Oleksandra Romanțova: „Avem zilnic teroarea Bucha în teritoriile ocupate”

Data:

În urmă o lună opinia publică internațională se înfiora la informația că jurnalista ucraineană Vika Roșkina a fost torturată și ucisă în chinuri într-o închisoare din Rusia. Detaliile acestei tulburătoare crime, cu puțin înainte de a fi redată familiei într-un schimb de prizonieri, au confirmat încă o dată că Rusia duce un război terorist fără respect pentru dreptul internațional.

Familia a cerut probe ADN pentru a fi sigură că fața desfigurată și trupul de 30 Kg, complet vânăt de la șocuri electrice și cu cicatrici de înjunghiere, îi aparține jurnalistei în vârstă de 27 de ani. Viktoria Roșchina a dispărut în august 2023, în timp ce relata din estul Ucrainei aflat sub ocupație rusă. După dispariție, orice încercare a familiei de a afla ceva s-a lovit de tăcerea rușilor. Abia după zece luni s-a aflat că jurnalista se află în detenție în închisoarea Taganrog din Rusia. În 19 septembrie 2024, familia Vikăi a fost înștiințată de moartea tinerei.

Astfel de orori nu sunt rare în zonele ucrainene aflate sub ocupația Rusiei. Vika Roșkina a fost capturată în timp ce își făcea treaba de jurnalistă în zona Zaporojie, iar inițial, înainte de a fi transferată în Rusia, a fost deținută și torturată în centre de detenție clandestine din zonele ocupate.

Centrul pentru Libertăți Civile are un Nobel pentru Pace

Jurnaliștii din Asociația Europeană a Jurnaliștilor (AEJ) au vrut să afle mai mult despre situația ucrainenilor aflați sub teroarea rusă de la Oleksandra Romanțova, directoare executivă a Centrului pentru Libertăți Civile din Kiev (CLC), organizație care se ocupă din 2014 cu monitorizarea situației ucrainenilor din zonele ocupate.

Centrul este co-laureat în 2022 al Premiului Nobel pentru Pace alături de fundația Memorial din Moscova. În 2023 Oleksandra Romanțova a primit Premiul Umanist Internațional la Copenhaga, alături de activistul român Remus Cernea, fondator al Asociației Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință.

Centrul pentru Libertăți Civile din Kiev este din 2015 pe lista organizațiilor „inamice” întocmite de Rusia, deci are acces interzis în teritoriile ocupate. Membrii, colaboratorii, voluntarii își riscă viața dacă intră în zonele ruse din Donețk, Zaporojie, Lugansk etc.

Gian-Paolo Accardo (Italia) și Cathérine André (Franța) au moderat întâlnirea Oleksandrei (Sașa) Romanțova cu membrii AEJ pe platforma VOXEUROP, care publică articole, podcast, materiale video cu scopul de a a anima spaţiul public european povestind despre Europa. Temele abordate sunt cele mai fierbinți probleme ale țărilor de pe continent.

Există o rezistență tăcută

Deși se găsește pe lista neagră a Rusiei, Centrul reușește să colecteze informații despre ce se întâmplă în zonele de ocupație prin intermediul unor ucraineni curajoși care reușesc să scoată câte un stick cu filmări sau să transmită pe căi ocolite informații. Internetul sau telefonul sunt inutilizabile fiindcă pot fi detectate, iar consecințele sunt pierderea libertății sau chiar moartea. De altfel, nicio organizație umanitară, nici Crucea Roșie, nu a mai putut intra în zona ocupată, respectiv Crimea, din 2017.

Sașa Romanțova își amintește de o învățătoare din Mariupol care a reușit să fugă în Georgia după un an și jumătate trăit sub ocupație. Cu un stick de memorie ascuns în alimente, a reușit să revină în Ucraina:„Pe acel stick erau documentate peste 2000 de crime din zonă”, spune Sașa.

Nici avocații nu pot intra în zonele ocupate pentru a-i apăra pe ucraineni de abuzuri, ne mai vorbind de presa ucraineană sau străină. Avocații care lipsesc 6 luni din teritoriu, își pierd licența. Oricum, nu există justiție și nici cel mai mic respect pentru demnitatea umană:

Dacă ești jurnalist, lider religios, activist, lider politic, ești țintă. Poți fi răpit, torturat, ucis, nu vei avea parte de apărare”, relatează Sașa Romanțova, adăugând că sunt răpiți și deportați probabil peste 20.000 de copii despre care nu se știe nimic. Din zona Nikolaev dispar cei mai mulți copii și adulți.

Din cifrele organizației reiese că sunt cel puțin 7000 de civili arestați fără nicio vină, 5 jurnaliști în captivitate ca „trădători” și 173 de morți printre civilii deținuți ilegal. Centrul colaborează cu Fundația Memorial din Moscova, și aceasta interzisă, dar cu care coroborează informațiile obținute greu.

Pentru că nu există jurnalism independent, ci doar propaganda rusă, cetățenii substituie această funcție, cum pot, când pot. Există o anume rezistență, însă amenințările sunt imense. 26 de persoane au fost arestate fiindcă au încercat să transmită o scrisoare de grup despre abuzuri.

