Nu ratați întâlnirea cu trei dintre TITANII EDITURII CORINT!

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

✅@Irina Chitu / FinZoom.ro

Analist financiar, jurnalist și realizator al podcastului de educație financiară „Drumul Banilor” și autor al cărții „SECRETUL BANILOR. Educația financiară pe care nu o înveți la școală”.

Dna Chițu susține cursuri de educație financiară, implicându-se activ în proiecte de educație alături de presa de specialitate, asociațiile de consumatori și instituțiile financiare. A lansat în 2006 comparatorul bancar FinZoom.ro, ghid financiar gratuit dedicat consumatorilor de produse și servicii financiare.

✅@Ioan Aurel Pop

Președinte al Academiei Române, profesor, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și autor al cărții „PREZENTUL DIN TRECUT. Istoria pe care nu o înveți la școală”.

Dl Pop este autor și coautor a peste optzeci de cărți, tratate și manuale și a peste șapte sute de studii și articole.

I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universități din țară și străinătate.

✅Dan C. Vodnar / Știință cu sare și piper

Profesor inclus în „Top 2% oameni de știință din lume”, „Top 10 tineri remarcabili ai României”, „Top 100 manageri”, „Top 100 oameni care mișcă țara în direcția bună”și autor al cărții „ȘTIINȚĂ CU SARE ȘI PIPER. Chimia pe care nu o înveți la școală”.

Dl Vodnar este membru al Academiei Europea, alături de 80 de laureați ai premiului Nobel și este fondator al proiectului „Știință cu sare și piper”, cu acțiuni de popularizare a științei în cadrul emisiunilor televizate, dar și în cadrul evenimentelor de tip TED X.

💖Un eveniment moderat de @Simona Preda, Brand Manager Corint.

  • Cărțile autorilor, în linkul din comentariu.

https://edituracorint.ro/colectii-pentru-copii/pe-care-nu-o-inveti-la-scoala.html

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related