Recent adoptata Strategie Națională de Apărare a Țării este menită să răspundă la provocările pe care mediul de securitate regional și global ni le vor ridica în perioada 2025-2030. În mod paradoxal, parte din aceste provocări este și planul de pace propus de președintele american Donald Trump. Chiar dacă ultima versiune a fost respinsă de Kremlin în urma discuțiilor cu emisarul american Steve Witkoff, spiritul problemei rămâne neschimbat. Președintele Trump este pus pe a face pace și dispus să se retragă din proces dacă acest lucru se dovedește imposibil. Dată fiind sensibilitatea americană la cerințele Kremlinului, orice acord acceptabil pentru Vladimir Putin ar presupune o formă de regionalizare a Mării Negre și o prezență occidentală minimală.
O eventuală retragere a SUA din procesul de pace ar duce, de facto, la același rezultat. Cu Strâmtorile turcești închise conform Convenției de la Montreux, Marea Neagră ar intra oricum într-un proces natural de regionalizare, în care puterea navală rusă ar dobândi un primat relativ.
„Independența solidară” a României
Strategia noastră reflectă aceste anxietăți prin deja celebra „independență solidară” și accentul pus pe întărirea relațiilor cu Bulgaria, Turcia și „cu alte state suverane”. Transpus în vernacular, strângem rândurile în fața pericolului, dar ne rezervăm dreptul de a rămâne independenți, păstrând desigur spiritul solidar care ne guvernează politica externă.
Pe cât de disonant, pe atât de OK. Documentele programatice, precum o astfel de strategie, au un caracter vizionar-aspirațional.
Cuvântul precede (in)acțiunea
Toate aceste dinamici strategice se desfășoară pe fundalul cinetic al Mării Negre. Săptămâna aceasta, nava cargo rusească MIDVOLGA-2 a fost atacată de ucraineni la 80 de mile de coastele turcești, în timp ce naviga din Rusia spre Georgia. Ceea ce ar trebui să fie un lac rusesc, protejat de internaționalizare prin prevederile Convenției de la Montreux, este în realitate un teatru de operațiuni.
Un loc în care, datorită progresului tehnologic, o țară fără forțe navale convenționale, pierdute după anexarea Crimeei în 2014, a reușit să împingă Flota Rusă din Sevastopol. Să nu uităm că, după destrămarea URSS, Rusia și-a menținut flota la Sevastopol printr-un acord reînnoit în 2007 până în 2042, cu posibilitate de reînnoire suplimentară.
Astăzi, Flota Rusă este înghesuită la Novorossiysk, în estul Mării Negre, ca urmare a campaniei de interdicție desfășurate de Ucraina cu drone maritime și rachete anti-navă. Ironic, odată cu invazia la scară largă din 2022, Crimeea a pierdut tocmai funcția pentru care a fost militarizată: proiecția regională și globală de putere. De altfel, intervenția rusă în Siria din 2015 a fost posibilă tocmai datorită anexării Crimeei și libertății operaționale pe care aceasta o conferea în Mediterană.
Orice armistițiu sau tratat de pace, oricât de fragile, va însemna întoarcerea Flotei la Sevastopol.
Eventualele încălcări ar fi terestre și la scară redusă. Elementul maritim al unui acord de încetare a focului ar fi ultimul încălcat, pentru că implică operațiuni complexe și un cost de imagine ridicat. Pe scurt, dacă războiul nu reizbucnește la intensitate maximă, Flota Rusă se va muta nestingherită la Sevastopol, situat la 300km de Odessa și 450 km de Constanța.
Absența războiului nu înseamnă liniște, în cazul de față chiar opusul. În ultimii 3 ani și jumătate am fost privilegiați, reușitele ucrainene din domeniul maritim făcându-ne de multe ori să uităm că de facto, zona noastră economică exclusivă (ZEE) se învecinează cu cea a Federației Ruse în urma anexării Crimeei.
Citește și: Sondaj european: Trump, perceput ca „dușman al Europei”. Cresc temerile privind Rusia
Privind dinspre Constanța
Din aceasta perspectivă, Crimeea pare un loc periculos, cu potențial de a deveni un coșmar strategic pe timp de pace. Privind însă dinspre Sevastopol, pericolul este oglindit.
În primul rând, baza de la Mihail Kogălniceanu este echivalentul nostru aerian al Sevastopolului.
În anii 2030, va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Ajustând binoclul, același planificator militar rus ar vedea proiectul Neptune Deep, care transformă România în cel mai mare producător de gaz al UE, viitoarele parcuri eoliene offshore și centrala nucleară de la Cernavodă.
Ar observa și liniile de înaltă tensiune care conectează România cu Republica Moldova, „administrația pro-română” de la Chișinău, ambițiile energetice ale Bulgariei în perimetrul Asparuh Khan, și i s-ar umfla o venă la tâmplă. Cum își permit?!
Privind dinspre Moscova
Marea Neagră este, în imaginarul strategic rus, un lac propriu, iar energia este cel mai eficient instrument de politică externă sub pragul conflictului armat. Lăsând la o parte dimensiunea literar-imagistică, aceasta este esența problemei.
Percepția rusească asupra imediatei vecinătăți este de tip joc de sumă nulă. Securitatea vecinului este o amenințare directă pentru Rusia. Fie că vorbim de securitate militară (Mihail Kogălniceanu) sau energetică (resursele offshore din Marea Neagră).
Pacea va aduce după sine apariția unei noi provocări și continuarea uneia mai vechi. Ne vom confrunta cu nave militare rusești în vecinătatea proiectelor noastre energetice. Un atac direct este, evident, improbabil, deoarece ar aduce după sine riscul unei confruntări armate direct Rusia-NATO.
Ceea ce este mai probabil – și încadrabil în comportamentul rusesc anterior – este un proces sistematic de intimidare. Intimidare a posibililor investitori prin blocarea de perimetre maritime în interiorul ZEE românesc sub pretextul exercițiilor militare (perfect legal sub UNCLOS) și semnalarea prezenței militare maritime prin acțiuni similare doborârea dronei MQ9 Reaper în 2023, incident soldat cu sistarea misiunii FRONTEX la Marea Neagră. Sau episodul lovirii unei nave ucrainene adânc pe canalul Sulina în august 2025, o operațiune adresată și nouă, dată fiind proximitatea.
În paralel, războiul informațional va continua, amplificând nostalgii existente față de perioada comunistă și creând altele noi, în funcție de context, reacția autorităților și gradul de reziliență al societății. Obiectivele rusești sunt clare. Maximal, facilitarea instalării unei conduceri de tip Georgescu, care să nu încurce – dacă nu chiar să faciliteze – interesele Rusiei în regiune (nu întâmplător, Georgescu este vocal anti-Mihail Kogălniceanu). Minimal, intimidarea investitorilor și inducerea unei stări persistente de angoasă în populație care să poată fi instrumentată în momente de criză.
Riscul este că am făcut în sfârșit Marea Neagră să fie importantă – și pe bună dreptate – fără însă a pregăti populația pentru realitatea că pacea Ucrainei înseamnă stres pentru România, iar războiului informațional i se vor adăuga, inevitabil, instrumente de presiune maritimă.
Citește și: NATO se confruntă cu pericole „reale și de durată” – avertismentul lui Rutte
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Forțele Navale Române / Facebook)
