Papa Leon al XIV-lea a transmis un apel către credincioși, amintind de suferința migranților care fug din calea violenței și a discriminării și a condamnat indiferența față de drama acestora, scrie DPA.
Într-un discurs rostit duminică, în Piața Sfântul Petru din Vatican, Suveranul Pontif a amintit de suferințele îndurate de numeroase persoane care fug din calea violenței și își riscă viața pe rute periculoase. „Strigătul lor de durere și disperare” nu trebuie să întâlnească „răceala indiferenței sau stigmatul discriminării”, a spus el.
El a spus că este important să îi întâmpinăm pe migranți cu brațele și inimile deschise și să le oferim confort și speranță, în cadrul unui eveniment care marchează Anul Jubiliar al Bisericii.
Granițele nevoilor nu mai sunt doar de natură geografică, a spus el. Sărăcia, suferința și căutarea speranței au ajuns acum în inima societăților, a mai afirmat el, adăugând că soarta migranților este o mărturie în acest sens.
Critici privind tratamentul aplicat migranților în SUA
Papa Leon al XIV-lea se află la conducerea celor 1,4 miliarde de catolici din lume din luna mai, fiind primul Suveran Pontif provenit din Statele Unite.
Deocamdată, nu este pe deplin clar ce direcție politică intenționează să urmeze în cadrul Bisericii. Totuși, asemenea predecesorului său, regretatul Papa Francisc, decedat în aprilie, Leon este profund preocupat de soarta migranților.
Recent, el a criticat mai aspru decât înainte modul în care Statele Unite tratează migranții, exprimându-și îndoiala că această abordare este compatibilă cu poziția Bisericii Catolice privind protejarea vieții.
„Cineva care spune: «Sunt împotriva avortului, dar sunt de acord cu tratamentul inuman al imigranților din Statele Unite» – nu știu dacă poate fi considerat pro-viață”, a declarat Suveranul Pontif.
Casa Albă a respins criticile la scurt timp după aceea.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Vatican News / Facebook)