Citește și: O experiență de roman: profesoară și scriitoare – șase ani îngrijitoare de bătrâni în Austria

Teroarea este maximă: dacă un copil vorbește la școală ceva rău de Rusia, părinții sunt arestați și copilul deportat, la fel, dacă recită o poezie în limba ucraineană, sau ia lecții online în sistem ucrainean. Uneori, învățătorii sau profesorii sunt cei care îi denunță. Oamenii sunt forțați să-și trimită copiii la instructaje de unde nu știu dacă se mai întorc.

Orice conexiune cu identitatea ucraineană este considerată ostilă Rusiei și e tratată ca infracțiune sau ca trădare”, spune Sașa. Cetățenii obișnuiți care au cărți în limba ucraineană sunt puși pe listă ca „naziști”. La telefon nu poți folosi decât limba rusă ca să n-o pățești.

27 de cadavre găsite în camere de tortură

Cu toate piedicile și dificultățile, Centrul pentru Libertăți Civile a reușit să identifice mai multe camere de tortură în sate din zonele ocupate, precum și 27 de cadavre cu urme înfiorătoare de tortură fizică.

Noi avem zilnic teroarea Bucha în teritoriile ocupate”, afirmă cu dovezi activista.

Martori au povestit un episod înfricoșător dintr-un sat: un soldat rus suna la ușă sau la poartă și îl împușca pe cel care deschidea, fără somație și fără o vorbă. Nu conta dacă e femeie, bărbat, copil, bunic. S-a întâmplat la șase case aceeași crimă. Nu se știe dacă era o criză de nebunie a soldatului sau a primit ordin.

sursa foto: Vadim Ghirda / Expoziție Timișoara

Să vezi într-un sat cu 800 de locuitori curțile cu câte 50 de morminte, e de neînțeles”. O explicație ar fi și faptul că rușii nu își iau morții, îi lasă acolo unde au căzut. Îi îngroapă ucrainenii din motive sanitare, dar și creștinești.

Din cele 4-5 milioane de ucraineni rămași sub ocupația rusă, cei mai mulți sunt bătrâni care fie nu au avut mijloace materiale să fugă, fie n-au vrut să își lase casele. Ei sunt folosiți în propagandă pentru a se demonstra că ei sunt de acord cu politica Rusiei și îi sunt fideli.

sursa foto: Larisa Kalik / Expoziție Timișoara

Propaganda se infiltrează pe toate canalele, internet, televiziune, presa rusă. „La început, prin 2017-2018, circula prin localități o mașină cu un ecran mare care transmitea știri exclusiv din Rusia. După 2022 orice informație din și despre Ucraina se poate obține doar pe ascuns, cu mari riscuri”, precizează Sașa.

Război hibrid pe șapte nivele

Ucrainenii aflați sub bocancul lui Putin nu au planuri de viitor. Ei se mulțumesc să rămână în viață sau, maxim, să evadeze din infern.

Deși noi și copiii noștri trebuie să fugim de 2-3 ori pe zi în adăposturi, totuși avem o viață în Ucraina. Dincolo, în teritoriile ocupate, nu este decât frică, nimic nu e normal”, compară Sașa Romanțova.

O formă de a înfrunta starea de război este și umorul, cum demonstra Andrei Kurkov, scriitor satiric, care a creat un personaj alegoric, pinguinul Viktor, cu multe trimiteri politice. Ne amintim și de filmele video făcute cu telefonul de soldații ucraineni aflați pe front, care conțineau o doză bună de umor, chiar dacă amar.

Mai greu de suportat este jocul cu mințile oamenilor, joc propagandistic menit să schimbe mentalul comunității, în sensul în care sub ocupație nimeni nu are drept la voce proprie.

Organizația Sașei Romanțova are în vedere țintele fizice și cibernetice ale Rusiei care vrea să distrugă infrastructura demografică și de proprietate, precum și sistemul energetic și pe cel de sănătate. Ultimele două sunt mai la vedere, dar la fel de periculoase sunt și celelalte, fiindcă Ucraina ar risca să nu mai poată opera sistemul de taxe și nici înregistrarea cetățenilor. Furtul de identitate este la ordinea zilei pe front, rușii fac asta frecvent mai ales cu copiii deportați în Siberia sau în peninsula Kamceatka, cărora le schimbă identitatea.

Războiul hibrid se poartă așadar pe șapte nivele: economic, politic, militar, demografic, cibernetic, propagandistic și identitar.

Totul este despre ură, putere și control”, își încheie Sașa Romanțova relatarea destinată ziariștilor din Asociația Europeană a Jurnaliștilor.

Citește și: Mai contează la 35 de ani Proclamația de la Timișoara?

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Curtea de Conturi: Conducerea ANAF nu a aprobat digitalizarea instituției

În plin scandal al incapacității statului de a colecta...

Se suprapune harta sărăciei peste cea a votanților AUR?

Peste 50% din populația țării trăiește în sărăcie, 40%...

AKTUAL24 | Un fost DJ din Kiev a coordonat în teren operațiunea „Pânza de păianjen” din Rusia

Pe 1 iunie, mai multe aerodromuri rusești, situate la...