O firmă a depus peste 50 de plângeri împotriva lui Mihai Chirica la Inspectoratul de Stat în Construcții. Primarul Iașului riscă amenzi de zeci de mii de euro

Data:

Haosul din urbanism îi explodează în față lui Mihai Chirica. Primarul este bun de plată în nume propriu pentru neeliberarea de documente de urbanism: încep să se adune plângeri la Inspectoratul de stat în Construcții (ISC), conform noii Ordonanțe în domeniul construcțiilor, scrie Reporter de Iași.

53 de plângeri dintr-un foc sunt depuse de grupul M.Chim-MCM Properties, dar inspectorii se așteaptă la creșterea numărului de reclamații de la ieșeni. Totuși, Mihai Chirica nu va fi amendat de 56 de ori, ci vor fi grupate câteva categorii de abateri, urmând a se da câte o sancțiune pentru fiecare dintre acestea.

E de așteptat ca primarul să conteste aceste sancțiuni în justiție, dar presiunea asupra sa este foarte mare: toate amenzile trebuie plătite ca persoană fizică, din propriul buzunar. Legea spune că primarul emite autorizațiile de construcție, deci responsabilitatea întregului lanț birocratic este a sa.

În acest moment, Mihai Chirica încearcă să transfere presiunea pe umerii secretarului Consiliului Local, Denisa Ionașcu. Arhitectul-șef Alexandru Mustiață spune că o parte din cererile firmei M.Chim au fost soluționate, iar la celelalte se lucrează.

Firmele M.Chim și MCM Properties au depus la ISC un total de 53 de plângeri pentru neemitere de documente, toate depuse în aceeași zi.

37 dintre reclamații sunt formulate de către M.Chim SRL pentru că a cerut certificat de urbanism pentru construire de parcări, pentru demolărari, pentru proiecte imobiliare mari din străzile IC Brătianu 26, Sfântul Lazări 27, Nicolina 57, Elena Doamna 21 – 25. Sunt depuse pe 9 iulie și vizează documente cerute în 2022 – 2025.

16 reclamații sunt depuse de către MCM Properties, tot pe 9 iulie, și vizează imobile pentru care s-au cerut diverse acte, inclusiv autorizații, în 2024 și 2025. Adresele sunt pe strada Rampei și Ciurchi.

Citește investigația integrală în Reporteris.ro

Citește și: Armament de tip sovietic din România este folosit de Ucraina în războiul cu Rusia

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Primăria Iași / Facebook)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related