O experiență de roman: profesoară și scriitoare - șase ani îngrijitoare de bătrâni în Austria

Anul trecut a apărut la o editură din Timișoara romanul Numai cu ea scris de Olimpia Sârb. Scriitoarea nu este la prima carte: a scris versuri, literatură pentru copii și un roman anterior, Vulpile destinului. Însă volumul Numai cu ea face parte dintr-o categorie aparte, de ficțiune -document, fiindcă este născut „sută la sută” din experiența proprie de viață a scriitoarei, așa cum ne-a mărturisit într-un amplu dialog.

Drama reală este a profesoarei ieșite la pensie care caută resurse să-și poată ajuta copiii. Deși a fost o decizie grea, a urmat sfaturile unor prietene din anturaj să încerce în Austria experiența de pflegerin, adică îngrijitoare pentru persoane vârstnice. În roman personajul este convertit într-o fetișcană pe nume Călina pentru a se putea dezvolta tema învățării, a confruntării tinereții cu bătrânețea care îi pare fetei „o harababură. Ce înseamnă asta, un om nici viu, nici mort ?!”.

Olimpia Sârb și-a pus sufletul pe tavă în dialogul menit nu doar să spună povestea unei perioade speciale din viața ei, ci și să avertizeze cu ce se pot confrunta femeile care merg să îngrijească bătrâni în lumea largă. Ea a dorit să plece legal, prin firmă, cu contract, pentru a avea protecție și drepturi. Nu recomandă nimănui să pornească fără contract, a văzut cazuri disperate. Există un instructaj minimal la plecare, insuficient totuși, fiindcă aceste „pflegerin” trebuie să fie concomitent infirmiere, manageri, grădinari, duhovnici și multe altele. Statul român s-ar putea implica prin instructajul legal atât de necesar într-o lume nouă.

„Prima ieșire, adică primul turnus de o lună, a fost o mare spaimă, încă nu stăpâneam bine germana, totul era un imens necunoscut”, ne-a spus Olimpia. Știa că va fi o muncă solicitantă, știa că merge într-o casă străină, că poate fi privită cu reticență, totuși i-a fost frică. Pe parcurs a înțeles că fiecare casă are regulile ei pe care nu le schimbi, ci te adaptezi.

Sunt multe momente bune, de legătură sufletească fie cu pacienta, fie cu familia ei, care face mici gesturi de apreciere ca o invitație la masa familiei sau o excursie, iar Olimpia Sârb a avut parte de așa ceva și a rămas cu prieteni până azi. Dar au fost și momente de umilință, când au prevalat prejudecățile și reticențele venite din gândirea stereotipă.

„Am fost confruntată uneori cu imaginea românilor din primul val de imigrare, mulți infractori, dar am încercat să argumentez”, ne-a mărturisit Olimpia Sârb. În ciuda acestor atitudini condescendente, nu s-a prezentat ca scriitoare și traducătoare de limba engleză, pentru că nu a dorit să își altereze statutul: „Eram acolo să ajut, să îngrijesc o bătrână, nu pentru altceva”.

Un episod pe care nu l-a uitat este cel în care citea poeziile lui Heine în traducere română și a fost admonestată că citește un poet german în limba română, iar nu în original. Dar a învățat să aibă răbdare, să explice și să convingă că românii au literatură, traduceri, deci o cultură europeană consistentă. În roman, personajul Călina se răzbună în gând pe disprețul unor ignoranți: „Austriecii cred că n-am văzut în viața noastră o carte, că n-am fost la un muzeu, că nu avem școli. Ne cred niște analfabeți. Să-i ia naiba!”.

E greu de evaluat dacă o intelectuală este de preferat în această muncă unei femei cu școală puțină. Din observațiile sale directe, Olimpia crede că persoanele cu studii minimale sunt mai puțin pregătite pentru situații neprevăzute, însă sunt preferabile pentru joburi fizice ca grădinărit, curățenie etc.

Deși îngrijitoarele venite din străinătate sunt plătite sub nivelul celor autohtone, totuși plata este mulțumitoare pentru o persoană din România, iar statul austriac este corect în a le acorda drepturile. Ulterior se adaugă, pentru femeile care lucrează legal, un mic supliment în euro la pensie, care poate fi de ajutor. Olimpia a renunțat la această muncă după șase ani din cauza unor probleme de sănătate, dar întreaga sa experiență a vărsat-o într-un roman la care a lucrat mult și care a apărut la a cincea versiune.

Mărturisește că readaptarea la propria familie este una dintre consecințele acestui job: „Când reveneam acasă după o lună simțeam o răceală în familie, trebuia să mă adaptez. Pentru femeile tinere care fac această muncă poate fi o problemă, fiindcă își lasă soțul și copiii câte o lună singuri, din două în două luni. Se pot destrăma familii”, avertizează Olimpia.

Dialogul cu scriitoarea Olimpia Sârb, precum și romanul, reprezintă implicit un omagiu adus sutelor de femei „harnice și ambițioase, unele șmechere, altele blânde ca niște îngeri și multe ființe anonime, destoinice, luptătoare”, cum le portretizează în roman, care iau lumea în piept pentru o viață mai bună.