Opinie Aktual24: Cercul s-a închis. Cool Mogul și-a luat țara înapoi

Data:

Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe mogulul Dan Voiculescu la închisoare, a „tras” din cauza asta. Cea mai recentă dintre problemele sale este concluzia noii șefe alese a Înaltei Curți, Lia Savonea, că aceasta a comis „abuz în serviciu” când l-a condamnat pe șeful din umbră al trustului Intact la 10 ani de închisoare, în 2014. Cercul s-a închis astfel. Dan Voiculescu, cel care pe vremuri își zicea „Cool Mogul” într-o încercare de a se umaniza, nu doar că nu mai plătește nimic din prejudiciul de 60 de milioane de euro, de mult pus pe pauză, dar își poate revizui condamnarea, scrie Aktual24 într-o opinie. Ăsta e stadiul în care a ajuns justiția română. Justiția în care „cei mari” sunt din nou imuni.

N-ar trebui să ne mire. Justiția din România a ajuns la genunchiul broaștei în ultimii ani. Sigur că nu a fost liberă total niciodată, dar este din nou la nivelul la care grupuri puternice de interese o domină. „Scapă cine trebuie”. Din nou.

Camelia Bogdan a avut mult de suferit după condamnare. A fost exclusă din magistratură, a câștigat procese, a fost exclusă din nou și iar a câștigat. Doar că reintegrarea ei în magistratură a fost blocată de tot felul de chichițe.

Acum, într-o manevră juridică uluitoare, Lia Savonea, controversata noua șefă a Înaltei Curți, face un artificiu și o găsește vinovată de „abuz în serviciu”…doar că faptel s-au prescris.

„În viziunea doamnei Savonea, este legal să sustragi zeci de milioane de euro de la stat și să le transferi pe numele altuia, iar judecătorii care dispun confiscarea de la terți sunt infractori. Aceasta este gândirea doamnei LIA SAVONEA, care ocupă funcția de Chief Justice în România, în privința căruia CSM a reținut că nu are integritatea necesară pentru a-și desfășura activitatea” arată Camelia Bogdan într-o poziție pentru publicația Epoch Times.

Continuarea, în Aktual24

Citește și: ÎCCJ rescrie istoria dosarului ICA: Savonea o transformă pe Camelia Bogdan din judecător în acuzat

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Facebook)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related