială și Banca Națională a Moldovei.

Alexandru Munteanu este fondator și managing partner al companiei „4i Capital Partners” din Kiev, specializată în investiții și dezvoltare de afaceri în Europa de Est. Anterior, a gestionat portofolii de investiții pentru compania ucraineană „Dragon Capital” și a coordonat proiecte de reorganizare și restructurare corporativă în regiune.

În anii 1996–1997 a lucrat economist în cadrul Băncii Mondiale, iar între 1992 și 1995 a fost implicat în formarea cadrului instituțional al Băncii Naționale a Moldovei, unde a lucrat în domeniul operațiunilor valutare și al relațiilor externe.

Alexandru Munteanu este fondatorul și președintele Alianței Franceze din Moldova. Este, de asemenea, unul dintre fondatorii AmCham Moldova.

A fost lector conferențiar și prodecan la Universitatea Tehnică a Moldovei, între anii 1988 și 1991. De asemenea, a participat activ în organizații profesionale și camere de comerț.

Prim-ministrul desemnat vorbește, pe lângă româna, limbile engleza, rusa și franceza. În același timp, potrivit CV-ului publicat, premierul desemnat are studii universitare în domeniul fizicii și studii postuniversitare făcute la Columbia University din New York, unde s-a specializat în relații internaționale, bănci și finanțe.

Citește și: Guvernul Republicii Moldova, condus de Alexandru Munteanu, investit astăzi în funcție

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Lina Grau
Lina Grau
Lina Grâu este jurnalist independent. Activează în Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Guvernul Republicii Moldova, condus de Alexandru Munteanu, investit astăzi în funcție

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de...

Nivel excesiv al cazurilor de rabie în județul Iași. Un om a decedat

Alertă după ce o bovină din comuna Vlădiceni, județul...

Zidul împotriva dronelor: între concept și materializare

S-a vorbit mult, în ultima perioadă, despre Zidul Dronelor....