Panică pe burse. Scădere istorică a acțiunilor japoneze. Marile burse europene au deschis „pe roșu”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Panică pe burse. Piețele bursiere s-au prăbușit luni, pe fondul temerilor că SUA s-ar putea îndrepta spre recesiune, astfel că investitorii au „fugit” de activele riscante și au mizat pe faptul că vor apărea reduceri rapide ale dobânzilor pentru a salva creșterea economică, potrivit HotNews.ro, care citează Reuters.

Bursele lumii sunt luni în majoritatea lor în „zona roșie” în condițiile în care s-au amplificat vânzările de acțiuni începute săptămâna trecută provocate de teama de o recesiune în SUA.

Potrivit HotNews.ro, bursa japoneză a avut cea mai mare prăbușire zilnică de după Black Monday („Lunea Neagră”) 1987, indicele Nikei căzând cu peste 12%.

Cotațiile futures – care le oferă investitorilor posibilitatea de câștig mizând pe valoarea viitoare a unor active bursiere – de pe bursa neyorkeză Nasdaq au scăzut cu 47%, iar contractele futures S&P 500 (indexul bursier care include cele mai mari 500 de companii de pe bursele americane) au coborât cu 12,4%, informează Europa Liberă România.

Citește și: Începe Săptămâna Haferland, când satele săsești se animă. Puteți asculta muzică germană din sec. XVI, jazz și arii cântate de fiicele ambasadorului Noble

Dezbaterile se centrează acum pe politica monetară a FED (banca centrală din SUA), care a menținut rata dobânzii interbancare între 5,25%-5,50%, deși unii analiști și investitori, între care și Elon Musk, consideră că ar fi trebuit redusă cu aproximativ 0,5 puncte procentuale.

Potrivit unor oficial ai FED, o reducere a dobânzii respective ar putea avea loc în septembrie.

Piețele europene, de la cele majore până la București sunt pe minus, cele mai afectate fiind acțiunile bancare și din sectorul tehnologic.

Indicele paneuropean STOXX 600 a scăzut cu 3,1%, până la 482,42 puncte până luni dimineață. Indicatorul de referință stabilit pentru luni este cea cel mai scăzut din ultimii doi ani și jumătate, potrivit Reuters.

Citește și: Încep audierile în dosarul care îl vizează pe Alfred Bulai

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pexels.com)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related