Cea mai amplă retrospectivă dedicată lui Brâncuși organizată în Germania în ultimele decenii. Expoziție sub Înaltul Patronaj al președinților Germaniei, Franței și României

Data:

Cea mai amplă retrospectivă dedicată lui Brâncuși organizată în Germania în ultimele decenii va avea loc la Neue Nationalgalerie din Berlin, între 20 martie și 9 august anul acesta, sub Înaltul Patronaj al președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, al președintelui Franței, Emmanuel Macron, și al președintelui României, Nicușor Dan, a anunțat marți Institutul Cultural Român (ICR).

Vernisajul va avea loc joi, 19 martie, de la ora 19.00.

Potrivit ICR, expoziția reunește peste 150 de sculpturi, fotografii, filme și documente de arhivă provenite din colecții internaționale și reconstituie parțial celebrul atelier parizian al artistului, oferind publicului, prima dată în afara Franței, o perspectivă rară asupra modului în care Brâncuși își concepea și organiza universul artistic.

Curatorii expoziției sunt Klaus Biesenbach și Maike Steinkamp, de la Neue Nationalgalerie, Berlin, alături de Ariane Coulondre și Valérie Loth, de la Centre Pompidou, Paris.

Citește și: Institutul Cultural Român marchează apartenența la comunitatea culturală francofonă

Expoziția Brâncuși de la Neue Nationalgalerie – Staatliche Museen zu Berlin este realizată în colaborare cu Centrul Pompidou, cu sprijinul FREUNDE der Nationalgalerie. Expoziția include și obiecte împrumutate de instituții muzeale din România, printre care Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național al Țăranului Român, subliniind legătura dintre patrimoniul cultural românesc și recunoașterea internațională a operei artistului.

Seria de conferințe și dezbateri asociate expoziției este realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român și se va desfășura între aprilie și iulie 2026 la Neue Nationalgalerie, reunind istorici de artă, curatori și cercetători specializați în modernismul european. Printre invitați se numără Ariane Coulondre (Centre Pompidou, co-curator al expoziției), Friedrich Teja-Bach (editor al Catalogue Raisonné Brâncuși), istoricul de artă Doina Lemny, cercetătoarea Nina Schallenberg, precum și Megan Luke, specialist în sculptura modernă.

Potrivit ICR, programul urmărește să ofere publicului și specialiștilor o privire mai amplă asupra influenței lui Brâncuși în arta secolului XX, asupra relației sale cu avangarda europeană și asupra dialogului dintre sculptură, fotografie și arhitectură.

(Sursa imagine: Institutul Cultural Român)

Citește și: Expoziția „De la Dürer la Goya – Capodopere ale graficii europene”, la Muzeul Național Peleș

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Cu o experiență de peste 25 de ani în presa locală și națională, a condus mai multe redacții de ziare și televiziuni locale. A câștigat mai multe premii ca regizor de documentar și două burse de jurnalism în SUA – Marshall Memorial Fellowship (2010) și Rosalynn Carter Fellowships for Mental Health Journalism (2010 - 2011). A fost inclusă în Enciclopedia Personalităților din România “Who is Who in Romania”, Ediția a IV-a, 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

​Râul Putna, repopulat cu zeci de mii de puieţi de păstrăv într-un proiect de conservare a ecosistemelor montane

Administraţia Parcului Natural Putna Vrancea a desfăşurat, joi, o...

​Gastronomia tradiţională locală, promovată la Muzeul Satului Bănăţean, la evenimentul „Banat Brunch de primăvară”

Gastronomia tradiţională locală, parte a patrimoniului bănăţean din mediul...

​România, în premieră pe harta globală a sunetelor naturii: „Cum ar suna România dacă, în loc să o vezi, ai asculta-o?”

​Parcul Natural Vânători-Neamţ pune România, în premieră, pe harta...

În era „Epstein”, presa relatează din ce în ce mai superficial despre violența împotriva femeilor (sondaj / The Guardian)

Nivelul la care mediile internaționale relatează despre violența împotriva...