O dronă căzută în extravilanul comunei Viişoara a fost găsită, marţi, autorităţile demarând verificări pentru a stabili tipul aparatului şi împrejurările în care a ajuns pe terenul respectiv, informează Agerpres.
„La ora 10.15, şeful postului de poliţie Viişoara, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că, pe un câmp din extravilanul localităţii a fost găsit un aparat de tip dronă, avariat. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat şi dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
Prefectul judeţului Vaslui, Andrei Şerban, a declarat, marţi, că reprezentaţi ai mai multor instituţii, printre care şi ai Serviciului Român de Informaţii, sunt prezenţi la Viişoara, în locul în care a fost găsită o dronă căzută.
„Eram într-o şedinţă privind siguranţa şcolară în momentul în care am fost informat cu privirea la situaţia de la Viişoara. Reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii, ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi ai Inspectoratului de Poliţie care efectuează cercetări. Aşteptăm rezultatele verificărilor”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul Andrei Şerban.
Potrivit surselor HotNews, drona are încărcătură explozibilă.
Drona a fost detonată controlat, fără incidente, au anunțat autoritățile din județul Vaslui.
(FOTO: Antena 3 CNN)



